Balerina Liubovi Batîr a dansat „Lacul Lebedelor” pe gheața lacului Ghidighici, într-un cadru neobișnuit. Frigul intens a transformat momentul într-o adevărată provocare, iar artista a declarat în cadrul emisiunii „Bine Bine Show” de la 1TV că experiența a fost una intensă. Potrivit acesteia, frica a fost depășită de curiozitate.
Ideea videoclipului a venit de la Lilian Iațco, iar balerina spune că inițial nu știa la ce să se aștepte: „A fost o propunere din partea lui, eu am acceptat-o neştiind ce va fi. El mi-a zis că vrea să facă un video cu o artistă de balet. Eu am zis ok. Dar când mi-a zis ideea, un pic a venit și frica. Dar curiozitatea a fost mult mai mare, așa că am acceptat”,
Filmările au avut loc dimineața devreme, pentru a surprinde răsăritul. Pregătirile au început la ora 4:00, iar echipa a avut la dispoziție un timp limitat.
Condițiile de pe lac au fost dificile. Balerina a fost nevoită să își încalțe poantele direct pe gheață: „Eu mă gândeam că am să-l încalț pe malul, dar nu aveai cum să pășești acest mal de gheață, ca să intri pe lac. Și atunci am fost nevoită să încalț poantele pe lac, pe gheață, și a fost așa un pic cam greu, pentru că trebuie să o faci din picioare, îi incomod, trebuie să te legi foarte, foarte cu acuretețe. A fost o provocare”.
De asemenea, suprafața înghețată nu era uniformă, ceea ce a îngreunat mișcările. Chiar dacă temperaturile au fost scăzute și a fost foarte frig, artista afirmă că adrenalina a compensat disconfortul. Pentru a-și menține ritmul, balerina a recurs la o metodă simplă:
„Mari figuri nu puteai să faci. Era o liniște totală dimineața, șapte dimineața, o liniște totală și eu cântam în gând muzica, pentru ca sa pot reda aceste emoții și pentru a putea plastic să dansez”.
Liubovi Batîr a vorbit și despre începuturile sale în balet, menționând că a intrat în acest domeniu fără să știe cât de solicitant este.
„În această lume tu pășești neștiind unde vii, absolut. Tu nu știi ce este asta, nu știi cât efort trebuie să depui. Deci, dacă-i cunoaște, efortul pe care trebuie să-l depui la un liceu de coreografie, probabil nu ai avea acel curaj”, a precizat Liubovi.
Ea spune că pregătirea este una dificilă, atât fizic, cât și ca volum de muncă. Cu toate acestea, balerina a ales să continue datorită perseverenței: „Mie îmi place să duc lucrurile până la capăt. Prin rezistență și încăpățânare am ajuns aici. Nu îmi place să las lucrul baltă”.