16 cetățeni moldoveni au suferit răni ușoare după ce un autocar de pe ruta Lugoj-Chișinău s-a răsturnat la Vaslui. Despre asta informează Ministerul de Externe (MAEIE), potrivit căruia persoanele sunt în afara oricărui pericol. Aceștia au fost internați în cel mai apropiat spital unde le-a fost acordată asistența necesară.
Potrivit informațiilor preliminare obținute de reprezentanții consulatului Republicii Moldova la Iași, în autocar se aflau 38 de cetățeni moldoveni și unul străin. Ceilalți pasageri, care nu au avut de suferit, și-au continuat drumul spre Chișinău cu un alt mijloc de transport pus la dispoziție de transportator.
MAEIE precizează că, la nivelul oficiului consular, nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară în legătura cu acest accident, responsabilii de la consulat fiind în contact cu autoritățile române, pentru a acorda asistență consulară în funcție de solicitări.
În legătură cu ninsoare și viscolul din țara noastră, dar și din România și alte țări, MAEIE recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu şi-au echipat corespunzător autovehiculele cu anvelope specifice sezonului și să urmărească anunțurile autorităților locale privind condițiile de călătorie.