Republica Moldova oferă un alt lot de ajutor umanitar pentru Ucraina. Salvatorii din țară au pornit astăzi la drum pentru a duce ajutoarele la destinație. Lotul include echipamente electrice, printre care cabluri, corpuri de iluminat, transformatoare de curent, cleme de diferite tipuri, izolatoare, dar și alte utilaje necesare pentru procesul de furnizare a energiei electrice pe teritoriul Ucrainei.
Loturile de asistență internațională în valoare totală de 1,2 milioane lei au fost alocate cu titlu gratuit din gestiunea Societății pe Acțiuni „Rețele Electrice de Distribuție Nord” și proprietatea Întreprinderii de Stat „Moldelectrica”.
Bunurile materiale vor fi recepționate și transportate în orașul Kmelnițki de către angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne.
Decizia de acordare a asistenței internaționale Ucrainei a fost luată de Guvernul Republicii Moldova.





































