Încă șase preoți au fost eliberați din funcția de paroh și opriți de a oficia cele sfinte, după ce au părăsit rândurile Bisericii subordonate Patriarhiei Rusiei și au trecut la Mitropolia Basarabiei. Despre asta anunță, într-un comunicat, Mitropolia Moldovei.
„În urma părăsirii samavolnice și lipsite de temei canonic a Eparhiei Chișinăului din cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova, împreună cu nesupunerea față de autoritățile bisericești ierarhic-superioare și încălcarea jurământului depus la hirotonie, Direcția mitropolitană anunță deciziile ferm luate cu privire la cei implicați. Aceste măsuri au fost adoptate în scopul menținerii disciplinei și respectării canoanelor bisericești”, se arată în comunicat.
Astfel, preoții eliberați din funcția de paroh sunt:
- Prot. mitr. Petru Storoja, paroh al bisericii „Sf. Irh. Nicolae” din mun. Chișinău, începând cu data de 5 decembrie 2023,
- Preot Radu Storoja, cleric al bisericii „Sf. Irh. Nicolae” din mun. Chișinău, începând cu data de 5 decembrie 2023,
- Prot. Eugen Maznic, cleric al bisericii „Sf. Irh. Nicolae” din mun. Chișinău, începând cu data de 5 decembrie 2023,
- Protodiacon Marcel Rotari, cleric al bisericii „Sf. Irh. Nicolae” din mun. Chișinău, începând cu data de 5 decembrie 2023,
- Prot. mitr. Maxim Melinti, paroh al bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din s. Ghidighici, mun. Chișinău, începând cu data de 11 decembrie 2023,
- Preot Vasile Manica, cleric al bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din s. Ghidighici, mun. Chișinău, începând cu data de 11 decembrie 2023.
O decizie definitivă c privire „la acțiunile anticanonice întreprinse de acești clerici” va fi adoptată de către Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova.







































