În acest weekend, în Capitală sunt organizate mai multe evenimente sportive. Peste 120 de sportivi, elevi ai școlilor și cluburilor sportive din Capitală, din raioanele Republicii Moldova, dar și din România și Ucraina, au participat sâmbătă, 21 octombrie, la Campionatul deschis al municipiului Chișinău la badminton.
Viceprimarul municipiului Chișinău, Ilie Ceban, prezent la eveniment, a felicitat participanții și le-a urat succes.
„Cu mare drag i-am salutat, i-am încurajat și i-am felicitat pentru succesele obținute. Avem tineri străduitori, curajoși și care sunt determinați să facă performanță în sport”, a spus Ilie Ceban.
De asemenea, sâmbătă a avut loc Festivalul Sportiv Internațional „Taurul de Aur”, ediția a IX, al persoanelor cu necesități speciale (în scaune cu rotile și cu afecțiuni locomotorii).
Primăria Municipiului Chișinău a alocat în acest an, până în prezent, 20.047.000 de lei, pentru evenimentele sportive.
„Aceste bugete au fost utilizate pentru organizarea și susținerea diverselor competiții și evenimente sportive în municipiul Chișinău, turnee, campionate și festivaluri sportive, inclusiv întreținerea școlilor sportive și deplasarea sportivilor din școli la competiții internaționale”, spun reprezentanții Primăriei Chișinău.






































