O nouă alertă cu bombă în Capitală. De această dată ar fi moinat sediul Partidului „Șansa”, condus de jurnalistul Alexei Lungu. Apelul la 112 a fost înregistrat cu puțin timp în urmă, iar la fața locului au intervenit toate serviciile specializate, pentru a verifica cu minuțiozitate zona.
Anterior, au mai fost înregistrate astfel de alerte, care s-au dovedit a fi false. Pe 20 septembrie, serviciile specializate au fost mobilizate pentru a verifica zona.
Partidul „Șansa” a fost creat la începutul lunii august, de un grup afiliat Partidului Șor, declarat neconstituțional. Formațiunea își are sediul pe adresa mai sus menționată. Pe aceeași adresă a fost și sediul Partidului Democrat din Moldova, în anii în care formațiunea a fost condusă de oligarhul Vladimir Plahotniuc, care a fugit din țară în 2019.