Un vânător ar fi împușcat într-un stol de porumbei, care s-a așezat lângă o gospodărie. Incidentul s-a produs pe 11 noiembrie pe o stradă din Scorțeni, raionul Telenești, iar vecinii susțin că situația s-a mai repetat în trecut.
Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii spune că astfel de acțiuni sunt interzise pe teritoriul localităților: „Nu se permite tragerea şi aflarea cu arma încărcată pe o rază de 500 de metri de la marginea localităţilor”.
Participanții la vânătoare sunt obligați să cunoască această prevedere și să respecte normele de siguranță publică.
„Prin urmare, este de-a dreptul inconștient gestul de a vâna în mijlocul comunităților urbane și rurale. Societatea solicită instituțiilor de resort și autorității publice locale din Scorțeni să documenteze acest caz și să tragă la răspundere pe autorul/autorii faptei”, transmite Societate pentru Protecția Păsărilor și a Naturii.