Startul sărbătorilor de iarnă în Capitală va fi dat pe 23 decembrie, când va fi inaugurat principalul Pom de Crăciun. Tot atunci se vor aprinde luminițele și decorațiunile luminoase. În prezent, pregătirile sunt în toi.
„Vom amenaja orașul, vom decora sectoarele cu luminițele şi vom organiza târguri tematice, dar și spectacole. Vin și cu un apel către agenții economici, ca și în anii precedenți să decoreze acele clădiri, spaţii pe care le dețin”, a spus primarul Capitalei, Ion Ceban.
Evenimentul dedicat inaugurării sărbătorilor de iarnă va cuprinde un spectacol muzical-artistic, cu tematică de sărbători. Printre invitații speciali este Ștefan Bănică Junior din România.
La fel ca în fiecare an, vor fi amenajate târguri unde vor putea fi găsite obiecte de meșteșugărit și artizanat tradițional, suvenire, jucării, dar și produse alimentare ale producătorilor autohtoni.
Nu va lipsi în PMAN nici Căsuța lui Moș Crăciun și multe alte zone de distracții pentru cei mici. La fel vor fi decorate cu luminițe și mai multe unități ale transportului public.
Spectacole muzical-artistice vor fi organizate și pe 31 decembrie, în noaptea de Revelion, dar și pe 6 ianuarie. Multe alte evenimente vor fi organizate în toate sectoarele capitalei. Programul integral este acum coordonat şi va fi făcut public.
„În această perioadă vin la Chișinău sute de mii de vizitatori atât din toată țara, oaspeți de peste hotare, dar cel mai frumos este că revin acasă de sărbători conaționalii noștri. Sărbătorile de Crăciun ne unesc, de aceea în această perioadă trebuie să ştim să iertăm şi să ne consolidăm pentru a le petrece frumos și în pace acasă, în sânul familiei. Sper ca feeria sărbătorilor de iarna să fie de bun augur pentru chişinăuieni şi oaspeţii capitalei”, a punctat primarul de Chișinău.
Anul acesta, Guvernul și Primăria s-au înțeles ca sărbătorile de iarnă să fie organizate de autoritățile locale, așa cum se întâmplă și în țările europene.
Deocamdată nu se cunoaște pentru ce fel de pom de Crăciun va opta primăria, unul natural sau cel artificial procurat în 2018.