Un cetățean străin a încercat să scoată din Republica Moldova monede, presupuse din metal prețios, fără a le declara. Cazul a fost înregistrat pe Aeroportul Chișinău, pe 21 noiembrie. Bărbatul de 41 de ani s-a prezentat printre pasagerii rutei „Chișinău-Bologna”.
Obiectele aparent prețioase au fost găsite de inspectorii vamali și polițiștii de frontieră, în urma unei verificări adiționale a bagajului de cală al pasagerului.
În rezultat, echipa comună a depistat 16 monede care ar fi din metal prețios. Monedele nu au fost declarate organului vamal de către străin, cum cere legea.
Obiectele au fost ridicate și transmise spre expertiză, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional.