Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1958: Pericol pentru Moldova și lupte grele la Pokrovsk. Alertă: „Rusia vrea să ocupe Ucraina în 3 etape”

/VIDEO/ De râs și de plâns! Câte procese verbale a întocmit poliția, timp de 5 ani, pentru fraudarea odometrelor

missing
24 octombrie 2023, ora 17:44

Timp de 5 ani de când fraudarea datelor odometrului se consideră contravenție în Republica Moldova, poliția a întocmit doar 9 procese verbale pentru cei care au dat kilometrii înapoi. Cel puțin asta a comunicat Inspectoratul Național de Securitate Publică, pentru „Moldova gândește”.

Astfel, de la introducerea contravenției și până în prezent, oamenii legii au documentat 5 contravenții în anul 2021 și alte 4 în 2022. Și atât.

Din 2017, fraudarea datelor odometrelor în Republica Moldova este sancționată de Codul Contravențional. Pentru persoanele fizice, amenda variază de la 3.000 la 4.500 de lei, iar pentru persoanele juridice de la 4.500 la 7.500 de lei. 

Într-un studiu din anul 2018, despre fraudarea odometrelor pe piața second-hand și ignoranța autorităților, al expertului Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Stanislav Ghilețchi, se menționează că în cadrul Uniunii Europene, fraudarea datelor odometrului este interzisă în 25 de țări. Dar sancțiunile pentru această faptă variază. 

De exemplu, în Franța, infractorii riscă până la doi ani de închisoare, iar în Slovacia pot primi o amendă de 226 de euro. În România, fraudarea se sancționează penal, fiind calificată drept o înșelăciune, la fel și în Statele Unite. 

În luna mai 2018, Parlamentul European a adoptat o inițiativă legislativă prin care s-a cerut o nouă legislație pentru combaterea fraudei cu contorul de parcurs. Eurodeputații au declarat că aceste fraude constituie o problemă gravă și răspândită în întreaga Uniune Europeană, ce afectează milioane de persoane. 

De la acel studiu s-au scurs cinci ani, dar lucrurile nu s-au urnit aproape deloc. Au fost câteva inițiative legislative, dar nu au fost votate. În continuare, datele despre odometru sunt înregistrate doar în timpul inspecțiilor tehnice anuale, însă nu există vreo autoritate care să certifice că informațiile sunt integre. Mai mult. În procesul de integrare europeană, țara noastră s-a angajat inclusiv să reformeze sistemul de inspectare auto, dar acest lucru nu a fost implementat, spune expertul.

„Este ca o întârziere, posibil că va reapărea în vizorul public”.

Sunt câteva entități în Republica Moldova, care ar putea să contribuie cu informații despre starea mijlocului de transport, introducându-le în pașaportul electronic. Cu cât mai multe date vor fi cunoscute despre vehicul, cu atât mai grea va fi fraudarea lor. 

L-am întrebat ce crede despre soluția pașaportului electronic pe Sergiu Țurcanu, de la direcția înmatriculare a vehiculelor a ASP. Funcționarul ne-a comunicat despre o altă restanță a autorităților centrale. 

„Urmează să fie creat în R. Moldova o entitate care să se ocupe cu omologarea vehiculelor, este o restanță. Măcar să recunoască certificatele de omologare eliberate în comunitatea europeană. Atunci, în interiorul acestei entități se poate de creat o secție care să certifice datele odometrului. E necesar să ne conectăm la bazele de date, îmi pun speranța că odată cu parcursul european al țării ne vom conecta și noi la aceste date și va fi mai complicat de fraudat datele și vândut un vehicul cu odometrul manipulat”.

/VIDEO/ În căutarea kilometrilor „pierduți”, cu camera ascunsă: Datele odometrului pot fi fraudate cu 70 de euro
/VIDEO/ Cum să te asiguri că kilometrajul mașinii cumpărate este real: Soluții de la experți și dealeri auto
/VIDEO/ Autoritățile nu se grăbesc să recupereze kilometrii „dispăruți”: Avem contravenții pentru fraudarea odometrului, dar nu și amenzi
/VIDEO/ Automobile cu kilometraj fraudat - fenomen larg răspândit și în Moldova. Prezentator TV8, la un pas să fie păcălit

Cutia Neagră PLUS: Patronii lui Usatîi Partidul Nostru al lui Renato Usatii a fost lider la Parlamentare la donații primite de la pensionari și șomeri. Unii dintre donatori de pe listă se jură însă ca nu au oferit niciun ban partidului.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În cei șase ani de la fuga sa din Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc s-a pricopsit cu cel puțin șapte identități false — în România, Ucraina, Bulgaria, Rusia, Irak, Vanuatu și Mexic. Colegii noștri din echipa de investigații „Cu Sens” au reușit să meargă pe urmele acestor identități ascunse ale fostului oligarh. „Fețele nevăzute ale lui Vlad Plahotniuc” — la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Oameni de afaceri controversați sau acuzați de legături cu Vlad Plahotniuc, în lista de sponsori de campanie ai PAS. Printre donatori se regăsesc primari aleși din partea altor partide politice. Dar și medici, profesori și pensionari.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un nou Guvern, noi așteptări în justiție. Reforma justiției rămâne unul dintre cele mai sensibile și controversate subiecte în Republica Moldova. Ce a mers bine și ce nu în mandatul actualului ministru? De ce fel de ministru al Justiției are nevoie noul Guvern? Cum avansează procesul de vetting și cât de eficient este el în realitate? Dezbatem prioritățile și restanțele din justiție, practica „capodoperelor legislative” din Parlament și dosarele de rezonanță care pun la încercare independența sistemului, astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitați: avocatul Promo-LEX Vadim Vieru, președinte CRJM Ilie Chirtoaca și ex-ministrul Justiției Fadei Nagacevschi.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Sute de bugetari cu venituri modeste au donat salarii întregi pentru campania electorală a Blocului Alternativa. /O noua investigație marca Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cine a finanțat în realitate campaniile de pe TikTok ale lui Vasile Costiuc? Ferme de boți și bani veniți din afara țării. /Rețeaua Șor, destabilizări și miliarde în cripto – ce s-a pregătit înainte de alegeri și cine a ajuns totuși în Parlament? /Fugarii revin în scenă: Plahotniuc, Țuțu, Andronachi – toți la Penitenciarul 13. Ce planuri se pun la cale din interior? /Răspunsuri la aceste întrebări și nu doar aflați astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitat: șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Apropierea fără precedent a Moldovei de UE a generat o ofertă bogată de partide și blocuri proeuropene pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. În tabăra proeuropeană a partidelor deja cunoscute li s-au alăturat proiecte politice mai noi, unele dintre ele cu totul neașteptate, cu politicieni care până nu demult serveau cauzei ruse în Moldova. Cine sunt politicienii care de-a lungul anilor și-au schimbat radical retorica, vedeți în noul material de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Când și cum va fi adus Plahotniuc în Moldova? Cât de mult s-a extins rețeaua Șor? Bani negri și troli online - şeful Poliției, Viorel Cernăuțeanu, dezvăluie astăzi la Cutia Neagră PLUS culisele campaniei electorale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Pentru unii primari, aflarea timp de mulți ani la conducerea unei localități devine o afacere de familie. Este și cazul primarului Iuri Onofriiciuc din Vadul lui Vodă, cel mai cunoscut loc de agrement din republică. De peste 20 de ani de când conduce orășelul, familia edilului a reușit să se pricopsească cu mai multe afaceri profitabile în localitate. Acestea au fost construite în detrimentul intereselor primăriei și ale localnicilor. Cum a ajuns o companie fondată de portavocea Kremlinului, Gabriel Călin, candidat la parlamentare, să facă afaceri cu primăria? „Țarul din Vadul lui Vodă”, o nouă investigație la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Plahotniuc revine în prim-plan: este pregătită justiția să-l judece? Președintele CSM, Sergiu Caraman, răspunde întrebărilor-cheie despre dosarele de rezonanță, eșecurile din instanțe, presiunile asupra judecătorilor și vettingul controversat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directoarea Institutului Național al Justiției, Ramona Strugariu, vine la Cutia Neagră PLUS. De ce tinerii nu se mai înghesuie să devină judecători și procurori? Cum poate fi schimbată imaginea unei instituții marcate de suspiciuni? Ce efecte au „scandalurile epistolare” din sistem?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Sunt peste 20.000 în întreaga republică. Au fost înregimentați în prima linie de atac a lui Șor și suportă astăzi cel mai dur consecințele. Cine sunt oamenii amendați pentru că au luat bani de la gruparea Șor și cine îi apără în judecată, aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Președintele Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă, vine la Cutia Neagră PLUS. Cum sunt aleși procurorii în Moldova? Sunt pedepsiți aceștia pentru lipsă de rezultate? De ce stagnează vettingul și ce se întâmplă cu PACCO?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vladimir Andronachi și Alexandru Vîlcu, judecați penal în dosarul „blanchete pentru pașapoarte”, au reușit să mai dea o lovitură. Agenția Servicii Publice a fost obligată să achite 90 de milioane de lei unei companii conectate la cei doi. Cutia Neagră PLUS a descoperit firmele din paradisuri fiscale implicate în schemă.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Alegeri, fake news și presă sub atac. Discutăm la Cutia Neagră PLUS despre polarizarea societății, dezinformarea în an electoral și vulnerabilitățile presei. Invitați: Alina Radu, directoarea Ziarul de Gardă, Petru Macovei, director executiv API și Andrei Curăraru, expert WatchDog.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Interviu exclusiv cu ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Tomasz Kobzdej. Ce poate învăța Chișinăul de la Varșovia în lupta cu dezinformarea? Cum poate deveni infrastructura Moldovei interesantă pentru investitorii polonezi? Dar și ce înseamnă cu adevărat „suveranismul” în contextul alegerilor din această toamnă?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cât de pregătită este Republica Moldova pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE? Vor conta marile dosare de corupție în acest proces?/Este realist obiectivul aderării până în 2030 sau e doar un slogan politic? /Cum e văzut vettingul de la Bruxelles și ce măsuri pregătește UE împotriva rețelelor sociale care răspândesc propaganda rusă?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O căsuță bătrânească în acte, dar o agropensiune modernă în realitate. Cutia Neagră PLUS a descoperit afacerea secretă a deputatului Adrian Albu, de pe malul Nistrului. Ce alte achiziții de milioane au făcut deputații în anul 2024, aflați în noua investigație de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vicepreşedintele CEC, Pavel Postică vine la Cutia Neagră PLUS să ne spună cât de pregătită este țara noastră pentru un nou scrutin electoral: /CEC are o "lista neagră" a candidaților, partidelor şi blocurilor care nu vor putea participa la alegeri? /În satul Boldureşti, unul din candidații la funcția de primar este cercetat pentru omorul unui copil din localitate. /Cât de pregătiți sunt angajații Comisiei Electorale Centrale să lupte împotriva fraudelor? /Fugarii penali vor putea sa candideze la urmatoarele alegeri? /Despre toate aflați la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Despre riscurile de securitate de la frontieră, cât de grav este fenomenul corupției în rândul polițiștilor de frontieră, dar și ce se întâmplă pe segmentele de frontieră necontrolate de autoritățile constituționale, aflați la Cutia Neagră PLUS.

/VIDEO/ Plângerile lui Vladimir Plahotniuc din închisoare: Procurorul are un răspuns la acuzații
/VIDEO/ Plângerile lui Vladimir Plahotniuc din închisoare: Procurorul are un răspuns la acuzații
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1958: Pericol pentru Moldova și lupte grele la Pokrovsk. Alertă: „Rusia vrea să ocupe Ucraina în 3 etape”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1958: Pericol pentru Moldova și lupte grele la Pokrovsk. Alertă: „Rusia vrea să ocupe Ucraina în 3 etape”
/VIDEO/ Încă cinci deputați PAS pleacă din Parlament: Anunțul lui Igor Grosu
/VIDEO/ Încă cinci deputați PAS pleacă din Parlament: Anunțul lui Igor Grosu
Stagiu plătit în redacția TV8: Cum poți obține un internship de iarnă
Stagiu plătit în redacția TV8: Cum poți obține un internship de iarnă
Accident violent la Orhei: Un rănit și o mașină răsturnată după o depășire interzisă
Accident violent la Orhei: Un rănit și o mașină răsturnată după o depășire interzisă

/VIDEO/ Polemicile oficiale continuă: Ce se întâmplă la Hotelul Național după moartei elevei de 13 ani

missing
12 noiembrie 2025, ora 22:05

Polemicile în jurul clădirii abandonate a fostului Hotel Național continuă. Ministra de Interne a declarat azi că poliția patrulează zona, dar nu este de responsabilitatea oamenilor legii să asigure paza clădirii și a acuzat autoritatea locală de inacțiune. Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat că va solicita companiei care deține clădirea să limiteze accesul în interior. Până în prezent, reprezentanții firmei nu au răspuns apelurilor noastre pentru un comentariu.

„Poliția patrulează zilnic această regiune, dar nu este atribuția poliției să păzească locurile în care avem clădiri degradate sau locuri care prezintă pericol public. Aceasta este responsabilitatea fie a agentului economic, atunci când vorbim de proprietate privată, fie a autorităților publice locale”, a menționat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.

În prezent, clădirea fostului Hotel Național este în proprietate privată, iar paza clădirii este responsabilitatea firmei care îl deține. 

„ - Din câte cunosc eu, a fost aplicată amenda agentului economic. Acum nu pot să vă spun exact când, dar pe parcursul acestor trei ani, cel puțin de câteva ori agentul economic a fost sancționat. Pentru nerespectarea măsurilor necesare. Cu cât a fost sancționat? - Nu pot să vă spun aceste detalii”, a subliniat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.

Daniella Misail-Nichitin a pasat responsabilitatea către Primăria capitalei. Potrivit ministrei de Interne, autoritatea locală a fost notificată de 19 ori cu privire la neregulile constatate la clădirea abandonată.

„Haideți să vedem. Autoritatea publică locală pe acest caz a întreprins toate prevederile legale? Nu, ele nu au fost întreprinse”, a afirmat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.

Primarul capitalei a reacționat la scurt timp și a declarat că abia azi, la pretura sectorului Centru, a fost abordat acest subiect.

„Am dispus, pentru că nu am văzut acțiuni din partea celor care ar trebui să le facă, ca primăria să transmită demersurile necesare către agentul economic ca să securizeze acea zonă, să pună un gard de protecție. La fel, tot Primăria va transmite în scurt timp toate demersurile oficiale necesare către Guvern pentru a asigura pază la astfel de obiective care prezintă zone de risc”, a menționat primarul Capitalei, Ion Ceban.

Discuțiile despre Hotelul Național au fost declanșate săptămâna trecută, când o adolescentă de 13 ani a fost găsită decedată în puțul liftului. Clădirea din centrul capitalei se află de ani buni într-o stare avansată de degradare, fără pază și fără măsuri de protecție. Locatarii din zonă susțin că imobilul este frecventat de persoane fără adăpost, consumatori de droguri și tineri curioși. 

Din 2006, Hotelul Național se află în proprietate privată, după ce statul l-a vândut cu două milioane de dolari unei companii dubioase. Proprietarii, care și-au asumat prin contractul de privatizare investiții de zeci de milioane de lei, nu au realizat niciuna dintre obligații. 

De-a lungul anilor, au existat două încercări de a readuce clădirea în proprietatea statului, dar ambele au eșuat, iar mai multe procese sunt încă pe rol. În prezent, edificiul aparține companiei „Moldova Tur”. TV8 a încercat să contacteze firma telefonic, dar nu a obținut niciun răspuns.

/VIDEO/ Trend periculos printre adolescenți: Dezvăluiri despre eleva găsită moartă la Hotelul Național

Demisii la conducerea Serviciului de Protecție și Pază de Stat. Atât directorul instituției, cât și unul dintre adjuncții săi și-au depus demisiile "din proprie inițiativă". /Tragedie pe o șosea din Strășeni. Trei bărbați au murit, în această după amiază, după ce automobilul în care se aflau a intrat pe contrasens și s-a izbit într-un Suzuki. /Un avion cargo care transporta militari turci, s-a rupt în două și a luat foc în aer, în timp ce suvola deasupra Georgiei. Cel puțin 20 de militari au murit.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Decanul unei facultăți de la USM, directorul Colegiului de Ecologie și încă 5 persoane sunt cercetate penal pentru crearea unei scheme prin care elaborau contra plată teze de licență. Suspecții sunt cercetați în libertate. /Deși guvernarea e euforică după laudele Bruxellesului, comisara europeană Marta Kos amintește că Republica Moldova are încă multe provocări de depășit. /Într-o așa numită adresare către cler și popor, Mitropolia Moldovei se arată deranjată de faptul că este etichetată drept parte a bisericii ruse. Biserica Ortodoxă din Moldova este liberă și independentă, afirmă conducerea instituției.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Primăria nu își asumă tragedia produsă săptămâna trecută, când o adolescentă de 13 ani a fost gasită moartă în incinta Hotelului Național. Ion Ceban afirmă că în această situație trebuie să intervină Guvernul. /Aproape 400 de mii de moldoveni au solicitat compensații la căldură în prima săptămână de înregistrare pe platforma compensatii.gov.md. Majoritatea sunt pensionari care au aplicat direct la centrele de asistență socială. /Aproape 80 de oameni au ajuns la spital, iar 60 s-au ales cu răni ușoare după ce două trenuri s-au ciocnit violent în Slovacia. În momentul impactului, în cele două vehicule se aflau aproximativ 800 de oameni.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
O adolescentă de 13 ani din capitală a fost găsită moartă în incinta clădirii abandonate a fostului Hotel Național. Descoperirea macabra a fost făcută la o oră după ce mama ei a dat-o dispărută, iar versiunea preliminară este că fata a căzut în gol. /Președinta Parlamentului European se află astăzi la Chișinău, în cadrul unei vizite oficiale. Roberta Metsola a ținut, de dimineață, un discurs în plenul Parlamentului, după care a avut o întrevedere la Președinție cu Maia Sandu. /Statul vrea să preia activele Lukoil Moldova de la aeroport. Guvernul a acordat un termen de zece zile pentru efectuarea tranzacției, iar suma pe care ar fi gata să o plătească este ținută în secret.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Percheziții, la Chișinău, într-un dosar de corupție privind achizițiile publice din sistemul educațional. Sunt vizați nouă suspecți, inclusiv funcționari și agenți economici. Detalii vă spunem la știri. /Au fost reluate investigațiile în cazul morții Andreei Cuciuc. Potrivit ministerului de interne, au apărut circumstanțe noi, iar nepotul maestrului Nicolae Botgos a fost citat la audieri. /În semn de solidaritate cu Ucraina, Parlamentul Republicii Moldova renunță la grupurile parlamentare de prietenie cu Rusia și Belarus, pe durata războiului dus de Moscova împotriva țării vecine.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Avem șef nou la vamă. Radu Vrabie a preluat azi șefia Serviciului Vamal după ce Guvernul Munteanu a aprobat demisia lui Alexandru Iacub. Acesta a fost la rândul său promovat în poziția de secretar general adjunct al Guvernului. /Scandal în România, unde mai mulți medici sunt cercetați penal pentru că și-ar fi făcut rezidențiate false la Universitatea de Medicină de la Chișinău. /Finul de cununie a lui Vlad Plahotniuc, Dorin Damir ar fi fost reținut în această dimineață într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, afirmă sursele TV8.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Consiliul European ar putea deschide, luna aceasta, toate clusterele de negocieri cu Moldova, după ce Raportul anual privind extinderea blocului comunitar a arătat că țara noastră și-a făcut temele în drumul spre Uniunea Europeană. /Serviciul Vamal a rămas fără șef. La mai bine de un an de la preluarea funcției, Alexandru Iacub și-a depus cererea de demisie. /Aproape 100 de mii de moldoveni au cerut compensații încă din prima zi de înregistrare pe platforma http://compensatii.gov.md/ 40 la sută din aceștia, majoritatea pensionari, s-au înregistrat cu ajutorul asistenților sociali.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
S-a dat start înregistrărilor pentru acordarea ajutoarelor la facturi în sezonul rece. Procedura de înregistrare, precum și formula de calcul a compensațiilor sunt identice cu cele aplicate anul trecut. /Procurorii cer 15 ani de pușcărie pentru Constantin Țuțu și menținerea sechestrului asupra bunurilor sale, în valoare de peste 3 milioane de lei. /Un cutremur de 6,3 grade pe Richter a făcut prăpăd, noaptea trecută, în nordul Afganistanului. Sunt cel puțin 20 de morți, iar spitalele sunt pline cu răniți.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Urmează votul pentru Guvernul Munteanu. Premierul desemnat și echipa sa și-au prezentat programul în Parlament, iar acum răspund la întrebările deputaților. /Nicu Popescu renunță la fotoliul de deputat și preia funcția de emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice. Maia Sandu a semnat deja un decret în acest sens. /Jurnalista TV8 Mariana Rață a fost amenințată cu moartea pe rețelele de socializare de un simpatizant al lui Renato Usatîi, iar cazul a ajuns în atenția poliției și a organizațiilor de media.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Deputata PAS, Doina Gherman și socialistul Vlad Batrîncea au fost aleși azi vicepreședinți ai Parlamentului. A fost decis și Biroul Permanent, dar și cele 12 comisii permanente, procedură care s-a lăsat cu scandal. /Directoarea liceului Gheorghe Asachi din capitală și un șef de companie au fost reținuți azi dimineață de ofițerii CNA. Împreună cu adjunctul instituției cei doi sunt cercetați pentru scheme de corupție. /Spațiul aerian al Moldovei și al României ar fi fost survolat azi dimineață de două rachete rusești, potrivit surselor ucrainene. Informațiile au fost negate însă atât de autoritățile de la Chișinău cât și de cele de la București.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Cele 5 fracțiuni parlamentare au discutat azi cu candidatul desemnat la funcția de premier despre programul de guvernare și componența viitorului Executiv. Unii au cerut amânarea învestirii guvernului Munteanu sau au spus clar că nu îl vor vota, în timp ce alții nu au luat încă o decizie. /Anunțul privind sancționarea giganților petrolieri din Rusia de către SUA declanșează o criză energetică, inclusiv în țara noastră. Pe lângă scumpirile zilnice la carburanți afișate de ANRE, companiile aeriene care operează la noi au fost avertizate să se pregătească pentru o posibilă criză a combustibilului. /La fiecare oră, un moldovean suferă un accident vascular cerebral, iar mortalitatea este de patru ori mai mare decât în țările UE. Totuși, Republica Moldova înregistrează și progrese importante în acest domeniu.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Noul Parlament va avea 12 comisii permanente, cu una mai mult decât până acum, după ce a fost instituită în premieră Comisia pentru Integrare Europeană care va fi condusă de fostul ministru al Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari. /Candidatul la funcția de premier, Alexandru Munteanu, și-a prezentat echipa cu care va merge vineri în Parlament pentru a solicita votul de încredere. Lista include atât membri noi, cât și figuri deja cunoscute. /Un angajat al Serviciului Fiscal de Stat a fost reținut, azi dimineață, de ofițerii Centrului Anticorupție. Funcționarul este bănuit că lua taxe de protecție de la companii, suspectate de evaziune fiscală.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Alexandru Munteanu anunță nume noi la șefia a șase ministere, iar primarul capitalei spune că ar fi corect ca și el să fie membru al Cabinetului de Miniștri. /Președintele socialist al raionului Rîșcani a fost reținut azi dimineață în dosarul pornit pentru pregătirea destabilizărilor și dezordinilor în masǎ pe teritoriul Republicii Moldova. În anchetă este vizat și un consilier municipal din Bălți din partea PSRM, care se ascunde în stânga Nistrului. /În calitate de parte vătămată, Ministerul Finanțelor cere de la Vlad Plahotniuc, despăgubiri în valoare de peste 730 de milioane de lei - prejudiciul cauzat statului în urma furtului miliardului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Alexandru Munteanu a fost desemnat oficial candidat la funcția de premier al Republicii Moldova. Președinta Maia Sandu a semnat decretul imediat după ultima rundă de consultări cu partidul de la guvernare. /Ministra Justiției dar și cel al Mediului nu se vor regăsi în viitorul Guvern. Președinta Maia Sandu a numit-o consilier prezidențial pe Veronica Miailov, iar Sergiu Lazarencu va fi deputat PAS. /Sancțiunile anunțate de SUA împotriva Rusiei și amânarea summit-ului de la Budapesta nu îl deranjează pe liderul de la Kremlin.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Au început consultările la Președinție. Maia Sandu a discuat astăzi cu majoritatea fracțiunilor parlamentare despre desemnarea noului premier. Maine la președinție ar urma să vină deputații PAS. /Mai mulți profesori din capitală nu și-au primit ultima tranșă din îndemnizația destinată tinerilor specialiști, promisă anterior de direcția educație din cadrul primăriei. /12 persoane au murit în regiunea rusă Celeabinsk după ce armata ucraineană a bombardat o uzină de muniții. Rușii nu recunosc că în spatele atacului stă Kievul, iar SUA anunță că au sancționat două dintre cele mai mari companii petroliere rusești.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Zi istorică în politica de la Chișinău. Astăzi a fost constituit Parlamentul de legislatura a 12-a și a fost ales viitorul președinte al legislativului. /Accident teribil în raionul Sîngerei. Doi oameni au murit, iar unul a ajuns la spital după ce un Vaz a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu un Volkswagen. A fost nevoie de intervenția salvatorilor de la descarcerări pentru recuperarea victimelor. /Rușii au lansat un atac masiv asupra capitalei ucrainene, noaptea trecută. 6 oameni, printre care și trei copii au murit, iar cel puțin 21 au fost răniți în urma bombardamentelor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Se amână scumpirea automobilelor de la 1 ianuarie. Autoritățile spun că au renunțat la ideea de a introduce TVA de 20 la sută la importul mașinilor după mai multe consultări cu Ministerul Finanțelor și Serviciul Vamal. /Guvernul Munteanu va veni cu un nou șef și la sănătate. Ala Nemerenco este al doilea ministru care anunță public că pleacă din funcție după șeful de la cultură, Sergiu Prodan. /O tornadă puternică a făcut prăpăd ieri în nordul Parisului. O persoană a murit, iar 10 au ajuns în stare gravă la spital, după ce trei macarale s-au prăbușit de la vânt.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc s-a ales cu încă 30 de zile de arest în izolator. Decizia a fost luată azi, în lipsa oligarhului, la ședința în care acesta este judecat în dosarul "Frauda bancară". /Iar fostul său coleg de partid, Constantin Țuțu a fost adus forțat în instanța de judecată. Subalternul lui Plahotniuc insistă că a intrat legal în țară. /Ideea Maiei Sandu de a organiza un proces de vetting în rândul apărătorilor legali din Republica Moldova a nemulțumit Uniunea Avocaților. Instituția spune că implementarea unui astfel de mecanism ar contraveni principiilor statului de drept și dreptului constituțional la apărare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Este oficial, prima ședință a noului Parlament va avea loc miercuri, după ce azi dimineață președinta Maia Sandu a semnat un decret în acest sens. Pe 28 octombrie, PAS vrea să dea și votul de încredere Guvernului Munteanu. /O alertă falsă cu bomba a dat peste cap activitatea Aeroportului, în această dimineață. Autoritățile au fost alertate din cauza unui bagaj suspect în care se credea că ar fi fost pusă o substanță explozibilă. /Explozie la un bloc de locuit din București. Trei oameni au murit, 15 au fost răniți, iar două nivele de apartamente au fost aruncate în aer. Tragedia s-ar fi produs din cauza unei acumulări de gaze, scrie presa română.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Avem Parlament! Curtea Constituțională a validat rezultatele alegerilor legislative din 28 septembrie. Dintre toți concurenții electorali, doar blocul „Patrioților” și-a dorit anularea scrutinului. /Gestionau o rețea ilegală de cazinouri online cu un rulaj de 25 de milioane de lei. Trei bărbați au fost reținuți pentru spălare de bani și organizarea unor activități ilegale de jocuri de noroc pe internet. /Alertă în regiunea bulgară Burgas, unde la noapte sunt așteptate, din nou, ploi abundente. Se întâmplă la doar 2 săptămâni de la furtunile violente care au lovit regiunea și au luat viața unei persoane.

Șeful Poliției face dezvăluiri după acuzațiile familiei Cuciuc: Ce statut are Cristi Botgros în dosar
Șeful Poliției face dezvăluiri după acuzațiile familiei Cuciuc: Ce statut are Cristi Botgros în dosar
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1958: Pericol pentru Moldova și lupte grele la Pokrovsk. Alertă: „Rusia vrea să ocupe Ucraina în 3 etape”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1958: Pericol pentru Moldova și lupte grele la Pokrovsk. Alertă: „Rusia vrea să ocupe Ucraina în 3 etape”
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Patronii lui Usatîi”. Cum s-au adunat bani pentru campanie de la pensionari și șomeri
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Patronii lui Usatîi”. Cum s-au adunat bani pentru campanie de la pensionari și șomeri
Stagiu plătit în redacția TV8: Cum poți obține un internship de iarnă
Stagiu plătit în redacția TV8: Cum poți obține un internship de iarnă
/VIDEO/ Cristi Botgros, chemat la audieri: Părinții Andreei Cuciuc au cerut reluarea anchetei
/VIDEO/ Cristi Botgros, chemat la audieri: Părinții Andreei Cuciuc au cerut reluarea anchetei

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.