Fundaţia Premier Energy este un proiect caritabil din Republica Moldova care a fost înregistrată la finele anului 2022. Activează prin intermediul unei platforme online, www.fundatiapremierenergy.md, ce are drept scop să conecteze oamenii care vor să ajute, cu cei care au nevoie de ajutor. Beneficiarii fundaţiei sunt copiii şi tinerii până la 18 ani din Republica Moldova, din familii social-vulnerabile, dar şi copii talentaţi ai căror părinţi au un nivel economic scăzut.
Într-un efort continuu de a sprijini şi dezvolta viitorul copiilor din întreaga ţară, suntem nespus de bucuroşi şi mândri de faptul că în această perioadă de timp, Fundaţia Premier Energy a reuşit să susţină peste 3500 de copii prin intermediul proiectelor desfăşurate.
Una dintre realizările remarcabile ale fundației este proiectul ,,Hai la școală”, un proiect care a avut drept scop să asigure ghiozdanul plin cu rechizitele necesare pentru 2500 de copii din toate regiunile ţării. În cadrul acestui proiect, Fundația Premier Energy a avut o strânsă colaborare cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi echipele lor regionale care au identificat beneficiarii şi au fost deschiși şi foarte receptivi în rezolvarea oricărei probleme parvenite pe parcursul distribuirii donației către beneficiari.
Un alt proiect care a adus bucuria în sufletele a 150 de copii este proiectul ,,Merg la tabără”, prin intermediul căruia am oferit posibilitatea copiilor şi tinerilor până la 18 ani din ţara noastră să meargă la o tabără de vară, să socializeze cu alți copii, să-şi creeze noi conexiuni şi totodată şi să cunoască un mediu diferit în care se pot dezvolta armonios. Unii copii ne-au mărturisit faptul că este pentru prima dată când merg la o tabără de vară.
Totodată, ținem să menționăm că fundația a susţinut o parte din costurile unei tabere de vară specifice unui grup de copii diagnosticați cu Sindromul Down, însoțiți de către unul dintre părinți pe parcursul șederii în tabără. În cadrul acestei tabere, copii au avut parte de diverse activităţi care i-au făcut să se simtă acceptați, sesiuni de training utile pentru părinți, dar şi cele mai bune tehnici de învățare prin joc, oferite de către specialişti în domeniu.
În aceeași ordine de idei, Fundația Premier Energy a susţinut financiar participarea a trei elevi din ţara noastră din clasele liceale şi a unui profesor cu care au mers împreună în Coreea de Sud la Campionatul Global de Limbă Engleză, întorcându-se cu rezultate remarcabile.
De asemenea, în perioada 31 august- 5 septembrie 2023, Fundaţia Premier Energy a susţinut participarea a 97 de tineri sportivi, 34 dintre aceștia fiind din regiunea transnistreană, care au reprezentat Moldova la cea de-a 18-a ediţie a ,,European Kids Athletic Games”, care a avut loc în Republica Cehă, în oraşul Brno, în cadrul căreia au concurat în jur de 2200 de copii din şaptestrezece ţări.
La ediţia din acest an au asistat reprezentanţi ai Ambasadei Republicii Moldova în Republica Cehă, consolidând astfel prezenţa Moldovei la această competiţie europeană de mare anvergură. Fără ezitare, ne dorim să susţinem cât mai mulţi copii şi tineri din Republica Moldova să participe la diverse competiţii externe, promovând astfel talentul acestora în întreaga lume.
Într-o altă ordine de idei, aducem la cunoștință faptul că în data de 21 iulie 2023, a avut loc Instruirea Specialiştilor în Protecția Drepturilor Copilului din teritoriu, cu privire la utilizarea platformei Fundației Premier Energy.
Acum că a suntem la început de un nou an şcolar, avem toată deschiderea spre a realiza noi proiecte de sprijin pentru copiii din Republica Moldova, care au nevoie de ajutor. Credem cu tărie în comunitate şi luptăm pentru povestea fiecărui copil din ţara noastră, pentru că copiii de azi, sunt oamenii mari de mâine.
Departamentul Comunicare
Fundația Premier Energy
Telefon de contact: +373 78 11 23 19
Site: www.fundatiapremierenergy.md
Facebook: Fundaţia Premier Energy | Facebook
/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției TV8. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.