Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1078: Tribunal special, foc în Rusia și Trump optimist. Condiția lui Zelenski pentru negocieri cu Putin

/VIDEO/ Ișnovăț luptă cum poate pentru un mediu mai curat: Vrea păduri în locul gunoiștilor istorice

missing
12 noiembrie 2023, ora 14:45

Cât timp autoritățile centrale nu oferă o soluție viabilă, la nivel național, primăriile sunt lăsate, pe cont propriu, în lupta cu gestionarea deșeurilor. Fie caută proiecte pentru a amenaja gunoiști, fie apelează la agenți privați pentru a colecta deșeurile din gospodăriile oamenilor. Într-o situație similară este și primăria satului Ișnovăț, din raionul Criuleni. Aici sunt două gunoiști istorice, cum le zic sătenii, una fiind chiar la intrare în sat, afectând imaginea localității, prin miros urât și murdăria ce ajunge pe lanurile de alături. 

Autoritățile locale și-au pus în plan să scape de ele cât mai curând posibil, iar atunci când au aflat că se dau bani pentru asemenea proiecte, prin Fondul Național de Mediu, au depus dosarul. Vor să le lichideze, prin înhumare, iar deasupra să planteze copaci. Au estimat că ar fi nevoie de circa 700 de mii de lei pentru acest efort. Chiar dacă vor reuși să scape de ele, problema deșeurilor nu va dispărea și asta pentru că nu au încă un loc autorizat de depozitare. 

Aflăm că începe satul Ișnovăț nu doar datorită indicatorului rutier. Cum intri în localitate, dai cu ochii de gunoiștea localității. E de decenii aici, pentru mulți săteni fiind o obișnuință să vadă câmpul plin de gunoaie. 

„Când lucram pe tractor, duceam în marginea satului. - Și acum este acolo, am văzut anvelope, lumea încă duce. - Lumea duce, alții nu dau că nu au bani, duc cu căruțele, cu tot ce le cade...”

„Din ce ne-au spus autoritățile, aici aduc gunoi și sătenii din localitățile învecinate. Ieri, a cam bătut vântul prin localitate și vedem că tot gunoiul ușor a fost împrăștiat pe terenurile din apropiere, cum ar fi această bucată de polietilenă, care a ajuns pe lanul de porumb”. 

„Asta a fost o gunoiște istorică, când a început a depune deșeurile la... trebuia lumea undeva să le ducă. S-a început a face autorizație, dar legea nu permitea atunci să facă autorizația asta. Și în istoric a rămas că acolo e locul de gunoiște”, a spus inginerul cadastral la primăria Ișnovăț, Mihai Călăraș.

Pe lângă această gunoiște, satul mai are un loc unde oamenii aruncă resturile de pe lângă casă. Chiar dacă sunt gunoiști istorice, sătenii înțeleg că trebuie să scape de ele, pentru că sunt o sursă de poluare pentru mediul ambiant, dar și pentru că afectează imaginea localității. O soluție a fost ca primăria să contracteze un agent economic care să colecteze gunoiul din gospodăriile oamenilor și să-l evacueze cât mai departe de sat. 

„Unde duceți gunoiul de prin gospodărie? - Vine mașina și încarcă. - Și unde-l duce? - Zic că au un loc special, spre fermă, tomberoanele astea... Acesta cu gunoiul îl duce acolo la fermă. - Vă descurcați, da? - Da, ne descurcăm. - Achitați o taxă? - Achităm 75 de lei luna”r. 

Am luat drumul spre fosta fermă de vaci, pentru a vedea cum arată locul pe care, de un an, este depozitat gunoiul satului. Gheorghe Soltanici este unul dintre paznicii care are grijă de tehnica agricolă a unui lider agricol. Ne arată el drumul spre gunoiște. Pe drum, ne povestește despre cum era pe timpuri ferma care număra circa o mie de bovine. 

„Cine a mai putut a mai furat din fermă, cred că. - Da, care și cum... - Ce s-a furat de aici mai mult? - Da ce s-a furat... - Cotileții sau fierul? - Ei, cotileții. Chiar și ... de lapte, și pe acelea le-au luat. Iată gunoiștea. Ia ce e aici! Parcă ca la...” 

Gunoiștea a fost amenajată pe locul unde cândva era depozitat furajul pentru animalele de la fermă. La câțiva metri distanță, am găsit un container mare, plin cu PET-uri.

„- Ceea ce vedem noi aici este gunoiul colectat timp de un an de la oamenii care plătesc pentru acest serviciu. Sunt și străini sau doar aceștia care colectează? - Aceștia doar. - Aici alții din sat nu vin. - Altcineva nu se vâră nimeni. -Ceilalți cred că acolo, la intrare în sat. - Acolo ori dincolo, care au transport. - Și nu vor să plătească lunar. - Nu vor să plătească și e mai aproape.”

Din cele circa 500 de gospodării din sat, doar jumătate plătesc pentru evacuarea gunoiului. De la inginerul cadastral aflăm că gunoiștea de la fermă tot nu are actele în regulă, dar este o soluție de a putea gestiona cumva deșeurile produse în gospodărie.

„- Avem un serviciu care colectează, da. Dar asta nici nu știu cum să spun. Se lucrează asupra proiectului acesta, să autorizeze, ei au locușorul lor unde mai sortează puțin. La fermă, da. Acolo sunt mai multe elemente, dar băieții lucrează pe tema dată și primăria tot. E o companie privată care face acest lucru? - Da, da. - Ei cu câștigat licitație sau cum s-a ales? - Da, ei au câștigat licitația în sat, s-au gândit la aceea că trebuie și noi să ducem undeva gunoiul, intervenim în orice caz în unele momente, mai oprim lumea de acolo”. 

Cu timpul, agentul economic și-ar dori să prelucreze deșeurile ce pot fi reciclate, mai spune inginerul cadastral. 

„- Pământul unde se depozitează tot e al primăriei acum, da? Voi ați venit cu pământul, iar ei cu serviciul? - Cu ideea, cu serviciul. - Dar încă e nevoie să legalizați acest proces...? - Da, da. Noi nu putem legaliza. Sunt multe momente, acolo e pământul primăriei, dar le ține... Ei, mai în scurt, e ca la fermă. - E fosta fermă, da? - Iaca aici undeva. - Aici se depozitează? - Aici acces este, drum de piatră, vedeți? Iată ele, au fost niște gropi de siloz. De acolo nu se duce în altă parte. În gropile celea de siloz, din beton făcute. Ei le pun acolo. - E o soluție cât de cât convenabilă tuturor. - Da, pur și simplu, iată unde e satul. Cum n-ai da, e într-o parte de sat”.

„La momentul actual, avem un agent economic care colectează bilunar deșeurile din localitate, în urma lichidării gunoiștii, vom lucra intens la autorizarea unei gropi”, a spus secretara Consiliul local al primăriei Ișnovăț, Mariana Vrăjitoru.

Între timp, autoritățile locale au căutat soluții pentru a scăpa de cele două gunoiști istorice. Acum, sunt foarte aproape de a implementa un proiect finanțat de Oficiul național de implementare a proiectelor de mediu. 

„Oficiul național de implementare a proiectelor de mediu a lansat un apel, la care am fost receptivi, am scris proiectul, am trecut ambele etape. Acum suntem la ultima etapă. Studiul de fezabilitate, suntem siguri că vom trece și de această etapă.” 

Dacă proiectul va fi declarat câștigător, în locul gunoiștii de la intrare în sat ar urma să fie sădită o pădurice din salcâmi. 

„Presupune crearea unei gropi, unde va fi compactarea gunoiului, respectiv îngroparea deșeurilor în groapa creată. Astuparea cu pământ și sădirea copacilor”. 

Aceste filmări au avut loc în satul Ișnovăț în săptămâna de dinaintea alegerilor locale generale. După scrutin, primăria a fost câștigată de un alt primar - Petru Țarigradean, din partea Coaliției pentru Unitate și Bunăstare. Într-o scurtă conversație la telefon, primarul ales ne-a spus că va continua eforturile depuse până acum pentru a lichida gunoiștile neautorizate și că va acorda o mare atenție acestei probleme. 

Un reportaj de Veronica Gherbovețchii 

Imagine și montaj de Vlad Glinjan

/VIDEO/ Incertitudine la Nișcani: Sătenii așteaptă din 2017 lichidarea unei gunoiști și construirea stației de transfer a deșeurilor

Vorbim Verde-n ochi despre gaz – cel pe gratis din UE și cel pe bani împrumutați din Federația Rusă. DA – DA În timp ce la Chișinău, de o săptămână, vorbim despre un grant de 30 de milioane de euro, oferit de UE, pentru a asigura regiunea transnistreană cu gaz gratuit timp de 10 zile, la Tiraspol, cel care își spune lider al regiunii nu contenește să vorbească despre suportul rusesc, sub formă de credit, pentru procurarea gazului salvator.
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Reforma anticorupție a intrat în Mercur Retrograd, iar după ultima ședință a Consiliului Suprem de Securitate a devenit clar că președinta nu doar a scos mănușile albe, dar le-a și aruncat Procuraturii Anticorupție. Urmează duelul!
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Așa cum ne așteptam din start, gazul rusesc revine în Transnistria. Grinch și-a făcut treaba băgând frigul, întunericul și spaima în locuitorii din stânga Nistrului, iar acum, cu pompă, anunță ajutor umanitar pentru salvarea regiunii de dezastrul pe care tot el l-a produs. Haideți să vorbim verde-n ochi despre pagubele politice după noul raid energetic al Rusiei în Moldova.
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Grinch de la Moscova, morocănosul care fură Crăciunul moldovenilor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Salariile mizerabile ale profesorilor vs. pensiile obraznice ale judecătorilor Curții Constituționale
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Gazul otrăvit al Rusiei. Cum Moldova a ajuns din nou în capcana Gazprom?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine este Călin Georgescu? Terapia cu șoc de la alegerile prezidențiale din România
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: 1000 de zile de război. Ucraina rezistă contra ursului turbat, înnebunit după miros de sânge
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Epopeea reformelor de la Procuratura Anticorupție. De la DNA, la covata spartă?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Antieroii campaniei electorale. Cine sunt cei care incită la ură și dezbinare în Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Referendum salvat la limită de diasporă. Alegerile au fost influențate de corupție, îngâmfare și lene
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: UE sau russkii mir? Să avem grijă ce alegem la referendumul din 20 octombrie
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Apostolii minciunii și războiului. Cum unii preoți au devenit propagandiști cu crucea în mână
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pensii de lux în UE vs. sărăcia pensionarilor din Republica Moldova și Rusia
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Putin, Lavrov, Peskov și viața de lux a copiilor lor în Europa
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: De ce hoții din Moldova se tem de UE și se opun procesului de integrare al țării noastre?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Unde sunt banii de la UE? Cum au fost cheltuiți 2,2 miliarde de euro în Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi cu Mariana Rață: Zero bani din Rusia vs. 2,2 miliarde de euro de la UE! Întrebarea de care se teme Putin

/VIDEO/ Vom plăti mai puțin pentru lumină! UE oferă compensații pentru toată populația Moldovei până în decembrie 2025
/VIDEO/ Vom plăti mai puțin pentru lumină! UE oferă compensații pentru toată populația Moldovei până în decembrie 2025
/VIDEO/ De la file de istorie, la propagandă și militarizare: Cine controlează adevărul - de la 19:55 la „Alo, TV8”
/VIDEO/ De la file de istorie, la propagandă și militarizare: Cine controlează adevărul - de la 19:55 la „Alo, TV8”
/VIDEO/ „Avem o problemă majoră”: Maia Sandu a răspuns la declarațiile Veronicăi Dragalin de la TV8
/VIDEO/ „Avem o problemă majoră”: Maia Sandu a răspuns la declarațiile Veronicăi Dragalin de la TV8
/VIDEO/ Compensații, ajutor cu 4 condiții Tiraspolului și investiții strategice: Planul energetic UE-Moldova pentru doi ani
/VIDEO/ Compensații, ajutor cu 4 condiții Tiraspolului și investiții strategice: Planul energetic UE-Moldova pentru doi ani
/VIDEO/ Mirandolina Sușițcaia, în judecată pentru îmbogățire ilicită: Cum se apără procurora suspendată din funcție
/VIDEO/ Mirandolina Sușițcaia, în judecată pentru îmbogățire ilicită: Cum se apără procurora suspendată din funcție

Amendă după ce a făcut-o pe hackerul: Cum a încercat un bărbat din Anenii Noi să spargă serverele guvernamentale

missing
foto generată de AI
05 februarie 2025, ora 11:37

Un bărbat de 32 de ani, din raionul Anenii Noi, trebuie să plătească peste 150.000 de lei statului, după ce ar fi încercat să compromită serverele de e-mail ale autorităților publice din Republica Moldova. Individul, care și-a recunoscut vina, a fost extrădat din Polonia după ce fugise din țară.

Potrivit Procuraturii Generale, totul s-ar fi întâmplat în perioada 11-25 octombrie 2019.

Bărbatul ar fi utilizat un software specializat pentru a genera automat parole și a pătrunde în sistemele guvernamentale. Atacurile cibernetice de tip brute-force, adică încercarea de a ghici parolele prin încercări repetate, au fost detectate și oprite de echipele de securitate cibernetică ale autorităților.

Ca urmare, individul va achita 50.000 de lei amendă și 106.367 de lei cheltuieli judiciare. Totodată, îi vor fi confiscate echipamentele folosite la comiterea infracțiunii.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău. Anterior, bărbatul a stat în închisoare în Statele Unite ale Americii pentru infracțiuni similare.

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, este invitata de astǎzi a emisiunii Cutia Neagrǎ PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Reforma justiției prinde noi turații. Mănușile albe au fost aruncate Veronicăi Drăgălin?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutie Neagră PLUS cu vicepremierul pentru Reintegrarea Republicii Moldova, Oleg Serebrian
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Investigațiile anului 2024. Analizăm provocările jurnaliștilor și (in)acțiunile autorităților astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitate: Alina Radu, directoarea Ziarului de Gardă și Cornelia Cozonac, directoarea Centrului de Investigații Jurnalistice.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Republica Moldova a fost vizitată, în secret, de mai mulți miliardari ruși în 2023. Unii dintre ei se regăsesc pe lista de sancțiuni a Ucrainei, pentru suspiciuni că ar finanța armata rusă. Alții au fost declarați indezirabili în state membre UE pentru aceleași motive. La Chișinău i-a adus un scop comun - obținerea cetățeniei moldovenești. După închiderea programului cetățenie prin investiții, în Moldova s-a dezvoltat o piața neagră de servicii de facilitare a obținerii cetățeniei. Afacerea se bazează pe falsificarea certificatelor de naștere. În calitate de părinți ai oligarhilor ruși sunt persoane decedate, în fragedă copilărie, încă acum 75 de ani. Cutia Neagră PLUS a identificat printre beneficiarii schemei și un businessman rus, care s-a ocupat de administrarea banilor oligarhului Roman Abramovici.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Comisia Pre-vetting a ajuns pe final de mandat. Despre cele mai importante provocări și scandaluri legate de procesul de evaluare a candidaților și de membrii Comisiei. Invitați: Herman von Hebel și Nadejda Hriptievschi.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce trenează schimbările în justiție? Cum a ajuns reforma anticorupție un eșec? De ce durează atât de mult curățenia în sistem? Aflăm răspunsurile de la ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a intrat în posesia mai multor ore de înregistrări audio ale discuțiilor purtate de Veaceslav Platon cu Ilan Șor, doi prieteni buni în acea perioadă. Discuțiile ne-au ajutat să reconstruim, piesă cu piesă, întregul puzzle al celei mai mari crime financiare din istoria Republicii Moldova - „Furtul miliardului”.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vettingul este cea mai discutată reformă din domeniul Justiției. Urmează noi demisii la Curțile de apel Bălți, Cahul și Comrat? Câți judecători de la Curtea de Apel Chișinău vor promova testul de integritate? Cine și cum influențează procesul de evaluare a magistraților? Cum se simte vettingul pe interior, dar și care este impactul acestuia asupra întregului sistem, discutăm la Cutia Neagră PLUS. Invitați: vicepreședintele Comisiei Vetting Andrei Bivol și judecătorul Dumitru Racoviță.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Candidatul la funcția de președinte Alexadr Stoianoglo și-a petrecut, anul acesta, Crăciunul pe stil vechi în prestigioasa stațiune balneară cehă, Karlovy Vary. Stoianoglo și soția sa Țvetana Curdova au mers acolo însoțiți de prieteni de familie. Cel care a plătit hotelul pentru toți este un moldovean cu afaceri în România, care în utimii doi ani a sponsorizat cu milioane de lei diverse proiecte sociale promovate de Șor. Sponsorul lui Șor l-a însoțit pe Stoianoglo în această vacanță.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendum a determinat Kremlinul să își mobilizeze toate resursele din R. Moldova. În lupta pentru fotoliul de șef al statului, dar și pentru compromiterea referendumului, au fost aruncate chiar și cele mai „sfinte” resurse - preoții. Cutia Neagră PLUS a aflat că în campania de colectare a semnăturilor pentru candidata Victoria Furtună, susținută de gruparea criminală Șor, au fost implicați activ și câțiva preoți din nordul republicii. Fețele bisericești au adunat semnături de la oameni din sate sub pretexte false. Aceiași preoți, cu câteva săptămâni mai devreme, au fost în pelerinaj la Moscova de unde s-ar fi întors cu instrucțiuni și carduri bancare MIR.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Afaceri profitabile în UE și cetățenie europeană. Ce secrete ascunde în familie candidatul pro-rus Vasile Tarlev? Ce nu a spus Natalia Morari despre investiția sa în Bitcoin? Din ce surse financiare trăiește și cine stă în spatele Victoriei Furtună? Aflați în noua investigație de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Unsprezece candidați s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Cei mai mulți dintre ei nu sunt noi în politică. Au deținut anterior funcții publice în Guvern sau au fost aleși locali. Și-au schimbat viziunile politice în funcție de context. Au făcut promisiuni electorale, dar nu le-au respectat. S-au jurat că nu vor face anumite lucruri, dar și-au încălcat cuvântul. Cutia Neagră PLUS a urmărit cum și-au schimbat în timp retorica unii actuali candidații la funcția de șef al statului și vă spunem despre ei în noua investigație.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Procurorul general, Ion Munteanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Găgăuziyaland, proiectul electoral al lui Ilan Șor, are un sponsor misterios din echipa fugarului Gheorghe Cavcaliuc. Parcul de distracții a fost deschis în ajunul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Inaugurarea a avut loc în lipsa autorizației de funcționare și în pofida încălcărilor admise la construcție.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Emisiunea Cutia Neagră PLUS se întoarce cu un NOU SEZON de investigații. În fiecare duminică - demascăm hoții și analizăm minuțios fărădelegile. Doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a realizat investigații despre promisiuni electorale false făcute de Șor, în spatele cărora se ascundeau scheme de spălarea a banilor. Investigații despre riscurile de Securitate pentru R. Moldova ascunse în activitatea unei companii de taxi, sau în predicile bisericești ale unor clerici din Mitropolia Moldovei, despre problemele din justiție și cele legate de vetting, despre ilegalități si hoții care se întâmplă chiar astăzi în R. Moldova și încă ar putea fi oprite. Ce s-a întâmplat după apariția acestora, dar și cum reacționează autoritățile atunci când presa de investigații le semnalează ilegalități?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Peste 70 de judecători au fost cercetați penal în ultimii 10 ani în R. Moldova pentru acte de corupție, trafic de influență, spălare de bani sau emiterea unor hotărâri contrare legii. Dar până astăzi, niciun magistrat nu a ajuns la închisoare. Reporterul de la Cutia Neagră PLUS a analizat cele mai răsunătoare dosare pornite pe numele magistraților și vă spune care este soarta lor.

/VIDEO/ Moarte misterioasă: O femeie de afaceri a decedat la salonul de înfrumusețare. Precizările Poliției
/VIDEO/ Moarte misterioasă: O femeie de afaceri a decedat la salonul de înfrumusețare. Precizările Poliției
/VIDEO/ De la file de istorie, la propagandă și militarizare: Cine controlează adevărul - de la 19:55 la „Alo, TV8”
/VIDEO/ De la file de istorie, la propagandă și militarizare: Cine controlează adevărul - de la 19:55 la „Alo, TV8”
Misterul morții la salonul de înfrumusețare: Ce se întâmplă la 4 zile de la decesul femeii de afaceri
Misterul morții la salonul de înfrumusețare: Ce se întâmplă la 4 zile de la decesul femeii de afaceri
Complicație rară în timpul nașterii? Ministra Sănătății spune de ce ar fi murit gravida la maternitatea din Edineț
Complicație rară în timpul nașterii? Ministra Sănătății spune de ce ar fi murit gravida la maternitatea din Edineț
/VIDEO/ Verde-n ochi: Margaritas ante porcos. Cum va folosi Tiraspolul ajutorul de milioane oferit de UE
/VIDEO/ Verde-n ochi: Margaritas ante porcos. Cum va folosi Tiraspolul ajutorul de milioane oferit de UE

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.