Organizațiile neguvernamentale de media condamnă atitudinea inadmisibilă a ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, în raport cu jurnalistul care i-a adresat întrebări la conferința de presă de joi, 14 septembrie, și care a fost înjurat de demnitar.
În acest context, ONG-urile semnatare ale declarației cer premierului Dorin Recean, să-l sancționeze disciplinar pe demnitar. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat pentru TV8.md că va veni ulterior cu o reacție.
În textul declarației se mai menționează că în timp ce reporterul îl întreba dacă statul prevede ajutoare pentru fermierii care se ocupă de cultivarea merelor, ministrul Vladimir Bolea a dat dovadă de o conduită care contravine regulilor general acceptate într-o societate democratică prin lansarea la adresa jurnalistului a unor exprimări necenzurate, care lezează onoarea și demnitatea persoanei.
Organizațiile semnatare își manifestă indignarea în raport cu acest comportament sfidător și consideră că un astfel de limbaj este incompatibil cu funcția de ministru.
„Solicităm prim-ministrului Republicii Moldova, Dorin Recean, să asigure tragerea la răspundere disciplinară a ministrului Vladimir Bolea, conform atribuției prevăzute de art. 22 alin. (2), lit. j) al Legii cu privire la Guvern”, se mai spune în declarația semnată de Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociaţia Presei Independente, Asociația Presei Electronice, Centrul de Investigații Jurnalistice, Centrul „Acces-Info”, Asociația Media-Guard și RISE Moldova.
Organizațiile de media condamnă cu vehemență manifestarea oricăror forme de intoleranță în raport cu jurnaliștii și instituțiile mass-media și îndemnăm toți demnitarii să adopte un limbaj și comportament decent în raport cu presa.
Amintim că incidentul s-a produs la 14 septembrie, când ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea în cadrul unei conferințe de presă, organizate după întrevederea cu agricultorii, a înjurat un jurnalist. În timp ce acesta îl întreba despre subvențiile pentru agricultori, ministrul, crezând că nu-l aude nimeni, a spus „m-a z***t p*** ista”.