Un incendiu a izbucnit într-un depozit cu tehnică electrică, mobilă și lemn, în dimineața zilei de 17 noiembrie, pe strada Maria Drăgan din Capitală. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), 8 echipaje de salvatori și pompieri au ajuns la fața locului.
Pompierii nu au confirmat nivelul sporit de intervenție. Totodată, aceștia au stabilit că flăcările au cuprins mai multe bunuri materiale din interiorul unei încăperi cu suprafața de 20 de metri pătrați.
Victime nu au fost raportate.
Angajații IGSU au reușit localizarea incendiului la ora 09:20 și au stins complet flăcările la ora 09:40.
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.






































