Băiatul de 16 ani, aflat la volanul mașinii Nissan, implicate în accidentul de joi, 23 noiembrie de pe strada Ceucari, furase automobilul de la concubina unchiului său. Cuplul se afla în vizită la niște rude când minorul a luat vehiculul.
Băiatul ar fi sustras pe ascuns cheile mașinii din geanta unchiului, după care dus a fost. Pe parcursul nopții, acesta s-ar fi ascuns în extravilanul mun. Orhei, iar în dimineața zilei de 24 noiembrie s-a deplasat spre Chișinău, unde pe strada Ceucari a provocat accidentul.
Minorul le-a spus polițiștilor că a luat automobilul doar pentru a se plimba. Acum, băiatul este cercetat penal pentru răpirea și accidentarea unui automobil. Acesta este cercetat în stare de libertate, iar pentru fapta comisă riscă închisoare pe un termen de la 1 la 3 ani sau amendă între 42 500 şi 67 500 de lei.
Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.






























































