Clădirea fostei fabrici de cărămidă din Bălți, în flăcări. Incidentul s-a produs în după amiaza zilei de 12 noiembrie, pe strada Libertății nr.137.
Potrivit primelor informații o suprafață extinsă de la etajul unu al clădirii este cuprinsă de flăcări.
Primele echipaje care au ajuns la fața locului au confirmat nivelul sporit de intervenție, astfel pentru lucrări de lichidare a arderii au fost trimise la destinație opt echipaje de salvatori și pompieri. Pe lângă echipele de pompieri la lichidarea incendiului este implicată tehnică din cadrul forțelor armate, dar și agenți economici din zonă.
În prezent, forțele antrenate întreprind lucrări de stingere a incendiului. În urma arderii victime nu au fost raportate.
Suprafața prealabilă afectată de incendiu este de circa 50 de metri pătrați de deșeuri din masă plastică, care au fost depozitate în interiorul clădirii. Datorită intervenției operative a pompierilor cealaltă suprafață de peste 1.300 de metri pătrați nu a fost afectată.
Pompierii intervin în forță pentru localizarea și lichidarea incendiului. Circumstanțele de izbucnire a focului urmează a fi stabilite ulterior.






































