Operațiunea de evacuare a cetățenilor Republicii Moldova din Fâșia Gaza a fost finalizată, anunță Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE). Ultimii opt moldoveni au ajuns la Chișinău.
„Exprim sincere mulțumiri colegilor din cadrul Ministerului de Externe, în special șefului celulei de criză, Secretarul General al MAEIE, Mihai Mîțu, precum și echipelor Ambasadelor noastre din Israel și Turcia (acreditată prin cumul în Egipt).
De asemenea, apreciem implicarea plenară a Direcției Afaceri Consulare din cadrul MAEIE, în special contribuția funcționarului consular Nicolae Cojuhari, detașat în Egipt, pentru sprijinul acordat cetățenilor noștri după părăsirea Fâșiei Gaza. Mulțumiri speciale sunt adresate și instituțiilor statului, cum ar fi Ministerul Afacerilor Interne, Poliția de Frontieră, Inspectoratul General pentru Migrație, Serviciul de Informații și Securitate, dar și Organizației Internaționale pentru Migrație, pentru sprijinul acordat în această operațiune de evacuare”, a declarat Nicu Popescu.
MAEIE notează că reușita misiunii complexe se datorează, de asemenea, eforturilor comune și sprijinului internațional, inclusiv din partea Israelului, Egiptului, României, Ucrainei, SUA, Turciei și Qatarului.
Astfel, s-a reușit evacuarea tuturor celor care au solicitat acest lucru. 53 de cetățeni moldoveni au ajuns cu bine în Republica Moldova, inclusiv cei opt care au revenit astăzi, prin intermediul unui zbor facilitat de o companie aeriană.




































