Fosta ministră de Interne, Ana Revenco, ar putea ajunge director al Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. Președinta Maia Sandu a semnat o scrisoare prin care propune Parlamentului numirea lui Revenco în această funcție.
Amintim că în perioada august 2021 - iulie 2023, Ana Revenco a deținut funcția de ministră a Afacerilor Interne.
Aceasta are experiență în domeniul securității și comunicării strategice, a activat anterior și în funcția de consilieră a președintei Republicii Moldova în domeniul apărării și securității naționale și secretar al Consiliului Suprem de Securitate.
Totodată, Ana Revenco a condus Centrul pentru combaterea traficului de persoane al Ministerului Afacerilor Interne și a fost fondatoare și directoare executivă a Centrului Internațional „La Strada” Moldova.
Reamintim că la începutul lunii septembrie, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, că fosta șefă a Ministerului Afacerilor Interne, Ana Revenco, va reveni curând cu o funcție în cadrul unei instituții de stat.
„Este o profesionistă. A pus și pune mult suflet în ceea ce face și noi avem nevoie de ajutorul ei. Eu sper foarte mult că o să revină cu noi forțe și să se alăture”, a declarat Igor Grosu.





































