Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1721: Atacuri, victorii false și alerta lui Zelenski. Primele anunțuri de la negocierile Rusia-SUA-Ucraina

/VIDEO/ Intersecția morții, de la Aeroport, testată de echipa TV8. „Polițiștii urmăreau o mașină”

MOLDOVA GANDESTE - 28 10 2023 - COVER reportaj ACCIDENT AEROPORT
29 octombrie 2023, ora 21:16

Un accident fatal și intens mediatizat a fost cel de lângă aeroport, în urma căruia au decedat două persoane - un motociclist și pasagera lui. Și în acest caz, la volanul mașinii de care s-a izbit motocicleta, se afla un om al legii. Este vorba de un polițist de la patrulare. Societatea moldovenească s-a împărțit, tradițional, în două tabere. Pe de-o parte sunt din cei care îi acuză pe polițiști că nu au oprit regulamentar la semnul STOP și nu au acordat prioritate, într-un loc unde ar fi trebuit să o facă. Alții dau vina și pe motociclist, pentru că ar fi circulat cu viteză mult prea mare pentru acea zonă. 

Am fost și noi la fața locului și am refăcut traseul echipajului de poliție, ca să vedem ce semne de circulație au fost încălcate. Am discutat cu experți auto, cu motocicliști, cu șefii polițistului, pentru a afla ce ar trebui schimbat astfel încât asemenea evenimente tragice să nu mai aibă loc și pentru ca pe drumurile țării să nu se mai scurgă atâta sânge. 

Acestea sunt imagini surprinse imediat după tragicul accident care a avut loc pe bulevardul Dacia, în fața Aeroportului Internațional Chișinău. Doi oameni au decedat, în urma coliziunii dintre un automobil al poliției și o motocicletă, care se deplasau din direcții opuse și pe segmente de drum diferite.

Am discutat cu un martor care se afla la fața locului. Ne-a confirmat ceea ce a menționat și pe Facebook: că echipajul de poliție a ieșit în intersecție fără să se asigure și fără semnalul sonor inclus. 

La scurt timp, poliția a publicat imagini de la o cameră de supraveghere din zona aeroportului. Se vede bine momentul impactului. Însă, zeci de oameni au criticat înregistrarea, pentru că se aude și sunet de sirenă pe video, contrar declarațiilor martorilor.

Pentru a răspunde acestor acuzații, șeful Inspectoratului General al Poliției a ieșit cu declarații la scurt timp după publicarea acestui video. S-a dispus o anchetă internă pentru a vedea cum a apărut acel sunet de sirenă pe video. 

„Camerele respective nu captează sunet audio. Sunetul respectiv, nu face parte din înregistrarea video originală care poate avea loc”, a spus Viorel Cernăuțeanu.

Pentru a vedea care sunt limitele legale și ce interdicții sunt pe porțiunea de drum de unde a ieșit echipajul poliției, am făcut un experiment.

„Acum intrăm pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău, pentru a încerca să vedem, ce au văzut cei doi polițiști, sau șoferul echipajului care a produs accidentul de acum câteva zile de la aeroport. Și, în momentul în care vii dinspre aeroport către bulevardul Dacia, pe partea dreaptă ai niște indicatoare foarte mari. Pe unul dintre ele scrie „reduceți viteza”, pe celălalt scrie „atenție, trafic din stânga”, iar imediat după, avem un indicator STOP. Un indicator STOP la care au obligația să se oprească toți participanții la trafic. Iar mașinile cu destinație specială, să le spunem așa, au obligația de a se asigura atunci când trec prin intersecție, chiar dacă au luminile și semnalele acustice puse în funcțiune. 

Noi din câte am observat, echipajul de poliție avea luminile pornite, dar nu știm ce să spunem despre semnalele sonore. În momentul în care aceștia au ieșit din intersecție, nu am observat nici o dorință de a frâna. Au ieșit din intersecție, iar fix în acest loc au lovit motocicleta aruncând cei doi pasageri aici, în dreapta mea. Din păcate, aceștia n-au avut nici o șansă”. 

„Dacă vorbim despre regulile de circulație rutieră, atunci vedem că aici este semnul STOP, care obligă șoferii să oprească înainte de intersecție. Mai avem și așa o prevedere: șoferul mașinii de poliție, în timpul misiunii de serviciu, are dreptul să ignore regulile de circulație. Anume în acest moment apare acest moment critic: încălcarea nesemnificativă a regulilor de circulație reprezintă o încălcare gravă a condusului în siguranță. În acest caz a fost încălcată o regulă de bază a șofatului în siguranță: nu înaintez dacă nu văd ce se întâmplă”, a spus anteronul auto Alexandru Stratan.

„În regulamentul circulației rutiere scrie că poți folosi prioritatea oferită de către un automobil special și de către semnalele speciale, doar atunci când te-ai asigurat că această prioritate ți-a fost oferită. Cred că aici a fost mărul discordiei, undeva, cineva și-a permis să folosească mai multă prioritate, fără ca să se asigure că aceasta i-a fost oferită”, a menționat instructorul auto și motociclistul Tudor Sirețeanu.

Cât despre acuzațiile care le sunt aduse polițiștilor referitor la faptul că aceștia conduc agresiv și, uneori, pun în pericol ceilalți participanți la trafic, expertul auto are o explicație. 

„Problema celor din domeniul Afacerilor Interne este pregătire slabă a șoferilor. Toată lumea cunoaște acest lucru, dar nu se face nimic pentru a lupta cu asta. De ce o spun cu atâta convingere? Pentru că, așa cum v-am spus, locuiesc prin preajmă și în fiecare dimineață pe plimb pe aici. În fiecare dimineață văd această mașină de poliție. Știu cum conduce. Treceam cu soția mea pe aici, într-o zi, și i-am spus că acest echipaj nu va termina cu bine. Anume acest Jeep, se afla în misiuni de serviciu, nu știu de care anume”, a spus anteronul auto Alexandru Stratan.

Pe de altă parte, șeful polițistului implicat în accident afirmă că inspectorii de patrulare trec cursuri de șofat defensiv. 

Zona în care s-a produs accidentul este una destul de aglomerată, o zonă cu risc, unde s-au mai întâmplat accidente. 

„Dacă se conforma acestor reguli, trebuia să se deplaseze mai lent. De ce? Pentru că sunt trei zone critice, nu mai zic de intersecție. Este o benzinărie, unde mașinile se poziționează pe banda stângă. Este o trecere de pietoni. Este o oprire, cu mulți oameni, unde opresc autocare pentru a se duce în Odesa. Aici este un flux permanent de oameni. Și deja avem această intersecție. Situația în sine spune că aici trebuie de condus mai încet”, a precizat Stratan.

Am cerut detalii despre caz de la conducerea Inspectoratului Național de Securitate Publică. 

„Pe cazul de la aeroport se derulează urmărire penală condusă de către procurori, angajatul este în arest preventiv, toate măsurile de anchetă țin de organele de urmărire penală, așa că noi nu putem să ne expunem. Totodată este inițiată și o anchetă de serviciu internă, care va stabili anumite circumstanțe sau dacă sunt careva abateri disciplinare din partea angajatului nostru. Noi avem informații că erau încadrați într-o urmărire. Orice accident rutier este o situație neplăcută. E un caz tragic și noi regretăm ceea ce s-a întâmplat, nu dorim nimănui aceste cazuri să se întâmple”, a declarat șeful INSP, Grigore Guzun.

După acel tragic impact, polițistul care se afla la volan a fost reținut, apoi arestat preventiv pentru 30 de zile. Nu s-a prezentat la ședința de judecată, iar avocatul său a refuzat să facă declarații. 

„- Puteți să ne spuneți, avea semnalul sonor aprins? - Avea semnalul sonor aprins. - Cum pledează? - Nevinovat”. 

De cealaltă parte, procurorul de caz ne-a spus că, anterior, polițistul a fost sancționat contravențional, dar în afara orelor de serviciu.

„Învinuitul a fost audiat, însă acesta nu-și recunoaște vinovăția. Declarații a depus. Acesta este învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 264, aliniat 5 din Cod Penal, care prevede o pedeapsă privativă de libertate de la șase la zece ani. Anterior nu a fost tras la răspundere penală, dar anterior a mai fost tras la răspundere contravențională în domeniul circulației rutiere. - Pentru ce? - Inclusiv pentru depășirea vitezei”, a spus procurorul Mihail Cebotari.

Revenim la locul unde s-a produs accidentul. În pofida indicatoarelor și marcajelor rutiere evidente, zeci de mașini le-au sfidat de parcă nici nu erau acolo. 

„Suntem de aproximativ 30 de minute, în fața Aeroportului Chișinău, fix la semnul STOP, la intersecția cu bulevardul Dacia, unde am încercat să vedem câte mașini se opresc la acest semn. Vreo 10 la sută din toate mașinile pe care le-am observat au oprit complet la semnul STOP, iar celelalte au oprit de nevoie, pentru că venea trafic de pe bulevard, ceea ce ne arată un lucru. Că șoferii nu prea țin cont de aceste indicatoare și preferă să-ți riște viața, doar pentru a trece mai rapid dincolo de intersecție”. 

Văzuți mai des drept un pericol pe străzi, din cauza vitezei excesive pe care unii o aplică în trafic sau a manevrelor periculoase, motocicliștii au și ei explicații ce merită a fi luate în calcul. 

„Atunci când încalci o normă a regulamentului circulației rutiere și o faci conștient e o situație, atunci când faci orice ar putea să-ți păstreze viața, eu consider că e o altă situație. Iarăși, din această lipsă de comunicare nonverbală care ar trebui să existe pe drumul public, câteodată ești nevoit, ca și motociclist, să eviți careva impacturi. De ce, pentru că se face manevra pe stânga fără ca să se asigure, sau să iasă în depășire, fără ca să se asigure”, a menționat Tudor Sirețeanu. 

Instructorul moto, Gheorghe Boaghi, ne-a explicat cum ar trebui să fie echipat corespunzător un motociclist, chiar dacă legislația Republicii Moldova nu are trasate reguli clare referitor la acest lucru. 

„Din punct de vedere al condusului în siguranță, merge vorba despre faptul că motocicleta nu poate prezenta ceva elemente de siguranță în momentul în care s-a întâmplat un oarecare impact. Deci unica soluție de a fi cât de cât în oarecare siguranță, este echipamentul. Deci sunt lucrurile pe care în nici un caz nu trebuie să economisești, ceea ce presupune faptul că trebuie să fii full echipat. Tot ce ține de cap, mâini, brațe, picioare, absolut full. Asta face ca să fii într-o oarecare măsură să fii în siguranță, și doar aceste lucruri. 

Regulamentul circulației rutiere din Moldova presupune faptul că, minimul necesar este casca de protecție, dar din păcate sunt câteva lucruri pe care, într-o oarecare măsură, regulamentul nu le pune la punct corect. Merge vorba de exemplu de certificarea căștii. O cască trebuie să fie certificată și asta face ca ea să lucreze. Dacă vorbim de căștile alea super ieftine, de câteva sute de lei, ele nu te ajută, au doar forma căștii și atât. - Dacă nu sunt certificate, în anumite situații ar putea să-ți facă mai mult rău, banuiesc. - Probabil că, dar oricum, ele absolut deloc nu te ajută, asta e realitatea”.

Tudor Sirețeanu este de părere că unul dintre factorii care duc la acest condus agresiv, ce uneori are urmări foarte grave, este lipsa cursurilor de conducere defensivă. El consideră că acestea ar trebui să fie obligatorii, așa cum este în unele state europene.

„Cu certitudine da. Eu sunt de părerea că acest lucru lipsește, pentru că nu se duce o evidență a faptului cum crește în timp, a conducătorilor care obțin permisul de conducere. Cu siguranță da, eu știu state și știu practici care sunt obligatorii pentru cetățenii altor state. În primele 6 luni de zile după căpătarea permisului de conducere, oamenii sunt obligați să treacă un curs de conducere defensivă”.

Recent, motocicliștii au marcat închiderea sezonului. Potrivit datelor oficiale, în țară sunt înregistrate peste 700 de mii de autoturisme, pe când numărul motocicletelor este de circa 50 de mii. 

Un reportaj de Constantin Niculae 

Imagine de Vlad Glinjan

Montaj de Constantin Niculae

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rohovei, este invitatul de duminică al emisiunii „Cutia Neagră PLUS”. Cât gaz ar putea Ucraina să livreze Republicii Moldova în această iarnă și la ce preț? Poate Ucraina să ne ajute la detectarea și neutralizarea dronelor rusești? Care este situația reală de pe front și cum vede Kievul soluționarea conflictului transnistrean în actualul context regional? Aflați la Cutia Neagră PLUS de la TV8.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ce se întâmplă cu fondurile europene dacă Moldova nu reușește să le valorifice la timp? Cum pot influența negocierile de pace din Ucraina și interesele marilor puteri viitorul Republicii Moldova? Ce poate accelera sau întârzia procesul de integrare europeană? Nicu Popescu, emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice, răspunde la aceste întrebări într-un interviu cu Mariana Rață. Urmăriți Cutia Neagră PLUS, doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O afacere dubioasă, în interesul unui consilier MAN, a scos locuitorii din Budești cu furcile la protest. Alesul local a obținut în arendă 6 hectare de teren în centrul satului, contra sumei de 58.000 de lei. Șesul unde sătenii își pășteau animalele se va transforma în aerodrom pentru distracții de lux. Ce alte pagube poate suporta Budeștiul, aflați din investigația Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Judecătorii au intrat în grevă japoneză pentru 30 de zile, purtând banderole albe pe mantii. Magistrații contestă formula de salarizare propusă de Ministerul Finanțelor și cer modificări care să reflecte responsabilitățile și volumul lor de muncă. Dar cât de justificate sunt revendicările, în condițiile în care salariile multor bugetari rămân mici, iar judecătorii din prima instanță câștigă deja zeci de mii de lei? Ce urmăresc magistrații prin acest protest și ce se va întâmpla după cele 30 de zile? De ce judecătorii cer ca toți colegii lor să treacă prin vetting și este pregătit CSM să preia evaluarea internă după aceleași standarde? Cum influențează decizia Curții Constituționale credibilitatea procesului de evaluare și ce soluții există pentru a evita adâncirea crizei de personal din sistemul judecătoresc? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS alături de Livia Mitrofan, membră a CSM, Marina Rusu, judecătoare la Judecătoria Chișinău, Octavian Iachimovschi, fost procuror și expert CRJM
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Câți bani intră efectiv în Republica Moldova din investiții străine și de ce marile proiecte industriale întârzie să apară? /Discutăm cu Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții, despre rezultatele atragerii capitalului străin, obstacolele care îi îndepărtează pe investitori și sectoarele în care Moldova poate deveni competitivă. /Astăzi, la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Terenuri, case și interese în noi proiecte imobiliare din Trușeni și Durlești. Asta ascunde în spatele său președintele fracțiunii PAS din Consiliul local Durlești. Parteneri de afaceri îi sunt două persoane controversate: un om de afaceri, cercetat penal pentru escrocherii cu terenuri, și o persoană de încredere a fostului deputat democrat Constantin Țuțu. Cum a ajuns consilierul local Oleg Popșoi latifundiar în suburbiile Capitalei? Aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Insecuritate pe cer: De ce dronele survolează teritoriul național, cât de protejate sunt avioanele civile și când devine operațional sprijinul militar european? Milioanele din Call Center-e: Cum au ajuns procurori și ofițeri din INI investigați pentru mită de 400.000 € și cine protejează schemele frauduloase? „Rușii în haine europene”: Cum se schimba tactica de influență a Moscovei și ce face SIS cu atribuțiile extinse pe care le-a primit? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS împreună cu președintele comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Salarii și prime nesimțite: Cine încasează sume fabuloase în timp ce companiile se îngroapă în datorii? Cum sunt scoase pe linie moartă simboluri precum Vinăria Ialoveni, AROMA sau Cariera Mileștii Mici? O caracatiță a intereselor în Consiliile de Administrație: Cine sunt oamenii numiți în companiile strategice și ce se întâmplă cu contractele de consultanță din bani externi? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS, împreună cu președintele Comisiei parlamentare de anchetă a Întreprinderilor de Stat, Dinu Plîngău.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul „salariilor nesimțite” la stat a pus pe jar în ultimele luni opinia publică. Statul cu cea mai mare rată a sărăciei din Europa are mai mulți șefi de instituții publice și de întreprinderi de stat cu venituri anuale de peste 1 milion de lei. Cutia Neagră PLUS i-a identificat pe cei mai bine plătiți directori la stat și a aflat unde se ascunde milionul din lefurile lor. În mod surprinzător, salariul lor de funcție este unul modest, milionul se adună însă din prime, bonusuri, sporuri, acordate la discreția Consiliului de Administrare și a conducerii Agenției Proprietății Publice. Unele prime sunt de-a dreptul surprinzătoare. Unii directori de la stat au ridicat ani la rând zeci de mii de lei de Ziua Independenței, Paști, Crăciun și de zilele profesionale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Educației și Cercetării, dar și vicepreședinte al PAS, Dan Perciun este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS. Discutăm cu vicepreședintele PAS despre: scandalurile de integritate din interiorul partidului; Candidatul PAS la prezidențiale; Când vor avea loc schimbări în conducerea partidului; De ce totuși și-a dat demisia Alexandru Munteanu; Cât timp ar putea rezista Guvernul Tofan și ce condiții i-a pus PAS înainte de învestire; Când exact vor primi profesorii salariile majorate și cum evităm repolitizarea sistemului educational prin programul Restart.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Moldova, la 35 de ani de Independență. TV8 vă aduce o ediție specială din inima evenimentelor, cu parada militară în direct din PMAN, imagini de la fața locului și cele mai importante momente ale zilei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cât de independentă este justiția din Republica Moldova? La trei sferturi de mandat al CSM, întrebăm despre vetting, judecătorii anticorupție, dosarele de rezonanță și problemele de integritate din sistem. De ce unele dosare se amână cu lunile? De ce pleacă judecători din cauze importante? Și cât de mult mai influențează politica justiția? Analizăm subiectele la Cutia Neagră PLUS cu membrul CSM Ion Guzun.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A jurat să muncească pentru bunăstarea poporului, dar s-a făcut el multimilionar. Fostul deputat PAS, Alex Trubca, a devenit în ultimii doi ani un mare investitor imobiliar. Parteneri de afaceri îi sunt alți doi colegi de partid: un ex-deputat și fostul șef al Agenției Proprietății Publice. Dar și doi sponsori ai PAS de la ultimele alegeri. Iar chilipirul a venit de la un rival politic, consilier MAN, partidul primarului Ion Ceban. Trubca și-a extins investițiile și în România. Chiar în această lună așteaptă cheile de la un apartament dintr-un cartier pitoresc din Sibiu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul salariilor exagerate din unele companii de stat a readus în prim-plan întrebări despre modul în care este administrată averea statului: de ce unele instituții publice plătesc salarii de 100.000 –160.000 de lei pe lună? Sunt aceste salarii un stimulent pentru performanță sau au devenit sinecuri pentru oameni apropiați puterii? De ce concursurile pentru șefia întreprinderilor de stat sunt deseori criticate ca fiind formale? Cât de eficiente sunt consiliile de administrație? De ce, din sutele de entități cu capital de stat, doar o parte generează profit, iar multe rămân o povară pentru buget? Ce poate schimba reforma anunțată la Agenția Proprietății Publice și comisia parlamentară de anchetă? Discutăm la Cutia Neagră PLUS cu directoarea Ziarului de Gardă, Alina Radu, deputatul Dinu Plângău, membrul Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandru Slusari, și directorul Programului „Sectorul public: economie, management și finanțe” din cadrul Expert-Grup, Serghei Merjan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalurile din ultima perioadă au readus în prim-plan întrebările despre meritocrație, integritate și încrederea în instituțiile statului. După ani de reforme și vetting, cine formează noua generație de procurori și judecători? De ce tot mai puțini tineri aleg această carieră? Ce se întâmplă cu absolvenții INJ după absolvire? Ce filtre există la admiterea în sistem? Cum se asigură meritocrația?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
#9aniTV8 Ediție specială: Libertatea are nume /29.06.2026
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul MoldATSA ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt administrate întreprinderile de stat. Cum a ajuns la conducerea unei companii strategice o persoană al cărei CV este contestat și cine verifică, în realitate, integritatea și calificările candidaților pentru funcțiile-cheie? În ediția „Cutia Neagră PLUS”, Mariana Rață discută cu directorul APP, Roman Cojuhari, despre situația de la MoldATSA, salariile și angajările care au stârnit controverse, posibile conflicte de interese, dar și despre problemele din alte întreprinderi de stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce unii procurori nu sunt eliminați din sistem, deși Comisia Vetting recomandă nepromovarea lor? Și de ce Parlamentul transferă noi competențe către CNA? /Despre reformele care redesenează sistemul de justiție discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS cu președintele CSP, Dumitru Obadă.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandaluri în lanț la vetting și noi controverse în reforma anticorupție. Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS de ce Consiliul Superior al Procurorilor a respins unele rapoarte ale Comisiei de evaluare? - Cine are dreptate în cazurile care au zguduit sistemul procuraturii? - Și ce impact au aceste dispute asupra credibilității celei mai importante reforme din justiție? În partea a doua, discutăm despre extinderea atribuțiilor CNA și limitarea rolului Procuraturii Anticorupție. - Este aceasta o reformă necesară sau o schimbare care riscă să slăbească lupta cu marea corupție? - Ce așteaptă Uniunea Europeană de la Republica Moldova și cum va arăta sistemul de justiție după vetting? Invitați: Ilie Chirtoaca , președintele CRJM, și Lebedinschi Adrian , deputat PSRM.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un mitropolit, vile și apartamente de lux, o blondă și procese în justiție. Investigația Cutia Neagră PLUS din această seară dezvăluie secretele ascunse ale Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove, IPS Vladimir. Cum înaltul ierarh a ajuns proprietar al unui apartament de lux într-un bloc înălțat chiar lângă gardul mitropoliei? Vă spunem despre un scandal ajuns în justiție care îi vizează pe Mitropolit și cunoscuta blondă cu care acesta a apărut mai mulți ani în urmă în ipostaze romantice. Conflictul a degenerat într-un dosar penal și acuzații de escrocherie.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente