India și-a lansat prima sa misiune de observare a Soarelui, la doar câteva zile după ce țara a făcut istorie, devenind prima din lume care a aterizat lângă polul sudic al Lunii, scrie Adevarul.ro.
Aditya-L1 a decolat de pe rampa de lansare de la Sriharikota, sâmbătă, la 11:50, ora Indiei (06:20 GMT). Va călători 1,5 milioane de km de Pământ - 1% din distanța Pământ-Soare, conform BBC News.
Agenția spațială din India spune că această călătorie va dura timp de patru luni.
Prima misiune spațială a Indiei pentru a studia cel mai mare obiect al sistemului solar poartă numele „Surya” - zeul hindus al Soarelui, cunoscut și sub numele de Aditya. L1 reprezintă punctul Lagrange 1 - locul exact dintre Soare și Pământ spre care se îndreaptă nava spațială indiană.
Potrivit Agenției Spațiale Europene, un punct Lagrange este un loc în care forțele gravitaționale a două obiecte mari - cum ar fi Soarele și Pământul - se anulează reciproc, permițând unei nave spațiale să „planeze”.
Odată ce Aditya-L1 ajunge în acest punct, ar putea să orbiteze în jurul Soarelui la aceeași viteză cu Pământul. Acest lucru înseamnă, de asemenea, că satelitul va avea nevoie de foarte puțin combustibil pentru a funcționa.
Sâmbătă dimineața, câteva mii de oameni s-au adunat în galeria de vizionare amenajată de Agenția Indiană de Cercetare Spațială (ISRO) lângă locul de lansare, pentru a urmări totul live. De asemenea, momentul a fost transmis în direct la televiziunea națională, unde comentatorii l-au descris ca fiind o lansare „magnifică”.
Oamenii de știință ai ISRO au spus că lansarea a avut succes și „performanța sa este normală”.





















