Elevii și studenții de etnie romă din învățământul liceal, profesional tehnic și superior vor putea beneficia de burse de merit lunare în valoare de 1200 de lei. Astfel, autoritățile își propun să motiveze tinerii de etnie romă să obțină performanțe academice. Decizia de a institui bursele de merit a fost luată vineri de Guvern.
Bursele vor putea fi obținute prin concurs, la care se vor putea înscrie persoanele de etnie romă cu vârsta cuprinsă între 16 și 25 de ani și care nu beneficiază de burse acordate de la bugetul de stat.
Concursul va fi organizat de Agenția Relații Interetnice, iar beneficiarii burselor de merit vor fi selectați în baza mediei notelor, scrisorilor de intenție și scrisorilor de recomandare.
În anul curentde studii, de burse vor putea beneficia până la 120 de persoane, dintre care aproximativ 60 din învățământul liceal, 15 din învățământul profesional tehnic secundar, 20 din învățământul profesional tehnic post secundar și 25 din învățământul superior.
Pentru acordarea burselor de merit pentru tinerii romi, în bugetul de stat pentru anul 2023 au fost alocați 1,5 milioane de lei.




































