Simona Halep a reacționat ferm după ce a fost suspendată din tenis timp de patru ani de către Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA). După ce a susținut că a ingerat un supliment alimentar ce conținea Roxadustat, sportiva a decis să acționeze în instanță compania producătoare.
Instanța a acceptat argumentele avansate de Simona Halep, care susținea că a consumat suplimente alimentare contaminate. Dar, a subliniat că cantitatea de Roxadustat ingerată de ea nu putea să genereze concentrația detectată în proba pozitivă.
Simona a anunțat că intenționează să facă recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS). Mai mult, deja a inițiat o acțiune în instanță împotriva companiei Schinoussa Superfood, producătorul suplimentului contaminat (Keto MCT). Vestea a fost comunicată public de avocatul Simonei, Bogdan Stoica.
El a preferat să nu dezvăluie suma exactă pe care românca o solicită drept despăgubire, dar potrivit ProSport, aceasta ar depăși zece milioane de dolari.
Sportiva nu a menționat suplimentul cu probleme în formularul pentru testul antidoping, deși acesta a fost recomandat de fizioterapeuta sa, Candice Gohier. Ea a explicat că a uitat să-l menționeze.
„Este adevărat. Nu a completat. Trebuie să înțelegeți că, de-a lungul timpului, Simona a făcut peste 200 de teste. În general, în aceste formulare nu treci ce mănânci, treci de obicei lucrurile care au un caracter medical, care se dau cu prescripție sau lucrurile de genul acesta.
„Pur și simplu a uitat, asta a fost explicația, mai ales în condițiile în care venirea acestor suplimente și debutul administrării lor a fost cu o zi înainte de aceste teste”, a mai spus avocatul ei pentru euronews.ro.
Avocatul Simonei a subliniat că trebuie înțeles faptul că absența menționării acestor suplimente în formular nu are nicio relevanță juridică.
Simona Halep a fost suspendată timp de patru ani, până în 6 octombrie 2026, de către ITIA din cauza unei încălcări a regulilor antidoping.