Parlamentul României îşi reiterează sprijinul deplin pentru avansarea integrării europene a Republicii Moldova, Ucrainei și Balcanilor de Vest. O rezoluție în acest sens a fost adoptată astăzi cu majoritate de voturi.
În acest fel, Legislativul de la Bucureşti susţine adoptarea unei decizii pozitive a Consiliului European privind deschiderea negocierilor de aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina.
Totodată, face apel la continuarea sprijinului pentru avansarea parcursului european al Georgiei, inclusiv prin acordarea statutului de țară candidat la aderare.
Parlamentul României susține în continuare și avansarea procesului de extindere în Balcanii de Vest în baza meritelor candidaţilor în îndeplinirea angajamentelor asumate și a ataşamentului faţă de valorile europene şi subliniază necesitatea unui angajament sporit din partea UE pentru asigurarea păcii, stabilităţii şi securităţii în Vecinătatea sa Estică.




































