Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1705: Atac masiv la Belgorod. Armistițiu la Oleșki, mediat de Melania Trump. Dispută între Musk și Kiev

Cadourile pe care și le-au oferit Kim Jong Un și Vladimir Putin: Cei doi s-au adresat unul altuia cu „tovarăşe”

Kim Putin
14 septembrie 2023, ora 17:54

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său nord-coreean, Kim Jong Un, şi-au oferit în dar unul altuia câte o puşcă în cursul vizitei liderului Coreei de Nord în Extremul Orient rus şi s-au adresat unul altuia cu apelativul „tovarăşe”, relatează joi AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

„Putin i-a oferit lui Kim o mănușa de la un costum spațial, care a fost utilizat în spaţiu de mai multe ori. El i-a dăruit de asemenea lui Kim o carabină de fabricaţie rusească de cea mai înaltă calitate. În schimb, a primit o carabină fabricată în Coreea de Nord”, a afirmat pentru presă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Cadourile au o valoare simbolică într-un moment în care SUA suspectează Rusia că încearcă să ajungă la un acord cu Phenianul pentru livrări de echipamente militare nord-coreene cu scopul de a sprijini campania sa în Ucraina.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, vizita în Rusia a liderului nord-coreean Kim Jong Un, care a început marţi, va dura „încă câteva zile", fără să ofere alte detalii.

Putin a acceptat„cu recunoştinţă" invitaţia lui Kim de a efectua o vizită în Coreea de Nord, a confirmat el jurnaliştilor, ceea ce alimentează îngrijorările SUA că o axă Moscova-Phenian renăscută ar putea susţine armata rusă în Ucraina şi ar putea oferi lui Kim tehnologie sensibilă pentru rachete.

Putin, invitat să viziteze RPDC „într-un moment convenabil” 

Invitaţia a fost făcută în timpul unui summit pe cosmodromul Vostocinîi - la aproape 8.000 de kilometri est de Moscova, în Extremul Orient al Rusiei - în cadrul căruia cei doi au abordat chestiuni militare, războiul din Ucraina şi sprijinirea programului de sateliţi al Coreei de Nord.

„La finalul recepţiei, Kim Jong Un l-a invitat în mod politicos pe Putin să viziteze Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC) într-un moment convenabil”, a precizat KCNA, agenţia oficială nord-coreeană, referindu-se la denumirea oficială a Coreei de Nord.

Cei doi lideri și-au spus unul altuia „tovarăş", au închinat câte un pahar cu vin rusesc miercuri pentru prietenia lor, după ce Putin (70 de ani) i-a arătat lui Kim (39 de ani) cea mai modernă instalaţie de lansare spaţială a Rusiei şi au purtat discuţii alături de miniştrii apărării.

Putin a călătorit rar în străinătate, de la invazia Rusiei în Ucraina în 2022.

Prietenia în creştere dintre Kim şi Putin reprezintă o preocupare pentru SUA şi aliaţi. Washingtonul a acuzat Coreea de Nord că a furnizat arme Rusiei, dar nu este clar dacă au fost efectuate într-adevăr livrări.

Atât Rusia, cât şi Coreea de Nord au negat aceste afirmaţii şi au spus că îşi vor aprofunda cooperarea în domeniul apărării. În timpul unei vizite în Coreea de Nord în luna iulie, ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, i-au fost arătate de către Kim rachete balistice interzise de comunitatea internaţională.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
Colete false și linkuri-capcană: Poșta Moldovei avertizează despre intensificarea fraudelor
Colete false și linkuri-capcană: Poșta Moldovei avertizează despre intensificarea fraudelor
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente