Patru distribuitori de servicii de televiziune au fost amendați cu 160 de mii de lei, pentru că nu au protejat spațiul audiovizual național și securitatea informațională. Acești distribuitori au difuzat emisiuni și știri de producție rusească, prin intermediul cărora au fost transmise mesaje de susținere a militarilor ruși în războiul împotriva Ucrainei, declanșat prin invazia de la 24 februarie 2022
Astfel, distribuitorul Moldtelecom a retransmis postul „Союз”, care, prin programele sale informative a reflectat evenimente religioase din bisericile din Federația Rusă. Conform prevederilor art. 17 alin. (4) lit. a) din Codul serviciilor media audiovizuale, distribuitorii nu au dreptul să retransmită programe cu conținut informativ, informativ-analitic, militar și politic produse în Federația Rusă.
Un alt distribuitor, Tv-Box SRL a retransmis serviciul de televiziune „Союз” care a difuzat slujbe religioase și știri din Federația Rusă cu mesaje de susținere a militarilor ruși prin oferirea ajutoarelor și prin oficierea slujbelor „în speranța că aceștia vor învinge în războiul din Ucraina”.
În cadrul unei emisiuni, slujitorul bisericii și-a manifestat susținerea față de militarii ruși care își apără țara. Invitatul emisiunii a promovat ideea că doar oamenii fără credință pot deveni victime ale dezinformării privind evenimentele legate de războiul din Ucraina și a dedicat piese soldaților ruși, care potrivit lui, de mulți ani luptă în Donbass, „apărând” poporul rus. Preotul care a susținut poziția interlocutorului său, s-a arătat indignat de faptul că tinerii s-au speriat de mobilizare și nu vor să înțeleagă că dragostea pentru patrie este sacrificiu de sine. Prin comportamentul său, acesta a justificat războiul și moartea pentru război. În conținutul programului au fost atestate elemente care justifică invazia armatei rusești pe teritoriul Ucrainei.
Și distribuitorul Orange Moldova a difuzat știri ce reflectă evenimente religioase în sprijinul soldaților ruși. În programul informativ „Новости” cu conținut religios, un preot a menționat că patria lor acum are mulți dușmani, iar pentru eliberarea țării este nevoie de multă rugăciune pentru armată. Prin această predică, clericul și-a manifestat deschis susținerea privind invazia armatei rusești în Ucraina, răspândit ideologii precum că țara sa este victima acestui război și este nevoită să se apere.
Un alt reportaj din programul informativ a prezentat opinia unui preot care a declarat că lăcașul oficiază slujbe în susținerea armatei și soldaților ruși. Credincioșii au fost îndemnați să facă donații pentru susținerea soldaților ruși. În program au fost prezente elemente propagandistice expuse de slujitorul bisericii. Declarațiile acestuia prezintă riscuri de manipulare a opiniei publice și promovează idei precum că Federația Rusă are statut de țară victimă în acest conflict militar.
Cel de-a patrulea distribuitor, Moldcell, la fel a retransmis postul TV „Союз” care a cadrul programelor informative menționa faptul că în biserici sunt rostite rugăciuni în cinstea militarilor armatei rusești, precum și pentru victoria acesteia.




































