Un bărbat a murit strivit de roțile unui camion. Tragedia s-a întâmplat pe 13 octombrie, în jurul orei 09:40, la Tiraspol. Martorii spun că el mergea în fața vehiculului care ieșea de pe teritoriul unei uzine.
Presa din regiune scrie că atunci când pietonul a ajuns în unghiul mort, camionul condus de un șofer în vârstă de 43 de ani și-a continuat deplasarea și l-a lovit.
Din cauza leziunilor suferite, bărbatul a decedat.
Alte circumstanțe urmează a fi stabilite.
ATENȚIE: În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, adresați-vă specialiștilor de la chat-ul anonim pentruviata.md, unde puteți lăsa mesaje la orice oră sau puteți expedia un e-mail la adresa ajutor@pentruviata.md.





































