Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1676: Atacuri la Zaporojie și Kiev. Incendiu la o rafinărie rusească. Ucraina oprește o mare oțelărie

economic

Pragul ajutorului pentru întreprinderi va crește la nivelul celui stabilit în UE. Proiectul, aprobat de deputați

DeputațiDeputați
19 octombrie 2023, ora 14:16

Pragul ajutorului de minimis acordat de stat întreprinderilor va crește la nivelul celui stabilit în UE. Parlamentul a votat în prima lectură, în ședința plenară de joi, 19 octombrie, un proiect de lege care prevede ajustarea legislației în domeniul ajutorului de stat la normele Uniunii Europene.

Actualizarea pragului ajutorului de minimis va facilita accesul la sprijinul acordat de stat unor întreprinderi și în cuantumul echivalent pragurilor stabilite în UE, precum și va fi asigurată eficiența controlului ajutorului de stat exercitat de către Consiliul Concurenței. 

Autorii proiectului menționează că nivelul pragului de minimis stabilit în prezent de lege nu a fost adaptat evoluției economiei Republicii Moldova din ultimii 10 ani. Astfel, valoarea pragului de minimis va crește de la 2 milioane de lei la 5 milioane de lei per beneficiar, indiferent de forma acestuia, pentru o perioadă de 3 ani. În cazul întreprinderilor, valoarea totală a ajutorului nu va depăși 10 milioane de lei.

Legislația urmează a fi completată cu noi definiții prevăzute în jurisprudența UE, cum ar fi: data acordării și plății ajutorului de stat, costuri eligibile, intensitatea ajutorului, care, nefiind definite în legislația națională, sunt confundate și interpretate eronat de către furbizorii și beneficiarii ajutorului de stat. 

Sunt prevăzute condițiile care urmează să fie respectate de către furnizori la acordarea ajutoarelor de minimis, astfel încât măsurile de sprijin oferite întreprinderilor să nu distorsioneze semnificativ mediul concurențial. Este reglementată și procedura de notificare simplificată, conform normelor UE. 

Va fi extins termenul de investigație a cazurilor de încălcare a legislației din domeniul ajutorului de stat până la 18 luni de la inițierea procedurii, având în vedere complexitatea cazurilor de încălcare a legislației din domeniul ajutorului de stat. O altă noutate propusă de proiect este modificarea ce ține de modul de calculare a dobânzii pentru ajutorul de stat acordat ilegal care urmează să fie recuperat.

„Inițiativa legislativă își propune să asigure transparența acordării resurselor de stat. Ținând cont de practica UE, se propune completarea legii cu prevederi ce stabilesc expres care informație nu poate fi tratată ca informație confidențială de către autoritatea de concurență în procesul de exercitare a controlului ajutorului de stat acordat beneficiarilor și care informații sunt confidențiale și necesită protecția secretelor comerciale. Totodată se va modifica data prezentării de către Consiliul Concurenței a Raportului anual privind ajutoarele de stat acordate în Republica Moldova pentru Parlament – anual până pe data de 31 decembrie”, se mai arată în proiect.

Proiectul de lege urmează a fi votat de Parlament și în lectura a doua.

Accident tragic la Rîșcani: Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a intrat cu mașina pe contrasens
Accident tragic la Rîșcani: Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a intrat cu mașina pe contrasens
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Obiect neautorizat, detectat în spațiul aerian al Moldovei: A traversat țara în două minute
Obiect neautorizat, detectat în spațiul aerian al Moldovei: A traversat țara în două minute
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Vasile Tofan, la tribuna ONU: Moldova denunță încălcările spațiului aerian, cere retragerea trupelor ruse și pledează pentru pace
Vasile Tofan, la tribuna ONU: Moldova denunță încălcările spațiului aerian, cere retragerea trupelor ruse și pledează pentru pace

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente