De Ziua Internațională a Familiei, ne îndreptăm atenția spre copiii cu două mame. Vorbim despre cei născuți într-o familie și crescuți de alta, de copii care au trebuit să ajungă în casa unor asistenți parentali, în urma unor situații de risc în familiile lor. Astăzi, vă facem cunoștință cu una dintre familiile care de-a lungul anilor a modelat destine, acolo unde viața a lăsat goluri.
În 1994, Valentina a jucat nunta. Erau vremuri grele, dar fiind tineri și energici, soții Cozma și-au construit o casă și aveau o mulțime de planuri. Știau, însă, că pentru fericire mai au nevoie și de copii. Doar că viața le-a rezervat altă soartă.
„Mai apoi, chiar și frații când veneau, ziceau știți e bine la voi, dar lipsește un pic de dezordine, un pic de hăinuțe împrăștiate, câteva jucării. Ne întrebam și noi, unde sunt, pentru că am colindat pe la medici și au spus că totul este bine și vor fi, dar se vede că Dumnezeu a avut un alt plan pentru noi, mai târziu am înțeles...”, a menționat asistenta parentală profesionistă, Valentina Cozma.
A înțeles asta după șapte ani de căsătorie, timp în care nu a putut să conceapă un copil. Valentina spune că nu crede în coincidențe, așa că nu uită ziua în care i s-a schimbat rostul vieții.
„Intrând în transportul public, așa a fost să fie, drept în fața mea, un spot publicitar: Sunt singur, tu poți deveni familia mea, și doi ochișori de acolo, care mă străpungeau. Sincer să vă spun mi-au dat lacrimile. Am coborât, dar în ochii mei s-au dublat și lacrimile acelui micuț, și numărul de telefon care era acolo”, a spus ăValentina Cozma.
Nu a ezitat să telefoneze, iar după multe întrevederi și cursuri, soții au și primit statutul de asistenți parentali. Așa a ajuns în familia Cozma primul copil. Nichita avea doar trei ani când familia sa biologică s-a deteriorat. Mama, țintită la pat, în speranța că băiatul va avea parte de o viață mai bună în familia asistenților parentali, s-a resemnat cu ideea.
„Într-o zi am fost telefonați, și ni s-a spus că iată este un băiețel. Pe Nichita îl avem de la început, din 2011, era atunci iată așa, micuț de tot”, a spus Valentina Cozma.
De atunci, încă nouă copii au trecut pragul familiei Cozma. Este un circuit de binefacere. Unii au venit pentru doar câteva luni, până s-a găsit o soluție pentru familiile lor biologice, iar alții pentru mai bine de zece ani. Nichita ne-a spus că are două mame, una biologică pe care o vizitează de două ori pe săptămână, și alta care i-a oferit speranță în ziua de mâine.
„Într-o dimineață, în drum spre grădiniță o întreb pe mama, dar de ce nu pot să ți spun ție „mama”? Sunt chiar un copil atât de rău, de ce nu pot să-ți spun ție mamă? Ea s-a pus în genunchi în fața mea, m-a cuprins și a început să plângă. Țin minte, că s-a ascuns în spatele meu, ca să nu-i văd lacrimile și mi-a spus că de azi înainte poți să-mi spui cum vrei. Iar din acel moment am început să-i spun mama, mama și tata”, a spus Nichita.
Asistenții sociali nu sunt cei mai încântați în situațiile în care între asistenții parentali și copii apare o legătură ce nu mai poate fi ruptă, având în vedere că despărțirea este foarte dificilă dacă se întâmplă ca aceștia să revină în familiile lor biologice. La 17 ani, Nichita spune că nu-și poate imagina viața în afara familiei Cozma.
„De mic copil am înțeles că tata este exemplul meu, eu trebuie să îl urmez pe el, și am început să fim cei mai buni prieteni. - Ai prins careva deprinderi de la el? - Da, din meserie, din viața de zi cu zi, orice lucru cât de mic, noi facem împreună, iar eu încerc să „ fur” calități de la el, să devin o versiune a lui”, a afirmat Nichita.
Așa se face că în familia asistenților parentali, frații pot să apară peste noapte, chiar dacă între copii nu există nici măcar o legătură de rudenie. Așa a ajuns Xenia să fie sora mai mică a lui Nichita.
„Nu doar frați, suntem cei mai buni prieteni. Pot să-mi găsesc liniștea alături de el, pot să-i povestesc ce s-a întâmplat cu mine, știu că o să fiu înțeleasă, o să mă susțină”, a spus Xenia.
Prin răbdare, dăruire și mult suflet, Valentina și soțul ei au devenit pentru mulți copii „ acasă”. Povestea lor este dovada că, uneori, familia nu se naște, ci se construiește din iubire și alegere.
„Au fost ani foarte frumoși, clar și cu greutăți, și cu lacrimi și cu mâini lăsate în jos, uneori, dar totuși am mers înainte și suntem foarte mulțumiți acum. Am convenit cu soțul că, cât ne va da Dumnezeu sănătate și putere, atât tot vom primi copii în familia noastră”, a spus asistent Valentina Cozma.
Serviciul de asistență parentală profesionistă este un serviciu social, din cadrul Direcției Generale pentru Protecția Copilului, care oferă îngrijire familială copiilor care la moment sunt lipsiți de aceasta.
„Asistent parental profesionist, poate deveni aș spune oricine, dar trebuie să aibă cazier juridic în regulă, trebuie să aibă o mare dorință de a lucra cu copii, ar trebui să aibă o locuință care să corespundă cerințelor ca să locuiască acolo un copil. Dar nu este important dacă este căsătorit sau necăsătorit, că are loc de muncă sau nu are un loc de muncă la moment”, a spus managerul de asistență parentală profesionistă din cadrul DGPC, Lăcrimioara Chicaroș.
Potrivit Direcției Generale pentru Protecția Copilului, în Republica Moldova, la începutul anului 2024, erau angajați aproape 400 de asistenți parentali profesioniști, care aveau în grijă 785 de copii. Cu toate acestea, în toată țara există un deficit de aproximativ 140 de asistenți parentali profesioniști. Moldovenii nu se grăbesc să aibă grijă de copii străini chiar dacă lunar salariul și alocațiile pentru un copil pornesc de la opt mii de lei.