Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski efectuează, astăzi, prima sa vizită oficială în România de la începutul războiului. Liderul de la Kiev a fost primit cu onoruri militare de președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, unde a salutat garda de onoare în limba română: „Bună ziua”! După discuțiile tet-a-tet, cei doi șefi de stat au susținut declarații comune de presă. Deși nu a oferit prea multe detalii, Zelenski a lăsat să se înțeleagă că accentul a fost pus pe faptul că România va ajuta Ucraina să-și protejeze spațiul aerian. Totodată, Iohannis și Zelenski le cer Guvernelor din ambele țări să rezolve problema distincției artificiale dintre limba română și „limba moldovenească”. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale de la București, vizita lui Zelenski are loc la invitaţia părții române și vine să reconfirme sprijinul necondiționat al României pentru Ucraina, în contextul invaziei ruse în țara vecină.
În timp ce Zelenski se află în prima vizită la Bucureşti, oraşul Avdiivka, situat în estul Ucrainei, este de marţi dimineaţa ţinta unor bombardamente „masive” ale forţelor ruseşti, care „încearcă să încercuiască” oraşul, declară şeful Administraţiei Militare din Avdiivka Vitali Barabas, relatează AFP. Între timp, forțele ucrainene înregistrează unele progrese atât în estul, cât și în sudul ţării, au declarat oficiali militari. Volodimir Zelenski a afirmat că războaiele mondiale din trecut au început cu agresiuni locale şi că Rusia „este interesată în a declanşa un război în Orientul Mijlociu astfel încât o nouă sursă de durere şi suferință să poată submina unitatea lumii, să crească dezacordul şi contradicțiile şi astfel să ajute Rusia să distrugă libertatea în Europa”, scrie news.ro. Totodată, dacă veniturile din export ale Rusiei scad la 350 de miliarde de dolari, este puțin probabil ca Putin să continue războiul în Ucraina, scrie politologul Kirill Rogov în Financial Times. Între timp, Finlanda dă vina pe Rusia pentru că un gazoduct care trece pe sub Marea Baltică ar fi fost distrus.
UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat astăzi că Republica Moldova va servi pe post de coridor de tranzit pentru cerealele ucrainene. Asta după ce țări precum Ungaria și Polonia au decis să impună restricții de tranzit. "Lucrăm cu mai mulți parteneri pentru a întări sistemele antiaeriene din regiunea Odesa. Am convenit unii pași comuni care să ne permită apărarea acestor porturi. Altă direcție majoră e cooperarea în triunghiul România - Ucraina - Republica Moldova. În curând va începe funcționarea unui coridor de cereale din Ucraina prin Republica Moldova", a declarat Zelenski la declarațiile susținute alături de președintele Klaus Iohannis, potrivit Știripesurse.
UPDATE Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că a discutat cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, despre protecţia drepturilor minorităţilor naţionale. Cei doi președinți au subliniat, în declarația semnată, marți, la Palatul Cotroceni, că însărcinează guvernele celor două țări să rezolve fără întârziere problema distincției artificiale dintre limba română și „limba moldovenească”, notează Digi24.
UPDATE Ambasadoarea SUA la NATO, Julianne Smith, a declarat, marți, că suplimentarea ajutorului militar american pentru Israel după atacul lansat de Hamas nu va afecta sprijinul Statelor Unite pentru Ucraina, relatează AFP, potrivit Agerpres.
UPDATE Operatorii de gaze finlandezi și estoni au observat încă de duminică o scădere a presiunii în conducta de gaze Balticconnector, și au oprit fluxul din rațiuni de siguranță. Marți, guvernul finlandez a declarat că atât gazoductul cât și un cablu de comunicații dintre cele două țări memebre NATO au fost avariate, iar, mai târziu, președintele Sauli Niinistö a lăsat de înțeles că este vorba de un sabotaj. În schimb, mai multe publicații finlandeze citează surse din serviciile de informații care spun că Rusia ar fi putut ataca elementele de infrastructură subacvatică, notează Biziday.
UPDATE UEFA a renunţat la reintegrarea selecţionatelor Under 17 ale Rusiei în competiţiile europene, forul de la Nyon indicând marţi că nu a putut găsi o soluţie tehnică pentru a permite revenirea acestor echipe, informează Reuters, potrivit Agerpres.
UPDATE Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat marți că are „vești bune” cu privire la livrări de piese de artilerie și de apărare antiaeriană, după discuțiile avute la Bucureşti cu președintele României, Klaus Iohannis, dar nu a oferit detalii. „Prioritatea mea de astăzi a fost apărarea antiaeriană. Și mă bucur că Ucraina a fost auzită de partea română”, a declarat Volodimir Zelenski, care încearcă să obţină mai multe arme pentru a apăra Ucraina împotriva invaziei ruse, în cursul unei conferințe de presă susţinute în capitala României. Zelenski a mai spus că ar trebui făcut tot posibilul pentru a împiedica Rusia să transforme o parte din Marea Neagră sau regiunea Dunării în ceea ce el a descris drept o „zonă maritimă moartă”. Rusia s-a retras dintr-un acord care a garantat transporturile sigure de cereale ucrainene pe Marea Neagră, iar forţele sale au atacat infrastructura portuară ucraineană de pe fluviul Dunărea, potrivit Rador.
UPDATE Rusia stă în spatele atacului Hamas din Israel, a spus, marți, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni. El susține că Kremlinul este cel care oferă arme și sprijin pentru atacurile sângeroase. Președintele Klaus Iohannis a fost însă mai rezervat când a fost întrebat despre atac. Șeful statului a declarat că vom afla pe parcurs cine stă în spatele atacului din Israel, potrivit Digi24.
UPDATE Liderul de la Kiev a fost întrebat ce arme a cerut statului român, pentru a continua războiul contra Rusiei. Însă, la fel ca statul român, Zelenski a fost destul de ambiguu, notează Adevărul.
UPDATE Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a refuzat să spună ce sprijin militar i-a cerut lui Klaus Iohannis, spunând doar că „accentul principal a fost pus pe sisteme antiaeriene”. „Nu vă pot spune toate detaliile. Aici pot să existe informații pe care nu le putem face publice. Accentul principal a fost pus de mine pe sisteme antiaeriene. Sunt foarte bucuros că Ucraina a fost auzită de România”, a spus Zelenski, notează Știripesurse.
UPDATE „Fiecare rachetă și dronă rusească care atacă porturile noastre … trebuie să facem tot posibilul ca Rusia să nu poată transforma zona dunăreană sau a Mării Negre într-o zonă moartă. Am convenit primii trei pași care să ne permită apărarea acestor porturi. Am dezvoltat o logistică bună, va începe să funcționeze în curând un coridor de cereale ucrainene prin Moldova. Cooperarea trilaterală cu Moldova și România dă un impuls foarte bun pentru dezvoltarea economică. Sunt convins că și Moldova și Ucraina vor deveni membre ale UE. Suntem pregătiți pentru începerea tratativelor de aderare la UE și România ne susține. Aderarea la UE va asigura stabilitate și securitate în zonă”, a spus Volodimir Zelenski, potrivit AlephNews.
UPDATE Președinții României și ai Ucrainei au venit cu explicații privind faptul că Volodimir Zelenski nu a mai susținut un discurs în plenul Parlamentului, liderul de la Kiev fiind cel care a subliniat că nu a venit pregătit pentru un asemenea moment, ci pentru întâlniri bilaterale.
UPDATE Senatoarea Diana Şoşoacă a făcut spectacol marţi, pe holurile Parlamentului, unde a afișat harta României Mari, cerând ca Ucraina „să ne dea înapoi teritoriile furate”. Ea a spus că președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu are ce căuta în România și a preluat - din nou - retorica Kremlinului, făcându-l „nazist” pe Zelenski, notează Digi24.
UPDATE Președintele Ucrainei a mulțumit României ,într-o declarație comună alături de Klaus Iohannis, pentru tot sprijinul acordat de la izbucnirea războiului, precizând că statul român a ales Ucraina în „cel mai dificil moment din istoria noastră”, potrivit Adevărul.
UPDATE Proiectul Kremlinului de a instala o bază navală în Abhazia, regiune separatistă pro-rusă din Georgia, intervine după pierderi militare grele suferite de Marina Rusă în Marea Neagră, dar scoate de asemenea în evidenţă reafirmarea ambiţiilor Rusiei în această regiune, notează Adevărul.
UPDATE Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, la Cotroceni, într-o conferință de presă comună cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski, că la discuții a fost abordată problema drepturilor românilor din Ucraina, potrivit Știripesurse.
UPDATE Ministrul rus de externe Serghei Lavrov va vizita Beijingul în perioada 16-18 octombrie și va purta discuții cu omologul său chinez, Wang Yi, a declarat marți purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citată de agenția rusă de presă TASS, notează Rador.
UPDATE Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi în declaraţia de presă comună cu preşedintele Volodimir Zelenski, că a semnat alături de omologul ucrainean o declaraţie comună prin care relaţia România şi Ucraina este ridicată la nivel de Parteneriat Strategic, notează NewsWeek.
UPDATE Președintele Klaus Iohannis a declarat că România sprijină total parcursul european al Ucrainei și al Republicii Moldova, notează Știripesurse. Iohannis a ținut să precizeze că România sprijină declarația de pace propusă de Ucraina și acordă susținere doar acestor prevederi: „Am reconfirmat sprijinul politic și practic al României pentru Ucraina și Republica Moldova pentru începerea procedurilor de aderare la UE, începând cu finalul anului 2023. Voi pleda personal pentru această cauză. Am avut și un schimb de opinii despre summit-ul NATO de la Vilnius. Având în vedere că România s-a alăturat declarației G7 de sprijin pentru Ucraina. Ne-am exprimat susținerea deplină pentru declarația de pace a președintelui Zelenski și vreau să reiterez: doar Ucraina va decide termenii păcii”.
UPDATE Președintele Volodimir Zelenski a mulțumit României pentru susținerea și sprijinul de care se bucură Ucraina, marți, la Palatul Cotroceni, în contextul vizitei pe care o efectuează la București, prima după începutul războiului lansat de Rusia, notează B1.
UPDATE Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, miercuri, o vizită în Ungaria la invitaţia omologului ungar Katalin Novák, aceasta fiind prima vizită oficială la Budapesta a unui preşedinte român din ultimii 14 ani, anunță Agerpres.
UPDATE România va sprijini Ucraina, inclusiv militar, cât va fi nevoie, spune preşedintele Klaus Iohannis după discuţiile cu omologul ucrainean, Volodimir Zelenski. Şeful statului român spune că „securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României”, notează Mediafax. Mă bucur să îl primesc astăzi pe președintele Ucrainei. Această vizită are un caracter istoric și transmite un mesaj puternic. Ne dorim o relație bazată pe încredere, axată pe proiecte concrete. Am decis să începem concret procesul pentru a ridica relația la nivel de parteneriat strategic. Am semnat o declarație comună privind acest cadru de cooperare, a spus Iohannis, potrivit Cotidianul.
UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat un decret care prevede alocarea a cel puţin 21,6% din Produsul Intern Brut al ţării din 2024 pe cheltuieli de apărare. Decretul prezidenţial, care face ca decizia Consiliului de Apărare şi Securitate Naţională să aibă putere de lege, stipulează că Ucraina va cheltui pentru apărare anul viitor nu mai puţin de 1,69 trilioane de hrivne, respectiv 46 de miliarde de dolari, relatează Agerpres.
UPDATE Autorităţile ucrainene investighează 260 de cazuri care implică presupuse „încălcări” ale legii la birourile de recrutare militară, a anunţat marţi Biroul de Investigaţii (SBI), potrivit Reuters.
UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va merge, marți de la ora 16.00, la Palatul Parlamentului. Șeful statului ucrainean are programată la ora 16:05 o întrevedere comună cu președintele Senatului și cu președintele interimar al Camerei Deputaților, Nicolae Ciucă și Alfred Simonis, însă nu va susține un discurs.
UPDATE Şeful statului major şi comandantul pentru operaţiuni ai armatei poloneze au demisionat din funcţie, cu cinci zile înainte de alegerile legislative din această ţară ce se învecinează cu Ucraina, informează AFP, care îi citează pe purtătorii de cuvânt ai celor doi oficiali polonezi.
UPDATE Discursul preşedintelui Zelenski, în plenul reunit al Parlament, care trebuia să aibă loc de la ora 17:00, a fost anulat, au precizat surse parlamentare pentru News.ro. Decizia anulării discursului a venit la scurt timp după ce Birourile reunite stabiliseră programul pentru ziua de marţi, care cuprindea discursul începând cu ora 17.00, notează Spotmedia.
UPDATE Senatoarea Diana Șoșoacă a anunțat că va face „spectacol” marți, în Parlamentul României, cu ocazia discursului pe care președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski urmează să-l susțină în fața plenului reunit al Senatului și Camerei Deputaților, scrie Digi24. Deputata Diana Șoșoacă a venit în Parlament, marți, cu harta României mari și a afirmat că „Zelenski nu are ce căuta să pângărească pământul României. Zelenski e un nazist, nu are ce căuta în România”. Diana Șoșoacă nu a răspuns întrebărilor jurnaliștilor pe cine susține în războiul Rusiei împotriva Ucrainei, notează G4media.
UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost primit marți, 10 octombrie, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis. Liderul de la Kiev a salutat Garda de Onoare în limba română: ”Bună ziua!” Cei doi lideri vor avea convorbiri tete-a-tete şi discuții oficiale. Ulterior, cei doi şefi de stat vor face declaraţii de presă comune.
UPDATE ”Am ajuns în București, România, pentru discuții cu Klaus Iohannis şi pentru a consolida relațiile noastre de bună vecinătate”, a scris el pe Twitter. ”Ucraina este recunoscătoare pentru sprijinul României, care ne întărește statul, precum şi pentru solidaritatea sa constructivă, care permite națiunilor noastre să fie donatori de securitate pentru lume, în special în domeniul securităţii alimentare”, adaugă liderul de la Kiev. Volodimir Zelenski mai spune că va discuta cu președintele Klaus Iohannis despre securitatea alimentară, dezvoltarea aviației, consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei și relațiile cu partenerii. ”România este un prieten care ne-a venit în ajutor în cea mai întunecată zi a noastră şi al cărui sprijin se întărește cu timpul. Sunt sigur că această vizită va fi benefică pentru ambele națiuni”, subliniază Zelenski, scrie Spotmedia.
UPDATE Oraşul Avdiivka, situat în estul Ucrainei, este de marţi dimineaţa ţinta unor bombardamente „masive” ale forţelor ruseşti, care „încearcă să încercuiască” oraşul. Declarația a fost făcută de şeful Administraţiei Militare din Avdiivka Vitali Barabas, în timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se află în prima vizită la Bucureşti de la începutul războiului, relatează AFP. „Ruşii lovesc masiv cu artileria, de la ora (locală) 8.00 (şi ora României), fără întrerupere până acum (...). Inamicul încearcă să încercuiască oraşul”, declară marţi după prânz AFP Vitali Barabas. El evocă o situaţia care s-a ”agravat rapid”, scrie News.ro.
UPDATE Nu există informații publice despre numărul de infracțiuni comise de foștii condamnați, deveniți acum cetățeni cu drepturi depline. Dar presa a relatat despre mai multe arestări făcute în rândurile foștilor membri ai Wagner. Pe lângă crime, aceștia mai sunt acuzați violuri, furturi, șantaj sau tentative de omor. Situația putea fi mult mai gravă, dar mulți dintre pușcăriașii luați de Wagner în Ucraina au murit pe câmpul de luptă. Potrivit estimărilor serviciilor britanice de informații, numărul victimelor din această categorie este de 20.000. Marea majoritate și-au pierdut viața în zona Bahmut. Președintele rus Vladimir Putin a declarat că foștii pușcăriași care au murit în Ucraina „s-au răscumpărat” în ochii societății. „Toată lumea poate face câteva greșeli – ei le-au făcut cândva. Dar și-au dat viața pentru Patrie”, a spus liderul de la Kremlin, notează Gândul.
UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a ajuns la București, la ora 10:30. Acesta a fost întâmpinat de ministrul de Externe, Luminița Odobescu, dar și de o armată de securitate, atât de la Serviciul de Pază și Protecție (SPP), dar și de la Brigada prezidențială „Hetman Bohdan Khmelnitski”, un serviciu de intelligence din armata Ucraineană, însărcinați cu securitatea președintelui Zelenski, notează Gândul.
UPDATE De la începutul războiului provocat de Federația Rusă, peste 4.400 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România, iar peste cinci milioane au tranzitat teritoriul țării vecine. Totodată, autoritățile de la București au acordat sprijin fermierilor ucraineni prin oferirea coridoarelor terestre pentru tranzitul produselor agricole. De asemenea, România, a permis exportul grâului ucrainesc prin apele sale teritoriale de la Dunăre și Marea Neagră, atunci când Rusia a ieșit din acordul privind exportul cerealelor. Potrivit unor surse din cadrul NATO, Bucureștiul a contribuit semnificativ la transmiterea ajutoarelor umanitare și militare către Ucraina.
UPDATE Trupele ucrainene avansează pe măsură ce vremea se înrăutățește Forţele ucrainene au raportat că contraofensiva a câștigat teren la vest de Verbove (la 18 kilometri sud de Orikhiv în regiunea Zaporizhzhia) şi lângă Klişchiivka şi Andriivka, la sud-vest de Bahmut.
UPDATE Vladimir Popov, fostul colonel KGB, care a dezertat din Serviciile Secrete ale Rusiei și s-a refugiat în Canada, ”este pregătit în fiecare zi să fie ucis”. El susține că în prezent ”există o șansă ca Vladimir Putin să fie înlăturat” de la putere, dar respinge posibilitatea ca poporul rus să se ridice împotriva președintelui datorită faptului că mașina de propaganda și instrumentele de represiune din țară sunt prea puternice, notează Ziare.com.
UPDATE Generalul-locotenent în retragere Ben Hodges, fostul comandant al trupelor SUA din Europa, a declarat că armata slăbită a lui Vladimir Putin nu pare că poate să facă față contraofensivei Ucrainei, desfășurată pe mai multe fronturi. În plus, el susține că regiunea Crimeea – denumită ”portavionul plutitor” al Moscovei de la Marea Neagră este pe cale să se scufunde, în urma atacurilor trupelor Kievului, notează Ziare.com.
UPDATE Imaginile recente din satelit arată o creștere "dramatică și fără precedent" a traficului feroviar la frontiera dintre Coreea de Nord și Rusia, semnalând un posibil transfer de arme de la Phenian la Moscova, informează AP.
UPDATE Premierul armean Nikol Paşinian nu va participa la summitul prevăzut vineri la Bişkek între şefii de stat din foste republici sovietice, între care preşedintele rus Vladimir Putin, a anunţat marţi preşedinţia Kârgâzstanului, ţară gazdă, relatează AFP.
UPDATE „Și criza ucraineană continuă și, din păcate, vedem o deteriorare bruscă a situației din Orientul Mijlociu. Cred că mulți vor fi de acord cu mine că acesta este un exemplu clar al eșecului politicii Statelor Unite în Orientul Mijlociu, unde au încercat să monopolizeze reglementarea, dar, din păcate, nu au fost preocupați să găsească compromisuri acceptabile pentru ambele părți, ci, dimpotrivă, și-au promovat propriile idei despre cum ar trebui făcut acest lucru și au făcut presiuni asupra ambelor părți”, a spus Vladimir Putin, potrivit Libertatea.
UPDATE Parlamentul ucrainean a înregistrat luni un proiect de lege care ar permite interzicerea activității Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UOC), cea afiliată patriarhiei de la Moscova înainte de izbucnirea războiului, relatează Reuters.
UPDATE Oficialul ONU pentru comerț, Rebeca Grynspan, a vorbit cu oficiali de la Moscova, sperând să asigure piețelor alimentare globale „acces nestingherit” la transporturile de cereale din Ucraina şi Rusia, scrie Mediafax.
UPDATE Casa Albă are în vedere să combine pachetul de finanțare al Ucrainei cu cel acordat Israelului. Casa Albă are în vedere o strategie de a combina finanțarea Ucrainei cu o viitoare cerere de ajutor urgent pentru Israel, au declarat pentru Washington Post surse anonime, potrivit Mediafax.
UPDATE Șeful Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a înregistrat o declarație publică de susținere a Palestinei. El a făcut apel la comunitatea mondială „să ia în unanimitate o decizie corectă” cu privire la situația din Palestina.
UPDATE Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) și-a exprimat îngrijorarea, luni, privind lipsa unui sistem de repatriere a copiilor ucraineni deportați în Rusia după invadarea Ucrainei. OHCHR a precizat totodată că unii din copiii reveniți din Rusia s-au plâns de modul în care au fost tratați acolo, relatează agenția de presă Reuters, preluată de Agerpres. Autorităţile ucrainene afirmă că au identificat şi verificat aproape 20.000 de copii care au fost duși în Rusia de la declanșarea invaziei, la 24 februarie anul trecut. Până acum, au fost repatriați doar 400 din acești copii şi nu se știe exact câți au mai fost luați din teritoriile ucrainene ocupate de Rusia, notează Reuters.
UPDATE Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a aprobat deciziile Consiliului de Securitate Națională și Apărare privind asigurarea securității alimentare. Decretul corespunzător a fost publicat pe site-ul șefului statului. Documentul conține instrucțiuni către departamentele și organizațiile relevante pentru a dezvolta și completa planurile de acțiune existente în acest domeniu. Guvernul a fost instruit să intensifice cooperarea cu Programul Alimentar Mondial al ONU, în special „în ceea ce privește primirea de asistență pentru segmentele vulnerabile ale populației, în special pentru cele afectate de război și de distrugerea barajului acumulării hidroelectrice Kahovka”. În plus, departamentele relevante au fost însărcinate să asigure alimentarea cu apă a populației și a întreprinderilor agroindustriale, să dezvolte măsuri pentru creșterea eficienței sectorului agricol - de la subvenții pentru fermieri până la introducerea de noi metode și tehnologii, precum și informare și sprijin legal pentru fermieri. De asemenea, guvernul a fost însărcinat să elaboreze un set de măsuri antiepizootice, precum și să creeze noi mijloace de protecție a animalelor de fermă, notează Adevărul.
UPDATE Kremlinul a declarat marți că sugestia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit căreia ar fi în interesul Rusiei să alimenteze un război în Orientul Mijlociu pentru a slăbi unitatea globală, nu are nicio bază reală, informează Reuters.
UPDATE Volodimir Zelenski a afirmat, în mesajul transmis luni seară, că a avut o şedinţă cu şefii spionajului şi cu diplomaţii privind situaţia din Israel şi din regiune, precum şi din Orientul Mijlociu. ”Este de importanţă fundamentală pentru noi – nu doar pentru Ucraina, ci şi pentru întreaga Europă. Potrivit informaţiilor disponibile - unele foarte clare - Rusia este interesată în a declanşa un război în Orientul Mijlociu astfel încât o nouă sursă de durere şi suferinţă să poată submina unitatea lumii, să crească dezacordul şi contradicţiile şi astfel să ajute Rusia să distrugă libertatea în Europa. Îi vedem pe propagandiştii ruşi exultând. Vedem prietenii iranieni ai Moscovei sprijinind public pe cei care au atacat Israelul. Şi toate acestea reprezintă o ameninţare mai mare decât realizează lumea acum. Războaiele mondiale din trecut au început cu agresiuni locale. Ştim cum să contracarăm această ameninţare. Pregătim paşii potriviţi. Şi, cel mai important, apărăm nevoie de maximă unitate în lume”, a subliniat el. Preşedintele Ucrainei a adăugat că s-a adresat Adunării Parlamentare a NATO, în primul rând pe tema unităţii.