Oferă gust, culoare și aromă alimentelor, dar pot afecta sănătatea. Normele de utilizare a aditivilor alimentari vor fi actualizate, astfel încât cantitatea de substanțe din produsele plasate pe piață să nu prezinte riscuri pentru sănătatea consumatorilor. O decizie în acest sens a fost aprobată miercuri de Guvern, la inițiativa Ministerului Sănătății.
Consumul de produse alimentare ce depășesc nivelurile maxime admise de aditivi pot provoca apariția reacțiilor alergice, afecțiunilor respiratorii, problemelor de piele, ale sistemului nervos central și celui endocrine, se menționează în nota informativă a hotărârii de Guvern.
Prin urmare, pentru asigurarea unui grad înalt de protecție a populației, vor fi revizuite normele privind stabilirea listelor de aditivi permiși pentru folosire în produsele alimentare și condițiile de utilizare a acestora, în corespundere cu dispozițiile Uniunii Europene.
Aditivii alimentari vor fi autorizați doar după o verificare minuțioasă, bazată pe dovezi științifice. Prevederile privind reevaluarea aditivilor alimentari vor fi puse în aplicare printr-un ordin al ministrului Sănătății.
Totodată, modificările la Regulamentul sanitar privind aditivii alimentari vor facilita schimburile comerciale cu țările UE, producătorii autohtoni de produse alimentare având posibilitatea să exporte fără riscuri de neconformitate.