Secretaru de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Igor Trofimov, a fost eliberat din funcție în baza cererii de demisie, după atacul de la Aeroport din iunie.
Demisia acestuia a fost aprobată astăzi, în cadrul ședinței Guvernului.
Amintim că, nouă polițiști de frontieră au fost demiși și sancționați disciplinar. Inclusiv șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, s-a ales cu mustrare aspră. La peste două luni de la dublul omor de la aeroport, ministrul de Interne a prezentat marți, 5 septembrie, raportul în fața presei. El a declarat că de vină a fost managementul defectuos. Adrian Efros a pasat o parte din responsabilitate și pe umerii Avia-Invest, chiar dacă Aeroportul era deja de trei luni în proprietatea statului.
Deși autoritățile au avut la dispoziție trei luni pentru a remedia neregulile de la Aeroport, după ce în martie obiectul strategic a revenit în proprietatea statului, o parte din responsabilitate pentru tragicul accident a fost pusă pe umerii Avia Invest.
Al doilea vinovat, potrivit ministrului de Interne, este Poliția de Frontieră, care a avut un management defectuos, spune Efros, așa cum în departamentul de securitate erau peste 40 la sută de locuri vacante.




































