45 de spitale, dintre care 34 spitale raionale, șapte instituții republicane și patru din Chișinău vor fi dotate cu defibrilatoare moderne. 57 de dispozitive medicale au fost oficial predate astăzi, la Spitalul Raional Orhei, care a beneficiat de 2 aparate.
În cadrul ceremoniei, șefa biroului Organizației Mondiale a Sănătății în Moldova, Miljana Grbic, a declarat că instituția pe care o reprezintă a oferit și suport pentru a instrui cadrele medicale cum să folosească aceste echipamente.
„Până acum, 13 medici din spitalul din Orhei au fost instruiți cum să folosească defibrilatoarele în asistență chirurgicală și alți 70 de medici din toată țara au fost deja antrenați să le folosească în domeniul îngrijirilor de urgență. Astfel, ei vor deveni formatori locali, care la rândul lor vor instrui colegii din spitale”, a spus Grbic.
„Defibrilatoarele au fost procurate de Organizația Mondială a Sănătății, cu suportul financiar al Uniunii Europene, guvernelor Germaniei și Elveției. Costul total al echipamentelor constituie 404 089 mii de dolari. Cu aceste echipamente noi putem salva vieți și putem preveni suferințele pacienților”, a spus la rândul lui, secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Alexandru Gasnaș.
Aceste aparate ajută personalul medical să intervină rapid în situații grave, atunci când inima pacientului se oprește sau începe să bată neregulat.
Dispozitivele funcționează prin trimiterea unui șoc electric către inimă, ceea ce o ajută să revină la ritmul normal de bătaie. Ele pot, de asemenea, să facă verificări ale inimii și să monitorizeze câțiva parametri, ca de exemplu nivelul de oxigen din sânge și tensiunea arterială, mai ales după ce pacientul a fost resuscitat.




































