Un bărbat de 37 de ani a fost reținut, după ce și-ar fi omorât concubina și i-ar fi ascuns cadavrul într-o canapea. S-a întâmplat în satul Buciumeni din Ungheni, pe 7 octombrie, dar abia 4 zile mai târziu, o locuitoare a sesizat poliția, spunând că prietena ei de 45 de ani nu răspunde la apelurile telefonice.
Polițiștii s-au deplasat la domiciliul femeii, aflată în concubinaj cu bărbatul de 37 de ani.
La fața locului, oamenii legii au găsit cadavrul femeii ascuns într-o canapea, cu mai multe vânătăi.
În cadrul documentării, preliminar s-a stabilit că, pe 7 octombrie, bărbatul ar fi venit acasă și și-ar fi găsit concubina beată. Între ei s-ar fi iscat un conflict, iar în rezultat acesta ar fi lovit-o cu pumnii și cu picioarele.
A doua zi, dimineața, când s-a trezit, a constatat decesul femeii, după care ar fi ascuns corpul neînsuflețit al acesteia într-o canapea.
Victima este originară din satul Căinarii Vechi, raionul Soroca și locuia în concubinaj de aproximativ un an cu suspectul. Nu aveau copii la întreținere.
Cadavrul femeii a fost îndreptat la expertiza medico-legală pentru a fi stabilită cauza decesului.
Pe cazul dat a fost pornit un proces penal pentru violență în familie, iar bărbatul a fost reținut.




































