Comisia de la Veneția se va expune, în această săptămână, pe marginea a patru inițiative legislative elaborate de autoritățile din Republica Moldova. Printre acestea se numără și cea care prevede interdicția de a participa la alegeri pentru foștii membri ai partidului Șor, formațiune care a fost declarată neconstituțională.
Președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, va participa la cea de-a 136-a sesiune plenară a Comisiei de la Veneția, care se va desfășura în perioada 5-8 octombrie, în Italia. Membrii Comisiei vor examina și se vor expune pe marginea a patru inițiative legislative, la solicitarea președintei Maia Sandu și a Ministerului Justiției de la Chișinău.
Astfel, se așteaptă opinia Comisiei pe marginea proiectului privind Serviciul de Informații și Securitate, precum și asupra proiectului de lege privind activitatea contrainformativă și activitatea informativă externă.
Se va propune adoptarea avizului comun al Comisiei de la Veneția și al Direcției Generale pentru Drepturile Omului și Statul de Drept a Consiliului Europei asupra proiectului legii privind sistemul judecătoresc anticorupție. Inițiativa legislativă, propusă de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, are scopul de a consolida eforturile de combatere a corupției și de a asigura un proces de examinare rapidă și calitativă a dosarelor complexe de corupție. Acesta reglementează organizarea și activitatea judecătoriei specializate pe cauze de corupție și al colegiului anticorupție al Curții de Apel Chișinău.
De menționat că la începutul lunii septembrie, delegația Comisiei de la Veneția, condusă de președinta de onoare a acesteia, Hanna Suchocka a venit la Chișinău pentru a discuta cu autoritățile moldovenești despre proiectul cu privire la sistemul judecătoresc anticorupție, dar și modificarea unor acte normative.
Al treilea proiect pe marginea căruia Chișinăul a cerut avizul Comisiei de la Veneția este cel care se referă la evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Acest aviz comun de urmărire a fost solicitat de Ministerul Justiției.
Va fi examinat avizul comun al Comisiei de la Veneția și OSCE asupra modificărilor propuse la Codul electoral, care prevăd că membrii partidelor politice declarate neconstituționale nu vor putea fi aleși pe o perioadă de la trei la cinci ani.
În contextul ultimei inițiative, anterior, șeful Delegației UE la Chișinău, Jānis Mažeiks a sugerat Guvernului și Parlamentului să solicite opinia comisiei de la Veneția în acest sens. Potrivit lui, urmează să se analizeze dacă restricția este una care acoperă aceste categorii de persoane și să se decidă dacă este sau nu o alegere corectă.




































