Balconul unui apartament părăsit, de la etajul doi, al unui bloc din regiunea centrală a orașului Bălți stă să cadă chiar peste cărarea pe unde merg oamenii. Cei care locuiesc prin prejmă își fac griji că într-o zi geamurile și lemnul care abia se țin, le-ar putea cade peste cap. Potrivit postului TV Nord, vecinii se plâng pe umiditate și mucegai.
„Oamenii singuri sunt de vină, ei au privatizat totul, acum să întrețină. Este doar problema lor, nu a primăriei sau a statului. Dacă va cădea (n.r. în cap cuiva), va răspunde deja proprietarul, cei care nu au reparat.”
Potrivit locatarilor acestui bloc, în acest apartament nu mai locuiește nimeni. Proprietarul a decedat acum doi ani. Singurul care acum ar putea avea grijă de locuință este fratele bărbatului, care însă este stabilit cu traiul în Ucraina.
Chiar dacă acest bloc nu este în subordinea Întreprinderii Municipale Gospodăria Locativ Comunală, autoritățile vor încerca să se implice.
GHENADII ȘMULSCHI, viceprimar de Bălți: „Dacă s-a creat această situație, vom ruga departamentul Arhitectură și construcție să delege o persoană, la fața locului, ca să ajute președintelui asociației să găsească soluția din această situație, pentru că trebuie să menținem siguranța oamenilor, în primul rând, care locuiesc în această casă.”
În municipiul Bălți sunt aproximativ 1 560 de clădiri deservite de întreprinderea municipală sau de asociații de locatari.




































