Un șofer a fost prins beat la volan de carabinieri. Acesta a depășit de peste 5 ori concentrația admisă de alcool. Bărbatul a încercat să se eschiveze de oamenii legii, accelerând. Dar norocul n-a fost de partea lui, fiindcă s-a izbit de două automobile.
Potrivit Inspectoratului General de Carabinieri al MAI, totul s-a întâmplat în dimineața zilei de 10 noiembrie, pe o stradă din mun. Bălți.
Echipajul mixt de carabinieri l-a observat pe șofer, deplasându-se haotic într-un automobil de marca Lada.
Oamenii legii au reacționat imediat, și, la scurt timp, automobilul a fost stopat pentru verificări. În timpul discuțiilor cu șoferul s-a simțit un miros puternic de alcool.
Ca urmare, persoana a fost supusă testului alcoolscopic cu aparatul Drager, care a confirmat prezența alcoolului în aerul expirat, cu o concentrație de 0,82 mg/l.

Bărbatul a fost înlăturat de la conducerea mijlocului de transport, iar automobilul a fost transportat la parcarea specială.




































