Guvernatoarea Băncii Naționale și-a schimbat adjuncții pentru o zi. Fotoliile membrilor comitetului executiv BNM au fost ocupate de copii liceului „Aristotel” din capitală pentru a simula votare unor decizii de politică monetară. Sunt adolescenții care studiază opțional educația financiară, iar unii din ei se văd deja viitorii angajați ai sistemului bancar.
La 17 ani, acești elevi sunt cu mult peste media națională la capitolul educație financiară. După o săptămână de training-uri cu experți ai Băncii Naționale, experiența lor de la BNM s-a încheiat cu simularea unei ședința a comitetului executiv.
Li s-a spus că de ei depinde bunăstarea moldovenilor, așa că trebuia să ia decizii care să prevină, în primul rând, fluctuațiile mari de preț, întrucât în procesul de stabilizare a inflației pot apărea multe efecte adverse. Printre aceste scumpirea creditelor și, respectiv, reducerea investițiilor, dar și a consumului.
„Stimați colegi, noi, comitetul executiv vă supun votului propunerea”.
Diana Șaitan a avut rolul de prim-viceguvernator iar experiența a făcut o să se gândească la un potențial job la Banca Națională.
„Mi-am pus întrebarea, dacă ar fi o opțiune și mă viu gândi la ea, la opțiunea de a fi în funcție de lucrător în bancă, fiind probabil o oportunitate bună și motivantă”.
Marius Cușnir este unul dintre elevii care au îndrăgit cifrele și își vede viitorul în domeniul financiar-bancar.
„Sunt pasionat de domeniul economic, sincer încă nu știu ce-mi va rezerva viitorul dar cred că este o tendință și un scop de a ajunge în viitor unul din lucrătorii băncii naționale”.
„Să lucrez într-o astfle de insituție bancară în Republica Moldova este un lucru fenomenal”.
Guvernatoarea BNM ne-a povestit că a văzut sclipirea din ochii fiecărui elev.
„Mie, ca adult, acest mesaj pentru mine este unul extraordinar, înseamnă că ne putem baza pe generația tânără și trebuie să facem tot ce ține de noi, să ne asigurăm că le transmitem tot ce știm noi, le transmitem cunoștințele necesare”, a punctat guvernatoarea BNM, Anca Dragu.
Cu simularea ședinței comitetului executiv BNM a încheiat săptămâna educației financiare. În contextul acesteia, Monetăria Statului Român a prezentat la Chișinău o presă ce bătea monede încă pe vremea lui Ștefan cel Mare.