Domeniul educației a atras cele mai mari investiții, în raionul Fălești. Cu peste 20 de milioane de lei s-au renovat mai mult de 30 de grădinițe și 10 școli, ce sunt frecventate de mii de copii. Instituțiile educaționale au acum acoperișuri noi, geamuri și uși, mobilier, blocuri sanitare și alimentare, sisteme de aerisire și termoizolare.
În reportajul ce urmează descoperim o grădiniță, renovată de trupele armate americane, dar și un liceu, demn de toată admirația.
Un proiect finanțat de către partenerii externi a fost implementat la grădinița nr.10 din oraș. De cum am intrat pe ușa instituției, am simțit căldura din interior. La propriu și la figurat.
Elena Botnarciuc este educatoare în această grădiniță din 2006. Grupa de copii probabil este ultima pentru ea.
„Activez din 2006 și până-n prezent, sunt pensionară, cred că mă opresc și mă duc la odihnă”.
S-a bucurat să vadă nu doar transformarea copiilor în tot acest timp, dar și a grădiniței.
„Putem să ne apropiem și noi de cei din Europa, cred ca facem față și noi, cei din Moldova”.
Și alte educatoare sunt entuziasmate de schimbările ce au avut loc în grădiniță, pentru că asta le-a ușurat munca și le-a îmbunătățit condițiile de lucru.
„Când am venit, era situația nu era prea favorabilă. Pereții mai reparam noi, dar nu este ca acum, Avem apă caldă aici, și in interior este cald, rata de îmbolnăviri este mică. Copiii s-au bucurat când le-am zis că ne mutăm aici. Mă simt și eu mai bine, când intru într-o grupă nouă, reparată, îmi crește și mie dispoziția. Că nu este frig, când copiii frecventează regulat”, a spus Doina Fiac.
Diana Gligor, care acum asigură interimatul directoratului în această grădiniță, ne-a povestit că proiectul a fost mai mare decât se așteptau ei. O parte a grădiniței a fost reconstruită din temelii.
„Lucrările care au avut loc au constat în demolarea a trei blocuri, care erau într-o stare avariată. În loc a fost ridicat alt bloc, pentru 2 grupe. S-a renovat o altă grupă, s-a izolat termic instituția”.
Acest proiect nu s-a limitat la îmbunătățirea condițiilor din clădire, dar și curtea a avut parte de o transformare totală.
„A avut loc pavarea a 1000 de m2, la momentul de până la renovare, pe timp de ploaie, se formau băltoace, copilașii trebuiau duși în brațe. Era greu de a-i scoate la plimbare, acum este bine, Ieșim afară fără a înconjura băltoacele”.
Costul total al lucrărilor de demolare, construire, termoizolare și amenajare a curții exterioare a fost de aproximativ 5 milioane de lei. Și bineînțeles, finanțatorii acestor lucrări au fost parteneri externi de dezvoltare. De această dată, investiția a venit din partea Comandamentului Forțelor Armate ale Statelor Unite.
„Ești într-o permanentă căutare. Și atunci, unde vezi, pe site-uri de socializare, îți mai vin oferte pe poșta electronică, și, de fiecare dată, hai să mai încercăm, de ce nu? Poate, poate... Și uitați-vă. Am fost luați prin surprindere că am fost acceptați. Inițial, doamne, oare să mai spunem la cineva, să nu fie o farsă, așa cumva se ținea în secret. Și uitați-vă că până la urmă a devenit realitate și suntem bucuroși de realitatea pe care o trăim la momentul actual”.
Datorită schimbărilor produse, tot mai mulți părinți își aduc copiii aici, pentru că se simt ca acasă. Olga Crăciun are o fetiță în grupa mică. Își amintește cum arăta cândva clădirea, iar transformarea prin care a trecut este uimitoare.
„Era foarte veche, în stil sovietic. Din păcate, urât. Acum este mult mai atractivă, anterior părinții nu prea aduceau aici copii, acum îmi pare una dintre cele mai frumoase grădinițe din oraș. Suntem mult mai bine aici, condițiile sunt ca acasă”.
„Fiecare părinte se străduie să facă acasă condiții moderne, iar când copiii vin la grădiniță și găsesc alte condiții, simt diferența. Nu se simte bine, Dar așa, când vede un stil modern, asociază cu condițiile de acasă”, a spus Diana Gligor.
Cât despre necesitatea unor astfel de proiecte cu finanțare europeană, Diana Gligor este de părere că acestea pot fi implementate foarte ușor. Tot ceți trebuie este dorință.
„Sigur că trebuie. Au trebuit, trebuie și vor trebui asemenea proiecte. Toți plecăm în afară și vedem ce condiții sunt, Zicem „wow”, dar uite că acest „wow” poate fi făcut la noi acasă. Să ne simțim bine lângă puișorii noștri, să ne simțim bine. Încă mai avem nevoie, nu stăm cu mâinile în sân. Noi căutăm noi proiecte, îndemnăm managerii să acceseze asemenea proiecte. Nu trebuie să cheltuie părinții, dar totul se face prin astfel de fonduri”.
O altă instituție de învățământ din orașul Fălești, care a implementat multe proiecte finanțate de Uniunea Europeană și partenerii acesteia de dezvoltare, este liceul „Mihai Eminescu”. Aici au fost implementate proiecte de peste un milion de lei.
„Există un centru de resurse, în care elevii cu cerințe educaționale speciale își desfășoară activitățile educative. Valoarea investițiilor - în 350 mii lei. Pentru a facilita procesul de învățare și a-l face atractiv, e necesar ca să utilizăm echipament tehnic. Recent, am beneficiat de 35 de laptopuri, în valoare de 350 de mii de lei”, a spus directoarea liceului, Cristina Tambur.
Liceul mai are necesități, iar directoarea instituției ne-a spus că este tot timpul în căutare de surse de finanțare, pentru a rezolva problemele și a satisface cerințelor elevilor și ale instituției.
„Promovarea educației pentru sănătate este un alt obiectiv important în instituția noastră, ne-am dori să beneficiem de surse financiare, ca să dotăm stadionul și să creăm spații de joacă pentru copii”.
Am găsit aici un proiect, pe care l-am întâlnit și la Universitatea din Taraclia, foarte apreciat de elevii liceului.
„Un alt proiect finanțat de UE, este Tekwill în fiecare școală. Am beneficiat de echipament și mobilier de 450 de mii de lei. Am creat un spațiu modern pentru copii”.
„Am observat o dezvoltare frumoasă a elevilor. Aici au acces la calculatoare de ultimă generație, sunt foarte entuziasmați, vin după ore aici. Îi motivez să participe la concursuri”, a spus profesoara de informatică, Cristina.
Tot cu ajutorul fondurilor europene, în școală a fost înființată o clasă a viitorului, care atrage ca un magnet elevii pasionați de robotică.
„Suntem în clasa viitorului, suntem membrii acestui proiect din 2019. În urma proiectului, am beneficiat de un spațiu inovativ, ce face lecțiile mai importante”, a menționat profesoara de informatică, matematică și robotică, Aliona Danilov.
Roboțeii care sunt parte din familia școlii își fac treaba în mai multe domenii de activitate. Sunt buni, de pildă, la matematică.
„Nu doar la robotică, dar și la alte discipline. La matematică, lucrăm cu ozoboții. Copiii sunt entuziasmați”.
Profesoara de robotică și-a amintit de perioada în care ea era elevă și a făcut o comparație cu sistemul de învățământ de astăzi.
„Nu aveam în școli calculatoare. Dar, cu timpul totul a avansat, putem face ore mult mai inovative”.
Un reportaj de Veronica Gherbovețchii și Constantin Niculae
Imagine de Vlad Glinjan
Montaj de Constantin Niculae



























































