Șeful vămii Sculeni, Cristian Mâncaș, a foat rețiut pentru nouă infracțiuni de luare de mită în urma perchezițiilor efectuate miercuri de polițiști și procurori, anunță Direcția Națională Anticorupție din România. Totodată, a fost reținut și agenții de poliție Gabriel Alexandru Bertea pentru luare de mită, dare de mită și complicitate de luare de mită, și Iulian Teofil Baciu, pentru luare de mită și dare de mită.
În ordonanțele procurorilor se arată că în perioada 7 iulie – 8 noiembrie 2023, inculpații Mancaș Cristian, Bertea Gabriel-Alexandru și Baciu Iulian-Teofil, în calitățile menționate mai sus, în mod repetat, ar fi pretins și primit, direct sau prin intermediari, sume de bani (până la 700 euro), necuantificate până în prezent, de la persoane care efectuau activități de transport de mărfuri dinspre Republica Moldova în țări ale Uniunii Europene.
„În schimbul banilor primiți cu titlu de mită, cei trei polițiști de frontieră și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu în sensul că ar fi favorizat trecerea coletelor respective fără a dispune măsurile legale pentru nerespectarea dispozițiilor referitoare la transportul peste graniță a anumitor cantități de mărfuri/produse accizabile.
În același context, inculpatul Mancaș Cristian, în calitate de șef al Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, ar fi pretins și primit de la o parte dintre subordonații săi sume de bani necuantificate până în prezent, pentru a „închide ochii” la „mercurialul” sumelor de bani percepute cu titlu de mită de către polițiștii din subordinea sa persoanelor care tranzitau punctul de trecere a frontierei, menționat mai sus”, anunță DNA.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 23 noiembrie 2023, cei trei inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză se mai efectuează acte de urmărire penală și față de alte 24 de persoane (agenți ai poliției de frontieră, vameși și persoane fizice).
Persoanele acuzate de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.