UPDATE: Nu au fost înregistrate victime după ce avionul companiei ruse a fost nevoit să aterizeze de urgență în vestul Siberiei. Potrivit libertatea.ro, toți pasagerii din avion au fost evacuați și sunt examinați de medici. La fața locului au fost trimise șase autobuze, au fost dislocate două centre de cazare temporară. Garnizoana de pompieri și salvare funcționează, iar elicopterul Mi-8 al Ministerul Situațiilor de Urgență a fost pus și în alertă.
Aeronava nu a putut ateriza la Omsk, motiv pentru care s-a decis aterizarea acesteia pe aeroportul Novosibirsk. Pilotul Serghei Belov, alături de copilotul Eduard Semionov, a ales să aterizeze de urgență într-un lan de grâu, după ce au descoperit că sistemul hidraulic al aeronavei era defect.
Potrivit Agenției Federale de Transport Aerian, piloții avionului au selectat vizual un loc de aterizare.
Avionul companiei ruse Ural Airlines, cu 159 de persoane la bord și care zbura de la Soci la Omsk, a aterizat de urgență în regiunea Novosibirsk din vestul Siberiei, au anunțat marți agențiile rusești de presă, scrie HotNews.
La moment, nu există detalii despre posibili răniți sau care este motivul aterizării de urgență.
Agenția rusă de știri Interfax a relatat că la bord se aflau 159 de persoane. Anterior, TASS a transmis că avionul transporta 156 de persoane.