Pe 5 și 6 octombrie, orașul Granada, Spania, găzduiește două „summit-uri gemene”, reuniunea Comunității Politice Europene (CPE) și reuniunea informală a șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană, care vor aborda prioritățile strategice ale continentului pentru următorii cinci ani, remarcă președinția Spaniei la Consiliul UE într-un material informativ consacrat celor două evenimente politice majore., scrie Calea Europeană.
Republica Moldova este reprezentată de șefa statului Maia Sandu. În cadrul summitului, care precede reuniunea Consiliului European din 6 octombrie, tot la Granada, șefa statului va discuta cu omologii și liderii instituțiilor UE, despre provocările de pe continentul european, aderarea Republicii Moldova la UE și reformele în derulare.
Din partea României, președintele Klaus Iohannis va transmite mesajul „caracterului strategic al extinderii” și deschiderii negocierilor de aderare cu Moldova și Ucraina în acest an.
Ambele reuniuni, care reprezintă o etapă-cheie a președinției spaniole a Consiliului UE, vor avea loc la Centrul de Conferințe din Granada. Acesta va fi cel de-al treilea CPE care va avea loc de la crearea forumului, la 9 mai 2022, la inițiativa președintelui francez Emmanuel Macron, care deținea atunci președinția rotativă a Consiliului.
În cadrul celor două reuniuni se va discuta despre viitorul Europei, într-un moment-cheie din punct de vedere geopolitic și, în cazul UE-27, la punctul culminant al actualului ciclu legislativ al UE.
La reuniunea din 5 octombrie sunt invitaţi să participe 47 de şefi de stat şi de guvern din cele 27 de state membre ale UE şi non-UE (Albania, Andorra, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia şi Herţegovina, Georgia, Islanda, Kosovo, Liechtenstein, Republica Moldova, Monaco, Muntenegru, Macedonia de Nord, Norvegia, San Marino, Serbia, Elveţia, Turcia, Ucraina, Regatul Unit).
Mai sunt invitaţi şi preşedinţii Consiliului European, Comisiei Europene şi Parlamentului European.
Sesiunile de lucru ale CPE se vor axa pe aspecte strategice și, în special, pe provocările viitoare pentru regiune.
Pentru președinția spaniolă a Consiliului UE, această reuniune are loc într-un moment fundamental din cauza schimbărilor și transformărilor prin care trece în prezent lumea, ceea ce face din Granada orașul în care se pot lua decizii fundamentale pentru viitor.
Reuniunea se va axa pe conflictele actuale care afectează continentul, scopul fiind acela de a profita de prezența majorității liderilor europeni pentru a restabili unitatea acestora în fața agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.




































