Șefa statului a venit cu un mesaj exclusiv pentru TV8, de ziua comemorării victimelor căzute în cel de Al Doilea Război Mondial. Președinta ne-a spus că prezența ei la acest eveniment denotă un mesaj de pace, iar fiind prezentă la Complexul Memorial „Eternitate” înseamnă că condamnă agresiunea Rusiei față de Ucraina.
„Suntem astăzi aici ca să comemorăm zecile de milioane de vieți care au fost pierdute. Suntem aici ca să dăm un mesaj de pace, suntem aici ca să condamnăm agresiunea curentă a Federației Ruse împotriva Ucraina și suntem aici ca să onorăm memoria eroilor care au făcut sacrificiul suprem dându-și viața pentru a apăra alte vieți”, a declarat Maia Sandu exclusiv pentru TV8.
Cu un mesaj de 9 mai a venit și ministra de I mnterne, Ana Revenco:
„Astăzi este o zi în care toți trăim valorile supreme ale vieții, ale țării și aceste valori sunt în jurul păcii. Este ziua în care ne aducem aminte cât de importantă este fiecare zi. Să prețuim unitatea, pacea și aceste lucruri le putem avea dacă toți trăim uniți. Este ziua în care comemorăm onoarea ostașilor care au luptat pentru pace. Indiferent de continent, de circumstanțe, pentru pace trebuie să rămânem mereu uniți”.
Reamintim că președinta Maia Sandu, alături de președintele Parlamentului, Igor Grosu și premierul Dorin Recean au depus în dimineața zilei de 9 mai, flori la Complexul Memorial „Eternitate”, pentru comemorarea celor căzuți în Al Doilea Război Mondial. La depunere a răsunat imnul de Stat al Republicii Moldova, interpretat de fanfară.
La eveniment oficialii au depus crizanteme de culoare albă.