05 noiembrie 2023, ora 09:43

Valerie Dyksztejn este o ucraineano-israeliană în vârstă de 43 de ani, care locuia la Kiev când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022 și care se afla în vacanță în Israel când Hamas a atacat în octombrie. Dyksztejn este voluntar al serviciului voluntar pentru situații de urgenții ZAKA, un grup de echipe de salvare comunitare, cu sediul în Israel, ai căror membri sunt în principal evrei. ZAKA oferă, de asemenea, un răspuns rapid la dezastre în întreaga lume, inclusiv în Ucraina. Dyksztejn a fost voluntar în cadrul ZAKA atât în războiul din Ucraina, cât și în cel din Israel, scrie adevarul.ro.

„M-am născut la Kiev, dar am emigrat cu familia mea în Israel în anii '90. Am locuit în apropierea graniței cu Gaza. Cunosc zona foarte bine. Am crescut acolo. Am plecat de acasă când eram foarte tânără și am fost recrutată în armata israeliană. Am avut o slujbă de informatician în armată. După armată, m-am dus la studii și m-am căsătorit. Soțul meu este belgian. Avem cinci copii și trei nepoți. După căsătorie, am locuit în Israel, dar am lucrat în Ucraina. Am călătorit intens între Israel și Ucraina.

În urmă cu aproximativ 10 ani, ne-am mutat definitiv în Ucraina. Cei mai mulți dintre copiii mei locuiesc încă în Israel. La început, voluntariatul pentru ZAKA nu a fost intensiv. Eu și soțul meu vorbeam mai multe limbi străine și în special avea-m de-a face turiști din Ucraina care cereau ajutor. Oriunde sunt evrei, noi ajutăm.

Când a început războiul, totul a luat o turnură dramatică.

Când a început războiul din Ucraina, eram la Kiev. Nu am ieșit din casă în primele zile. Nu este ușor să părăsești o casă, să lași în urmă o afacere. Am plecat abia când tancurile se aflau în afara Kievului, în ultimul convoi. La început, am decis să mergem la Anvers, în Belgia, pentru că de acolo este soțul meu. Ne-am gândit să stăm două săptămâni, până când lucrurile se liniștesc, după care să ne întoarcem.

Am călătorit prin Moldova. Ne-a luat aproximativ 40 de ore să ajungem la graniță. Când am ajuns în sfârșit în Moldova, era o nebunie. Haosul de acolo era incredibil. Nu pot să explic câtă lume era acolo. Nu existau locuri de dormit. Totul era ocupat. Oamenii aveau nevoie de ajutor, așa că am încercat să ajutăm cât de mult am putut. După câteva zile, ZAKA a deschis un centru de apel 24/7. Am decis să rămânem în Moldova și să ajutăm. Am reușit să deschidem un hotel care a fost transformat într-un loc unde era oferită asistență medicală pentru cei cazați. Evacuam oameni în avioane, răniți grav și oameni care nu se puteau deplasa singuri. Mulți dintre ei erau supraviețuitori ai Holocaustului. În Ucraina nu au mai rămas multe familii evreiești, iar supraviețuitorii Holocaustului sunt în mare parte complet singuri. Îngrijitorii lor au plecat și au fugit când a început războiul.

Am condus hotelul din Moldova timp de opt luni. Cele mai multe cereri de ajutor au fost din partea evreilor, dar am ajutat și persoane de etnie ucraineană. Pe oricine ne-a contactat am încercat să ajutăm. După opt luni, cererea a încetinit și nu a mai fost nevoie de un hotel întreg. L-am închis și ne-am întors acasă, la Kiev. Am întâlnit oameni extraordinari, cu atât de multe povești diferite. Sunt atât de mândră de oportunitatea pe care am avut-o de a face acest lucru. Este regretabil că s-a întâmplat în acele circumstanțe triste, dar sunt mândru de această oportunitate. Am ajutat mai mult de 100 de supraviețuitori ai Holocaustului care nu erau mobili. Cei mai mulți dintre ei au plecat în Israel.

Israel

În urmă cu aproximativ o lună, am decis să mergem în vacanță în Israel. Am mers să sărbătorim sărbătoarea Sukkot cu copiii noștri. Ne-am revăzut prietenii și ne-am distrat.

Am stat cu fiica mea în Bet Shemesh [situat în partea de vest a districtului Ierusalim din Israel, se află la aproximativ 65 de kilometri de cel mai apropiat loc unde au avut loc atacurile Hamas din 7 octombrie -n.red] în acel weekend. Alarma de raid aerian ne-a trezit la ora 6:30. Ne-am trezit și ne-am uitat unul la celălalt. Am știut că ceva nu era în regulă. Am crescut în Gaza, așa că alarmele nu sunt ceva special pentru mine. Și trecusem deja prin războiul din Ucraina. Doar că în Bet Shemesh, alarmele de raid aerian nu sunt un lucru obișnuit. Nu-mi amintesc ultima dată înainte de aceasta când au fost rachete în Bet Shemesh. Nu este ceva ce se întâmplă frecvent. 

Suntem religioși și respectăm Shabbat, așa că telefoanele noastre erau închise și nu puteam înțelege cu adevărat ce se întâmpla. Soțul meu și-a luat cu el walkie-talkie-ul ZAKA din Ucraina. Eu l-am lăsat pe al meu acasă, deoarece am crezut că nu vom avea nevoie de el în timpul vacanței în Israel. Am început să primim mesaje. Cereau ca oricine putea veni să ajute să raporteze. Așa că ne-am pus vestele galbene și ne-am suit în mașina, fără să știm prea bine unde mergem la început.

Ne-au trimis la Spitalul Barzilai din Ashkelon. Eu ajutam la catalogarea cadavrelor, în timp ce soțul meu la luarea amprentelor digitale. Ceva mai târziu, ZAKA căuta voluntari pentru a merge în zona în care se desfășura festivalul de muzică. Soțul meu s-a oferit voluntar imediat. El și cu mine lucrăm împreună, facem voluntariat împreună. Până în ziua de azi, am făcut totul împreună. Așa că am spus: "Vin cu tine". Am crescut în această zonă, cunosc fiecare cotitură și fiecare copac. Ne-am urcat într-o ambulanță și am plecat.

Inițial am crezut că mergem să ajutăm oameni răniți, dar după ce am trecut de Ashkelon, am început să vedem cadavre pe drum. Când ne-am apropiat de un adăpost de pe marginea drumului, am văzut o priveliște de neimaginat. Cantitatea de cadavre din interiorul adăpostului... erau aruncate unul peste altul. Nu am cuvinte să descriu ce am văzut.

Locul unui masacru

Când am ajuns în zona festivalului de muzică, am crezut că am văzut totul. Dar nu văzusem încă nimic. Am fost responsabilă de găsirea oricăror semne de identificare a victimelor, cu tăierea sacilor și căutarea de informații. Îi ajutam pe voluntari atunci când ajungeau la limită. Nu știu cum am avut puterea să fac asta. A trebuit să chemăm întăriri pentru că nu aveam suficienți oameni pentru a ne ocupa de atâtea cadavre. Tot ce poți face în acel moment este să le arăți acestor oameni un ultim semn de respect. Nu poți face nimic altceva.

A doua zi, când deja credeam că am văzut totul, am intrat în casele oamenilor. A fost și mai rău. În prima noapte am dormit în mașină două-trei ore și apoi ne-am întors. Aveam impresia că nu se va termina niciodată. Două săptămâni am văzut doar cadavre. În spatele fiecărui cadavru se află o persoană. Nu există cuvinte care să poată descrie asta. A fost cel mai îngrozitor lucru pe care cineva și-l poate imagina. Cel mai urât coșmar.

Din nou la Kiev

Ne-am întors la Kiev joia trecută, după trei săptămâni. Inima noastră este frântă. Inima noastră este acolo, în Israel. În acest moment, mă simt mai în siguranță în Kiev. Kievul este mai sigur decât Israelul în acest moment. Dar, în același timp, nu poți compara cele două războaie. Sunt foarte diferite.

Ucraina m-a pregătit bine pentru a ajuta oamenii să se evacueze. Mi-am clădit o rezistență pentru a vedea lucruri greu de dus. Principala diferență între Israel și Ucraina a fost că în Ucraina am ajutat la salvarea oamenilor care erau încă în viață. Am avut în mare parte finaluri fericite. În cazul Israelului, am împachetat saci cu cadavre. Nu au existat finaluri fericite.

Priveliștile pe care le-am văzut au fost greu de suportat, dar suntem încă aici, suntem în viață. Avem o nouă generație de crescut. Și o vom crește cu mândrie. Dacă noi renunțăm, ei vor câștiga. Poporul evreu nu este un popor care renunță”.

07 septembrie 2024, ora 22:20

Viena este un fel de Mecca pentru toți cei pasionați de operă. Artiștii care ajung să evolueze pe scenele de acolo ating apogeul carierei, pentru că asta înseamnă să fii printre cei mai buni din lume. Dar puțini sunt cei care știu că și Republica Moldova are o contribuție la formarea patrimoniului cultural al Europei. La opera din Viena a cântat Maria Cebotari, renumita „privighetoarea Basarabiei” , dar și instrumentiști moldoveni cu renume mondial. Cu una dintre violonistele de la Chișinău, stabilite la Viena, faceți cunoștință în reportajul ce urmează. 

Faceți cunoștință cu Alexandra Tîrșu, recunoscută la nivel mondial drept una dintre cele mai talentate violoniste ale generației sale. Artista vine din Republica Moldova și cântă pe marile scene la o vioară Stradivarius ce datează din 1717. Aceasta i-a fost oferită de fondul Societății Stradivarius de la Chicago. 

Alexandra Tîrșu este absolventa Universității de Muzică din Viena, una dintre cele mai apreciate instituții de profil din lume. După încheierea studiilor a decis să rămână în capitala austriacă, acolo unde, spune ea, arta e la ea acasă. 

„Viena fiind orașul muzicii, aici se află foarte multe săli de concerte frumoase, vestite și importante. Noi ne aflăm aici, lângă Konzerthaus, unde am și evoluat de mai multe ori. Nivelul muzicii e foarte înalt, mai ales muzică clasică. Mereu poți să te duci la un concert seara, găsești în fiecare sală de concert un star. Este și o susținere mare din partea guvernului, foarte multe finanțe se dau pentru artă, proiecte, pentru cultură. Dacă ne uităm puțin, e un oraș de istorie mare și clar că e cu mult mai ușor să faci muzică aici, unde totul te inspiră. Te-ai dus pe o stradă, acolo a trăit Beethoven, te duci pe alta - acolo a trăit Mozart”, a declarat Alexandra Tirsu.

Acum, Alexandra culege aplauze și ovații pe toate scenele mapamondului, de la Berlin, Hamburg și București până la Seoul, Shanghai și Beijing. Revine, însă, mereu la Viena. 

„În inima Europei, Viena este incontestabil centrul cultural al Austriei și una dintre capitalele mondiale ale muzicii. Operele, concertele și spectacolele de teatru joacă de secole un rol important în viața vieneză, iar mulți compozitori de renume mondial, precum Mozart sau Strauss au trăit și au lucrat în această metropolă. De-a lungul anilor, austriecii au știut să păstreze patrimoniul cultural , dar au lăsat loc și pentru dezvoltare și inovații”.

Mihaela Mocanu, care zilele trecute și-a încheiat mandatul de ambasador în Austria, vorbește cu mândrie despre contribuția artiștilor originari din Republica Moldova la promovarea imaginii țării noastre. 

„Astfel de valori ca Alexandra Tîrșu sau Maria Bunea, Marius Malinețchi sau Marcel Lazăr, care actualmente am înțeles că face concerte în Republica Moldova, și încă avem mulți pe care din economie de timp nu reușesc să le spun numele la toți, aduc o contribuție extraordinară promovării imaginii în Austria, dar totodată și prezentării RM în calitate de țară care aduce valori. RM, cum spuneam, nu este doar un beneficiar al oportunităților UE, dar iată prin artiștii pe care îi avem, RM demonstrează că avem valori care pot aduce contribuție la îmbogățirea diversității culturale europene”, a menționat ex-ambasadoarea Republicii Moldova în Austria, Mihaela Mocanu.

Dar nimeni, însă, nu a atins culmile Mariei Cebotari. Născută la Chișinău, la începutul secolului 20, între anii 1930 și 1940, soprana a fost inegalabilă în vremea ei, fiind angajata operei de la Viena până la sfârșitul vieții.

„Deseori eram într-o, nu aș spune că polemică, dar era un fel de concurență între noi, moldovenii și austriecii: cui aparține mai mult Maria Cebotari. Până la urmă am ajuns la înțelegerea că ea ne aparține nouă tuturor, atât timp cât Maria Cebotari a devenit steaua culturii pe care noi, ambele state, le împărtășim”, a declarat ex-ambasadoarea Republicii Moldova în Austria, Mihaela Mocanu.

Cifre oficiale arată că în Austria sunt stabiliți doar o mie de moldoveni. Dar pentru că mulți au ajuns aici cu acte românești, ambasada noastră de la Viena crede că ar fi vorba de o diaspora de patru-cinci mii. Mulți dintre aceștia sunt angajați în cadrul organizațiilor internaționale.