Reprezentanții Partidului „Șansă” au reacționat la descinderile poliției la o tipografie din Chișinău, în urma cărora au fost ridicate șepci, ziare, pixuri și tricouri cu însemnele formațiunii. Cei de la „Șansă” confirmă autenticitatea materialelor confiscate de oamenii legii.
În timp ce poliția susține că materialele ar fi fost confecționate în lipsa contractului de prestare a serviciilor și fără indicarea numărului edițiilor, cei de la „Șansă” dau asigurări că documentația cu privire la serviciile tipografice a fost întocmită cu respectarea legii.
De asemenea, reprezentanții partidului spun că nu ar fi reușit să deschidă un cont bancar, procesul fiind tergiversat din cauza unor presupuse presiuni „exercitate de putere”.
„Din această cauză, nu este posibil, deocamdată, de a achita serviciile tipografice prin transfer bancar. Până problema va fi soluționată, materialele vor fi păstrate la tipografie, și vor fi transmise partidului abia după efectuarea plății”, mai spun cei de la „Șansă”.





































