Mitropolia Moldovei a caterisit șase preoți care au părăsit rândurile Bisericii subordonate Patriarhiei Rusiei și au trecut la Mitropolia Basarabiei. Decizia a fost luată miercuri, 25 octombrie, de către Sinodul Bisericii Ortodoxe, convocat pentru prima dată după scrisoarea mitropolitului Vladimir în adresa patriarhului Kiril.
Slujitorii destituiți din funcții, în urma deciziei luat de cei nouă membri ai Sinodului bisericesc sunt protoiereul Ilie Munteanu, protoiereul Alexei Sîrbu, protoiereul Teodor Pelin, protoiereul Vasile Enachi, protoiereul Ioan Gangan şi protoiereul Ioan Solonaru.
„Noi din data de 18 august nu mai facem parte din această structură a bisericii ruse. Noi ne-am alipit patriarhiei române și suntem sub omoforul Patriarhului Daniel. Dacă vorbesc ei de canoane, că noi am încălcat careva canoane, atunci toate încălcările acestea trebuie să se uite sub nasul lor că o parte din ei nu mai sunt vrednici să mai fie astăzi arhierei”, a spus preotul Ioan Solonaru.
„Mitropolia Moldovei față de preoții care aderă la Mitropolia Basarabiei le dă această sancțiune de caterisire. Acesta este un răspuns pe care Mitropolia Moldovei s-a obișnuit să-l facă în urma aderării lor. Nu e nimic nou sub soare. Ei vin și continuă această practică. Preoții care aderă la Mitropolia Basarabiei sunt în continuare parohi la parohiile pe care le păstoresc.”, Constantin Olariu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Basarabiei.
Potrivit Sinodului, cei șase preoți „nu s-au pocăit” în fața autorităților ierarhic superioare., iar trecerea de la Mitropolia Moldovei la cea a Basarabiei este o încălcare a jurământului depus la hirotonie.
„Având în vedere timpul oferit slujitorilor pentru îndreptare şi aducerea pocăinței depline în faţa autorităţilor ierarhic-superioare, şi luând în considerare încălcarea jurământului depus la hirotonie, precum şi pentru părăsirea samavolnică, neîntemeiată şi fără carte canonică a jurisdicției Bisericii Ortodoxe din Moldova (în temeiul canoanelor 12, 15, 32, 33 Ap.; 11, 13, 20, 23 Sin. IV Ec.; 17 Trul.; 3, 6, 7, 8, 11 Antioh.; 41, 42 Laod.; 9 Sard.; 23, 106 Cartag.; 15, 16 sin. I ec.), se caterisesc următorii slujitori: protoiereul Ilie Munteanu, protoiereul Alexei Sîrbu, protoiereul Teodor Pelin, protoiereul Vasile Enachi, protoiereul Ioan Gangan şi protoiereul Ioan Solonaru”, se arată în decizie.
Mitropolia Moldovei mai subliniază celor șase slujitori ai bisericii li se retrag toate distincțiile acordate pe parcursul slujirii preoțești.
Interesul pentru Mitropolia Moldovei a crescut zilele trecute după ce în spațiul public a apărut scrisoarea mitropolitului Vladimir către patriarhul Kirill. În răvașul trimis la Moscova pe 5 septembrie se spune că "lumea rusă" este străină valorilor noastre naționale și că reunirea Republicii Moldova cu România se va produce într-un timp relativ scurt. În demersul său, capul Mitropoliei Moldovei își informează șeful că prăpastia dintre Chișinău și Moscova s-a adâncit și mai mult, deoarece Patriarhia susține intervenția rusă în Ucraina.