UPDATE: În ambele puncte de trecere a frontierei fluxul de călători și mijloace de transport a revenit la normalitate, circulație degajată!
Dacă urmează să traversați în această seară frontiera de stat prin punctele de trecere Palanca și Tudora, ar fi bine să vă înarmați cu răbdare.
Asta deoarece în aceste două puncte de trecere a frontierei se atestă la această oră un flux sporit de persoane și mijloace de transport. Zeci de mașini așteaptă să treacă.
Potrivit Poliției de Frontieră, motivul intensificării traficului a fost întreruperea activității de control pe parcursul unei ore, în contextul lipsei legăturii de internet și accesului la bazele date, condiționată de deficiențe tehnice pe linia de telecomunicații.
Situația a fost deja remediată de tehnicieni. Poliția de Frontieră dă asigurări că se muncește la capacitate maximă.