Dublarea indemnizației la nașterea copilului, este cea mai consistentă majorare dintre cele prevăzute în bugetul anului viitor. Astfel, de la 1 ianuarie 2024, aceasta va constitui 20.000 de lei, cu 9.068 de lei mai mult decât până acum.
„Guvernul este alături de toate domeniile cu cele mai mari necesități. Am aprobat bugetul pentru anul 2024 „Investim pentru copii”. Am decis că în 2024 alocăm cei mai mulți bani pentru viitorul copiilor, generația care va construi Moldova de mâine, prin acces la educație modernă și de calitate, pentru o societate consolidată și prosperă”, a spus premierul Dorin Recean, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri.
De asemenea, vor fi majorate alocările financiare pentru programul „Protecția familiei și copilului” și alocați bani pentru dezvoltarea satelor și orașelor noastre, așa încât familiile să beneficieze de condiții bune de trai acasă, iar copiii - de oportunități de dezvoltare, anunță Guvernul.
TV8.md reamintește că de la 1 ianuarie 2023, indemnizația unică la nașterea copilului a fost majorată cu 864 de lei, ajungând la 10.932 lei. Indemnizația se acordă pentru fiecare copil născut viu, înregistrat la Agenția Servicii Publice, și poate fi solicitată într-un termen de maxim 12 luni de la nașterea copilului.





































