Republica Moldova ar putea ajunge la un nivel de trai comparabil cu cel din Danemarca, crede economistul și omul de afaceri, Vasile Tofan. Invitat la „Cutia Neagră PLUS”, Tofan a explicat de ce prosperitatea daneză nu e o utopie pentru Moldova și care este formula creșterii economice a țării noastre.
„Exemplul Danemarcei arată că inclusiv o țară mică cu o piață domestică mică, cum este Danemarca, acel circa 5 milioane de oameni, poate deveni printre cele mai prospere țări din lume și cu o populație foarte fericită. Acum e foarte important să delimităm cauza și efectul. Concluzia că Danemarca e bogată, pentru că are taxe foarte mari, vă dați seama că lucrurile nu lucrează așa.
Danemarca poate să-și permită să aibă acum taxe mari, pentru că a construit, și-a construit prosperitatea timp de generații și acum o împarte. Dar da, Danemarca este un exemplu bun și sunt mai multe exemple de țări care au reușit un salt economic într-o singură generație. Țări ca Taiwan, China, evident, Singapore, Coreea de Sud au reușit saltul ăsta de generații începând cu anii 60 până în anii 90, în China până în aproximativ 2010, dar sunt țări în Europa - Irlanda care a reușit un salt gigantic de prosperitate economică începând cu anii 80 până în anii 2010”, a explicat Vasile Tofan.
Moldova este în recesiune, dar cheia e direcția
Tofan a confirmat că Republica Moldova se află tehnic în recesiune, dar consideră că discuția trebuie să se concentreze pe soluții, nu doar pe diagnostic:
„Tehnic am avut două trimestre la rând cu creștere negativă. Eu cred că subiectul mai important este ce trebuie să facem ca Moldova să crească cu cel puțin 5-6% pe an și istoria o demonstrează. Sunt multe țări care au reușit totuși să crească la o rată de 8, 9, chiar 10% pe an.
Vă explic care este formula creșterii economice. Este numărul de oameni care lucrează, îl înmulțim cu productivitatea acestora. Acum, pe partea de numărul de oameni care lucrează în Moldova, din circa 2,35 milioane de oameni câți sunt la noi, forța de muncă este de circa 850.000 de oameni și această forță de muncă a descrescut de-a lungul și descreșterea forței de muncă doar se va accelera din motive demografice. Avem acum o generație foarte numeroasă, care e în plină forță de muncă, generația celor născuți în anii 80, care sunt foarte mulți, dar după asta e urmată de generații mult mai scurte din anii 90 și 2000”.
Lecții din Lituania: oamenii se întorc când economia crește
Potrivit lui Tofan, un exemplu de urmat este Lituania, care a cunoscut o depopulare masivă chiar și după aderarea la UE în 2004. Lucrurile s-au schimbat abia când nivelul PIB-ului per capita a atins 20.000 de dolari, ceea ce a încurajat mulți cetățeni să se întoarcă acasă.
„În mare măsură datorită aderării la Uniunea Europeană, pentru că au venit subsidiile masive și fondurile structurale masive. Asta i-a ajutat foarte mult și au venit investițiile străine directe, dar la moment, nivelul de viață în Lituania este peste nivelul Greciei, de exemplu, care e o țară care a fost mult mai demult în Uniunea Europeană.
Exemplul este unul bun pentru noi, că de fapt soluția pentru a aduce oamenii acasă e de a accelera creșterea economică. Deci oamenii n-o să vină din patriotism sau să le spunem că veniți acasă, măi copii, dar oamenii o să vină când o să aibă aici un salariu anual de aproximativ la prețurile curente din 2021, hai să fim mai exacți, de aproximativ 20.000 de dolari pe an, deci hai să spunem 1.400 de dolari pe lună”, a menționat Vasile Tofan.
Economistul subliniază că beneficiile aderării la UE nu vor avea efect imediat, dar sunt esențiale pentru accelerarea procesului de creștere economică.
„Anticiparea mea, dacă aș face careva prognoze, eu cred că noi am putea ajunge la un nivel de aproximativ 20 mii dolari per capita în termeni curenți, foarte important aici, timp de aproximativ 15 ani. Deci dacă aș face o prognoză, eu cred că dacă reformele noastre merg bine, continuăm cursul de dezvoltare europeană, timp de 15 ani, noi am putea reveni la creșterea populației”, a declarat Vasile Tofan.
TV8.md amintește că economia Republicii Moldova a înregistrat o creștere de 0,1% în 2024. Potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică (BNS), Produsul Intern Brut (PIB) a constituit 323,8 miliarde lei, cu circa 23 de miliarde mai mult decât în 2023.
Pe 3 aprilie, Guvernul a lansat programul „Bugetul+ Plus”, cel mai mare pachet financiar pentru investiții și creștere economică din istoria țării, în valoare de 8 miliarde de lei. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean, care a detaliat cum banii, oferiți de Uniunea Europeană, vor fi folosiți pentru a sprijini cetățenii și economia.
Potrivit lui Vasile Tofan, programul Bugetul+ PLUS este important pentru stimularea economiei, având în vedere că, în prezent, sectorul privat rămâne timid, iar investitorii străini sunt reticenți din cauza contextului geopolitic.