Potrivit datelor Premier Energy Distribution cca 12 mii de consumatori din 30 de localități din centrul și sudul țării mai rămâneau fără energie electrică marți, la ora 10.00. Compania anunță că 80 de brigăzi de intervenție sunt în continuare în teren pentru a remedia defecțiunile provocate de intemperii.
Potrivit operatorului, lucrările de reconectare la curentul electric decurg anevoios din cauza lipsei de acces către liniile electrice aeriene (LEA) din câmpiile întroienite. În special sunt afectate localitățile din raioanele Anenii Noi, Căușeni, Stefan Vodă, Cimișlia, unde echipajele brigăzilor operative se împotmolesc în nămeți.
Totodată, continuă să fie recepționate multiple avize, privind rupturi de conductoare, care, din motive de securitate, duc la deconectarea supravegheată a punctelor vizate pînă la remedierea tuturor defecțiunilor. În acest context operatorul reiterează necesitatea respectării regulilor de securitate.
Zona deservită de RED -Nord a fost afectată mai puțin de vijelie, astfel încât toți consumatorii au fost reconectați la rețeaua de energie electrică pe parcursul zilei luni.




































