/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 817: Atacuri sângeroase la Harkov și „dublă lovitură”. Kievul ar fi scufundat o altă navă în Crimeea

/VIDEO/ Regizorul Slava Sambriș: „Sunt acest hibrid, produs al Uniunii Sovietice”. Plecarea de la „Ionesco”, salarii mizere și motivația

missing
05 decembrie 2023, ora 18:00

Regizorul și directorul artistic al Teatrului „Luceafărul”, Slava Sambriș, povestește la „Iubește viața” despre începuturile sale, viața de după cortină, plecarea de la Teatrul Național „Eugene Ionesco” și salariile mizere din teatre. Cum ura față de regie a transformat-o într-o dragoste, pentru toată viața.

Dragostea pentru teatru a pornit din copilărie, datorită unei profesoare de limba română, care inițiase un cerc dramatic, unde monta niște scenete la serbările din școală. Pe lângă această activitate, cunoscutul regizor făcea și pictura, iar când a terminat școala aici a venit momentul dificil.

 „Eram în impas ce să aleg. Am ales teatrul pentru că știam că cuprinde toate artele”. 

„Uram această meserie, ca pe urmă să o îndrăgesc”

A plecat la Colegiul de Arte din Soroca, dar crezând că intră la actorie, a intrat la regie: „Am fost foarte decepționat, pentru că nu înțelegeam ce se vrea de la mine. Eu voiam să fiu pe scenă, să mă arăt, să mă vadă lumea și aici mă punea să concep spectacole, lucruri pe care nu le înțelegeam, aveam doar 16 ani”

Și-a început cariera ca actor păpușar la Teatrul „Licurici”, unde a activat 4 ani, deși a recunoscut că visul său era teatrul dramatic. 

Plecarea de la Teatrul Național „Eugene Ionesco”: „E o pagină pe care aș vrea să o șterg din viața mea”

Peste un an am intrat la Ionesco ca actor. Am lucrat vreo 15-16 ani. Între timp a mai aplicat să fiu lector la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, mai făceam și spectacole de licență acolo. A fost o experiență minunată, pentru că acolo am început să mă antrenez pe regie”.

De la Teatrul Național „Eugene Ionesco” recunoaște că s-a plecat urât, pentru că a avut conflicte, care nu au fost înțelese și de o parte și de cealaltă, de la început: „Din cauza unei lipse de dialog care a generat acest conflict”.

Acum, spune că încearcă să învețe și să se fixeze pe ceea ce are de făcut, ca să poată merge în continuare înainte: „Este un sistem de apărare”.

Mentor în profesia de regizor ia fost Iurie Babii profesorul de la Soroca, datorită lui a putut să îndrăgească regia. Dar și regizorul Ducu Darie, care i-a fost profesor la București, și care a adus un aport enorm în dezvoltarea sa: „E un om pe care l-am iubit mult, am învățat multe, am învățat să concep și să gândesc regizoral”.

Slava Sambriș, intermediar între Rusia și România: „Sunt acest hibrid, produs al Uniunii Sovietice”

În momentul în care am intrat la UNATC, m-au întrebat, <Cum te identifici mai mult rus sau român?> Niciodată nu mi-am pus această întrebare. Nu știam ce să îi răspund. Această întrebare mi-a rămas cumva, ca după să încep să conștientizez și să înțeleg că vin din R. Moldova, sunt acest hibrid, produs al Uniunii Sovietice”.

Nu mai joacă de mult timp, pentru că și-a zis că, dacă se apucă de regie ar trebui să închei cu actoria: „A fi din interior și a fi în afară sunt lucruri total separate. Am închis această pagină cu actoria de mulți ani”.

Relația cu actorii din teatru și salariile mizere

Își menține o relație bună cu actorii din teatrul pe care îl conduce pentru că îi iubește: „Îi înțeleg, pentru am fost și eu în locul lor, e important ca actorul să se simtă confortabil, să vrea să vină la teatru, ca momentul reprezentației să devină o bucurie”.

Crede cu desăvârșire că este importantă părerea actorului atunci când se montează un spectacol, tocmai pentru că a trecut prin trauma de a urî spectacole, deoarece nu a fost distribuit în rolul potrivit.

Cât despre salariile mizere din teatru, regizorul spune că este jenant, trist și umilitor: „Atunci suntem puși în situația că trebuie să scobim acei câțiva lei, ca să adăugăm un adaos actorilor. Depindem mult de public, de vânzările de bilete, pentru că așa le mai putem adăuga actorilor”.

O decizie a Procuraturii Anticorupție din perioada lui Alexandr Stoianoglo a deschis calea pentru 11 judecători implicați în Laundromat să ceară despăgubiri de milioane de la stat. Despăgubirile au fost dictate de instanță chiar dacă mulți dintre ei sunt judecați încă pe alte dosare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O rețea internațională de partide extremiste pro-ruse din Uniunea Europeană au legat de curând o colaborare cu Partidul Renaștere, asociat lui Ilan Șor. La evenimentul comun, organizat în Bulgaria, a participat și controversatul politician găgăuz Victor Petrov. Asta chiar dacă se află în lista de sancțiuni a Uniunii Europene și a primit interdicție de călătorie în UE. Despre conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din Moldova, aflați într-o nouă anchetă de la „Cutia Neagră PLUS”!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Multimilionari ruși, interesați de cetățenia moldoveneascǎ. /Scheme de corupție la obținerea permiselor auto. /Șeful Agenției Servicii Publice face mai multe dezvăluiri incendiare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Fostul șef de la Calea Ferată, Oleg Tofilat /14.04.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai multe familii din Chișinău se plâng că au plătit zeci de mii de euro pentru apartamente care însă au ajuns în proprietatea altor persoane. Printre păgubiți se regăsește și un fost viceprimar al Capitalei. Schema imobiliară implică nume cunoscute din business, sistemul judecătoresc și Uniunea administratorilor autorizați.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ce fac autoritățile ca să atragă investitori străini în Moldova, dar și cum îi susținem pe cei deja prezenți - discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitați: Natalia Bejan, director Agenția pentru Investiți, Dumitru Vicol, analist financiar
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Detalii exclusive din dosarul fraudei bancare! 26 de milioane de lei sustrași din Banca de Economii prin firma lui Vlad Andronachi, cheltuiți pe imobile, mașini, studii la Cambridge și tratament la o clinică de lux din Elveția.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Preşedintele Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă, este invitatul de astăzi la Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A tăiat bugetele pentru compensații, asistenți sociali și program prelungit în școli și le-a umflat pentru concerte și chefuri. Pe ce alege să cheltuie banii Primăria Chișinău?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul APP, Roman Cojuhari vine la Cutia Neagră Plus să ne spună cum s-a organizat licitația de la aeroport. De ce în funcțiile cheie a întreprinderilor de stat ajung oameni apropiați partidului de guvernare? Care este soarta bunurilor Republicii Moldova din Ucraina? Ce se întâmplă la „Metalferos”, „Moldtelecom” și ce va face APP pentru a aduce Hotelul Național în proprietatea statului. Detalii în emisiune!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Milioane de euro din AIR Moldova riscă să ajungă tot în buzunarul lui Șor și la partenerii săi de scheme din Rusia. Ce șanse au pasagerii păgubiți de Air Moldova să-și întoarcă banii?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Haos în sistemul judecătoresc? /De ce avem tot mai multe hotărâri controversate pe dosare de rezonanță? /Ce cred judecătorii despre cum își face munca CSM? / Despre acestea, dar și despre starea generală din sistemul judecătoresc, discutăm cu membrul CSM Ion Guzun și judecătoarea Angela Bostan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Yandex, acuzată de evaziune fiscală și implicată în scandaluri de spionaj în mai multe state, și-a deschis reprezentanțǎ oficială în Moldova. Ce scopuri urmărește în Moldova compania apropiată lui Putin? Răspunsul îl aflați la Cutia Neagră PLUS!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
25 ari de teren în coasta Parcului Dendrariu - miza unui scandal cu amenințări și plângeri la Poliție. Luptă între o pensionară și un om de afaceri multimilionar ce vrea să-și construiască casă lângă parc.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cum o eroare de calcul a făcut ca Moldova să cumpere gaz scump în exces?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră va fi deschisă de șeful adjunct interimar al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi. • De ce procurorii ar putea să nu-și primească salariile? • Ce detalii noi au apărut în dosarele lui Andronachi, Plahotniuc, Dodon și alți fugari? • Ce se întâmplă cu deputații rămași fără imunitate? • Care va fi soarta dosarelor pornite pe fapte de îmbogățire ilicită? • Pe cine a încercat să consulte Veaceslav Platon?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Sute de persoane au fost incluse fictiv pe lista de donatori ai partidelor Renașterea, Șansă și MAN. Cutia Neagră Plus a găsit printre donatorii acestor partide politice mai mulți pensionari, femei de serviciu, studenți și angajați la stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus, într-un format mai neobișnuit. Alături de reporterii de investigație Victor Moșneag, Liuba Șevciuc și Ștefan Bejan discutăm despre provocările cu care se confruntă jurnalismul de investigație din Republica Moldova. De asemenea, reporterii oferă și unele detalii din spatele unor anchete renumite.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Am urmărit predicile rostite de preoți în bisericile conduse de Mitropolitul Vladimir și am aflat cum lucrează Moscova prin slujitorii săi îmbrăcați în sutane. Investigația dezvăluie rolul clericilor propagatori ai minciunilor elaborate în laboratoarele Kremlinului în războiul informațional dus de Rusia contra Moldovei.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 816: Sfatul lui Băsescu pentru Moldova, atacuri mortale și navă distrusă! Avertizarea lansată de Estonia
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 816: Sfatul lui Băsescu pentru Moldova, atacuri mortale și navă distrusă! Avertizarea lansată de Estonia
/VIDEO/ Laundromat! Notele de plată pentru stat. Un judecător, despăgubit cu 850 mii lei. Cine cere 3 milioane de la Ministerul Justiției
/VIDEO/ Laundromat! Notele de plată pentru stat. Un judecător, despăgubit cu 850 mii lei. Cine cere 3 milioane de la Ministerul Justiției
/VIDEO/ Au fost despărțiți 11 ani, dar soarta i-a readus împreună. Povestea de iubire a lui Radu Dolgan și soției sale, Cerasela-Loredana
/VIDEO/ Au fost despărțiți 11 ani, dar soarta i-a readus împreună. Povestea de iubire a lui Radu Dolgan și soției sale, Cerasela-Loredana
/FOTO/ Opoziția din Moldova, la aceeași masă. Dodon: „Discutăm despre o strategie comună la alegerile prezidențiale”
/FOTO/ Opoziția din Moldova, la aceeași masă. Dodon: „Discutăm despre o strategie comună la alegerile prezidențiale”
/FOTO/ Mesajul pro-UE, vandalizat la Comrat, a fost rescris în găgăuză. Spînu: „Hoții șterg, noi vom scrie de câte ori e nevoie”
/FOTO/ Mesajul pro-UE, vandalizat la Comrat, a fost rescris în găgăuză. Spînu: „Hoții șterg, noi vom scrie de câte ori e nevoie”

Horoscop de la ChatGPT pentru 20 mai 2024: Berbecii sunt plini de energie, iar Fecioarele au provocări la muncă

missing
20 mai 2024, ora 07:52

Redacția TV8.md a apelat la ajutorul inteligenței artificiale pentru a genera un horoscop al zilei de astăzi, 20 mai 2024.

Așadar, iată previziunile făcute de ChatGPT, care a subliniat că trebuie să ținem cont de faptul că horoscopul este o formă de divertisment și nu are bază științifică.

Berbec (21 martie - 19 aprilie): Ziua de azi te găsește plin de energie și hotărât să îți atingi obiectivele. Evită conflictele la locul de muncă și concentrează-te pe proiectele personale. Seara poate aduce momente frumoase alături de cei dragi.

Taur (20 aprilie - 20 mai): Ești în centrul atenției și vei atrage oportunități favorabile. Folosește-ți farmecul personal pentru a face o impresie bună. Fii deschis la noi experiențe și nu te teme să ieși din zona ta de confort.

Gemeni (21 mai - 20 iunie): Comunicarea este cheia succesului astăzi. Fie că este vorba despre discuții profesionale sau personale, vei reuși să îți exprimi clar ideile. Ai grijă la detalii și nu neglija micile sarcini care se pot aduna.

Rac (21 iunie - 22 iulie): Azi ar putea fi nevoie să îți acorzi mai mult timp pentru tine. Fă-ți ordine în gânduri și în priorități. S-ar putea să fie nevoie să iei o decizie importantă, așa că asigură-te că ai toate informațiile necesare.

Leu (23 iulie - 22 august): Este o zi excelentă pentru a te implica în activități sociale. Ai șansa să îți extinzi cercul de prieteni și să cunoști persoane influente. Profită de această ocazie pentru a-ți promova ideile și proiectele.

Fecioară (23 august - 22 septembrie): Astăzi te poți confrunta cu anumite provocări la locul de muncă. Fii răbdător și meticulos în tot ceea ce faci. Este important să îți păstrezi calmul și să nu te lași descurajat de obstacolele întâlnite.

Balanță (23 septembrie - 22 octombrie): Ziua aduce echilibru și armonie în relațiile tale. Comunicarea deschisă și sinceră cu partenerul sau cu colegii va fi esențială. Încearcă să găsești soluții de compromis și să eviți conflictele.

Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie): Astăzi ești plin de pasiune și determinare. Folosește această energie pentru a progresa în proiectele personale. S-ar putea să apară oportunități financiare neașteptate, așa că fii pregătit să le valorifici.

Săgetător (22 noiembrie - 21 decembrie): Ziua de azi îți aduce ocazia de a călători sau de a planifica o călătorie. Spiritul tău aventuros va fi pe deplin satisfăcut. La locul de muncă, ideile tale inovatoare vor fi apreciate de superiori.

Capricorn (22 decembrie - 19 ianuarie): Concentrează-te pe aspectele practice ale vieții tale. Organizează-ți agenda și stabilește-ți prioritățile. Este o zi bună pentru a te ocupa de finanțe și de investiții pe termen lung.

Vărsător (20 ianuarie - 18 februarie): Relațiile interpersonale sunt favorizate astăzi. Poți întâlni persoane care îți împărtășesc interesele și viziunile. Implică-te în activități de grup și profită de ocazie pentru a învăța lucruri noi.

Pești (19 februarie - 20 martie): Este important să îți asculți intuiția și să ai încredere în instinctele tale. Creativitatea ta este la cote maxime, așa că dedică timp proiectelor artistice sau activităților care îți aduc bucurie.

Notă de la ChatGPT: Acesta a fost horoscopul pentru ziua de 20 mai 2024, dar amintește-ți că influența astrelor este subiectivă și că propriile tale acțiuni și alegeri au un rol important în viața ta.

Scandalul din justiție a ajuns la CNA! Procuratura Anticorupție susține că mesajele dintre Platon și Colenco despre fosta judecătoare Tatiana Răducanu se aflau de peste cinci ani în computerul de serviciu al unui ofițer de acolo. / Deținutul politic, Victor Pleșcanov, a fost pus în libertate de autoritățile separatiste de la Tiraspol. Semnarea actului de grațiere a avut loc cu o zi înainte de întrevederea de astăzi a vicepremierului Serebrian cu șeful diplomației regiunii. / Și-au transformat casa într-o speluncă de droguri. Un cuplu din capitală cultiva marihuana în apartament. Bărbatul a fost reținut de poliție.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Parlamentul a acceptat demisia Tatianei Răducanu din Comisiile Prevetting și Vetting. Președintele Legislativului susține, însă, că Răducanu s-a grăbit cu demisia și critică scrisoarea Procuraturii Anticorupție și activitatea Veronicăi Dragalin. / Ex-judecătorul Gheorghe Marchitan, cercetat în dosarul „Laundromat”, rămâne vinovat, dar scapă basma curată. Curtea de Apel Chișinău a menținut sentința primei instanțe. Magistratul a scăpat de răspundere penală din cauza expirării termenului de prescripție. / Incendiu la un service auto de pe strada Calea Basarabiei din capitală! Cinci echipaje de pompieri au intervenit pentru a lichida flăcările.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
A fost ultima zi în care pretendenții la funcția de procuror general și-au putut depune dosarele. Sunt patru candidați la șefia Procuraturii Generale. / Încă o tranzacție cu banii lui Șor zădărnicită! Oamenii fugarului Ilan Șor au încercat să aducă de la Moscova echivalentul a peste două milioane de lei. Au rămas, însă, fără bani, la scurt timp după aterizarea la Chișinău. / Procuratura Anticorupție confirmă autenticitatea scrisorii, în care membra comisiei Pre-Vetting și Vetting, Tatiana Răducanu, este suspectată de legături cu fugarii Platon și Șor. Iar șefa statului cere probe pentru aceste acuzații.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Încă 30 de zile de arest pentru bărbatul suspectat de răpirea și uciderea cu deosebită cruzime a tinerei de la Orhei. Individul refuză în continuare să colaboreze cu ancheta și se declară nevinovat. / Scandal în justiție! Membra comisiei pre-vetting și evaluare a procurorilor, Tatiana Răducanu, a demisionat. Asta- după ce în spațiul public a apărut un document semnat de șefa Procuraturii Anticorupție, în care se menționează că Răducanu e investigată pentru acțiuni de corupție în interesele lui Platon și Șor. / Maladie periculoasă în capitală. Un copil de patru ani s-a îmbolnăvit de tetanos. Micuțul nu a fost vaccinat.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Creştinii ortodocşi își pomenesc astăzi morții. Oamenii au mers la cimitire pentru a cinsti memoria celor trecuţi în nefiinţă. La cimitirul „Sfântul Lazăr” din Chişinău, cel mai mare din Europa, au venit mii de oameni. /Serviciul Meteorologic de Stat a emis Cod Galben de îngheț. Acesta intră în vigoare astăzi, și este valabil până pe 16 mai. Între timp, agricultorii spun că din cauza vremii, culturile de toamnă s-au dezvoltat rapid, dar nu calitativ și vom avea roadă mai puțină. /În anul 2023 au fost constatate peste 700 de mii de contravenţii, în creștere cu 75 de mii față de anul precedent. Cele mai multe nereguli au fost în traficul rutier.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Rusia încearcă să deschidă un nou front în Ucraina. Armata Moscovei a lansat azi dimineață un atac terestru cu blindate asupra regiunii ucrainene Harkiv. Kievul susține că a respins ofensiva. / Poliția va împărți aproape 200 de amenzi peroanelor care au purtat, ieri, panglica Sfântul Gheorghe, simbol interzis în Republica Moldova. Despre ce sancțiuni este vorba, vă spunem imediat. / Armata Națională anunță noi exerciții de mobilizare cu rezerviștii. Bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani sunt chemați pentru clarificarea situației militare și înmânarea ordinului de participare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Estimări optimiste de la comisarul european Johannes Hahn. De Ziua Europei acesta a venit la Chișinău ca să ne spună că țara noastră ar putea adera la familia europeană înainte de anul 2030, așa cum estimează autoritățile moldovenești. / Ziua Europei și Ziua Victoriei, sărbătorite în aceeași zi, au adus în capitală două lumi paralele. În timp ce unii au ținut să ajungă neapărat în orășelul european amenajat în Piața Marii Adunări Naționale, alții au fluturat drepelul sovietic și panglica sfântului Gheorghe. / Orașul Strășeni a prins astăzi culoare. Dansatori de la noi, dar și de peste Prut ,au defilat prin localitate și s-au prins în hore în cadrul unui festival al dansului popular.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Avertizare de la poliție. Toți cei care vor purta de 9 mai panglica Sf. Gheorghe riscă amenzi. Acestea pot ajunge până la 9 mii de lei pentru persoanele fizice, iar în cazul demnitarilor- până la 18 mii de lei. / Reguli mai simple de creditare prin intermediul programului 3.7.3. Care sunt modificările? / Ambasadorul UE la Chișinău spune că negocierile cu cele 27 de state membre ale Uniunii Europene ar putea începe la sfârșit de iunie. Asta chiar dacă racordarea legislației naționale la cea europeană este abia la prima etapă.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fostul premier Vlad Filat a fost declarat nevinovat într-un nou dosar de spălare de bani. Procurorii afirmă că vor contesta decizia primei instanțe. / Poliția a confiscat sute de mii de ziare și pliante propagandistice ale partidelor controlate de Șor. Oamenii legii susțin că aceste au fost tipărite ilegal, înainte de startul perioadei electorale. / Compania care a livrat în magazine tone de banane cu pesticide riscă să-și piardă licența de activitate pentru un termen cuprins între 3 luni și un an. Va plăti și amenzi- de maximum 21 mii de lei.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Un preot din raionul Drochia a descoperit ieri că, în noapte Învierii, i-au intrat hoții în casă. Slujitorul bisericii a fost prădat de 200 de mii de lei. / Programul „Prima Casă”, menit să asigure cu spații locative familiile tinere, este în prag de faliment. Statul este decis să revigoreze proiectul lansat de Plahotniuc. Cum anume? / Peste 20 hectare de stuf au ars azi dimineață pe lacul Dănceni, iar vântul puternic a umplut cu cenușă gospodăriile din preajmă. Pompierii cred că incendiul a fost provocat de neatenția oamenilor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
De astăzi plătim mai puțin pentru gaze. Decizia ANRE cu noul tarif a fost publicată în Monitorul Oficial. /Tone de banane cu pesticide s-au vândut la două rețele de magazine din Moldova, fiind retrase abia la a treia zi după ce testele de laborator au indicat că sunt nocive. Care este explicația autorităților? / De ziua Internațională a Libertății Presei zeci de ziariști și activiști civici au pichetat sediul Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, în semn de solidaritate cu jurnaliștii ruși care mai rămân liberi, dar în condiții de cenzură.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Se ieftinește gazul. Consumatorii casnici vor achita cu un leu și 35 de bani mai puțin. Noul tarif va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. / O nouă criză în sistemul judecătoresc! 17 magistrați de la Curtea de Apel Chișinău au anunțat că pleacă din funcție. Fug deoarece nu vor să fie supuși evaluării externe, susține președintele CSM. / Noi violențe la Tbilisi. Protestatarii au încercat să forțeze intrările și să intre în Parlament. Pentru a-i dispersa, poliția a recurs la gaze lacrimogene și grenade asurzitoare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
/Ziua Internațională a Muncii este sărbătorită astăzi în majoritatea țărilor lumii. În Republica Moldova epicentul sărbătorii a fost la Comrat, unde oameni din anturajul cârnăciorilor Ilan Șor au criticat guvernarea și au împărțit frigărui. /Îmbulzeală la aeroport. Înăsprirea regulilor de securitate ține afară oamenii care vin să-și petreacă sau să-și întâlneacă apropiații. Autoritățile promit să renunțe la restricții din 16 mai. /Focuri de armă în centrul capitalei. Un bărbat a tras, în plină stradă, dintr-un pistol în amicul său de pahar. Medicii luptă pentru viața victimei.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Mitropolitul Moldovei, subordonat canonic bisericii ruse, sugerează că în frecventele sale deplasări la Moscova le spune superiorilor săi că nu este de acord cu războiul din Ucraina, dar, în același timp, mitropolitul Vladimir evită să condamne agresiunea militară a Rusiei. /Directoarea spitalului de Psihiatrie din Bălți este acuzată că și-a cumpărat mobilă acasă din contul bolnavilor. CNA a pornit un dosar pe delapidarea a o sută de mii de lei din bugetul spitalului. /De mâine, Republica Moldova poate exporta carne de pasăre în Uniunea Europeană. Bruxelles-ul își deschide hotarul pentru produsele proaspete, dar și congelate, după trei ani de negocieri. Cât de atractivă este pentru producătorii noștri, aflați în câteva minute.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fără panglica Sfântul Gheorghe și în acest an. Autoritățile anunță amenzi de la 4 mii 500 la 18 mii de lei pentru cei care vor purta simbolul agresiunii ruse. /De la 1 mai, accesul pe Aeroportului Internațional Chișinău va fi permis doar pasagerilor. Măsurile sunt luate pentru a spori nivelul de siguranță de sărbători, odată cu creșterea fluxului de pasageri. /Schemă de însușire ilegală a terenurilor din capitală, deconspirată de CNA. Oamenii legii au descins pe 30 de adrese, într-un dosar de corupere pasivă și luare de mită.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Tragedie într-o familie din Chișinău. Copilul acestora, în vârstă de opt ani, s-ar fi împușcat cu arma tatălui, deținută legal. Surse apropiate anchetei au declarat pentru TV8 că băiatul a făcut-o conștient. /Gazul natural s-ar putea ieftini. Moldovagaz a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică să revizuiască tariful de furnizare a gazelor naturale pentru consumatorii finali. /Cetățenii moldoveni care trăiesc în SUA, Canada, dar și alte patru țări vor putea vota prin corespondență la alegerile prezidențiale și la referendumul cu privire la aderarea la UE, care vor avea loc în această toamnă. Deputații au aprobat în lectura a doua un proiect de lege în acest sens.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Mitropolitul Vladimir îi cheamă înapoi pe preoții care au trecut la Mitropolia Basarabiei. După ce i-a renegat, interzicându-le să oficieze slujbe, aceasta îi îndeamnă să se pocăiască și să revină în subordinea lui. /Dosarul pe numele bașcanei Găgăuziei a ajuns pe masa judecătorilor. Evghenia Guțul riscă până la șapte ani de pușcărie pentru că a acceptat cu bună știință zeci de milioane de lei de la gruparea criminală Șor. /A plouat cu nisip adus din Africa. Un ciclon venit din Sahara a acoperit țara cu praf. Ce spune Agenția de Mediu despre nivelul de poluare?
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Peste 20 de milioane de lei au fost confiscați la Aeroport de la oamenii lui Șor. Procurorii au deschis un dosar penal pentru contrabandă în proporții deosebit de mari în interesul unui grup criminal organizat. /Tânăra de la Orhei, găsită moartă după opt zile de căutări, a fost condusă astăzi pe ultimul drum. Rudele și sătenii fetei spun că vor cere ca vinovatul să primească pedeapsa maximă. /Atac cu drone la Odesa. Nouă persoane, printre care patru copii, au fost rănite. Militarii ruși au atacat cu drone și Kievul.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Apar primele detalii despre cauza decesului tinerei de 19 ani, dispărută la Orhei. Potrivit anchetei, Ana Maria ar fi decedat în urma unei traume cranio-cerebrale deschise. Mai mult, surse TV8 spun că pe trupul neînsulfețit al tinerei au fost găsite urme de tortură. /Costul terenurilor pentru construcții din Chișinău s-a dublat în ultimii doi ani. Experții dau vine pe pandemia de Covid, ce a declanșat o cerere sporită pentru loturile de construcții. /Agenția Servicii Publice ar putea fi obligată să plătească unei companii bulgare peste 100 de milioane de lei în dosarul schemelor cu pașapoarte. Direcotrul ASP susține că în spatele firmei bulgare sunt Vlad Plahotniuc, Vladimir Andronachi și Alexandru Vîlcu.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
30 de zile de arest pentru șoferul mașinii în care a urcat tânăra însărcinată, dată dispărută la Orhei. Acesta este suspectat de răpirea fetei de 19 ani. / Parlamentul inițiază procedurile tehnice pentru organizarea referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană pe 20 octombrie. A fost înregistrat în Legislativ și proiectul de lege care prevede modificarea Constituției, astfel încât integrarea europeană a țării să devină ireversibilă. / Licitația pentru închirierea spațiilor comerciale de la Aeroportul Chișinău a eșuat pentru că gruparea Șor ar avea în continuare interes să o saboteze. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu spune că o nouă licitație ar putea fi anunțată săptămâna viitoare.

/VIDEO/ Scandal cu iz penal: Un pădurar se plânge că șeful de ocol i-ar cere mită. „Jur pe copiii mei că nu e așa”
/VIDEO/ Scandal cu iz penal: Un pădurar se plânge că șeful de ocol i-ar cere mită. „Jur pe copiii mei că nu e așa”
/VIDEO/ Laundromat! Notele de plată pentru stat. Un judecător, despăgubit cu 850 mii lei. Cine cere 3 milioane de la Ministerul Justiției
/VIDEO/ Laundromat! Notele de plată pentru stat. Un judecător, despăgubit cu 850 mii lei. Cine cere 3 milioane de la Ministerul Justiției
Republica Moldova, neatractivă? Ulianovschi: Războiul din Ucraina nu este principalul motiv pentru care nu vin investitori străini
Republica Moldova, neatractivă? Ulianovschi: Războiul din Ucraina nu este principalul motiv pentru care nu vin investitori străini
/VIDEO/ Blocarea TikTok și Telegram în timpul campaniei electorale - zvon sau realitate? Președinta: „Nu am de ce să...”
/VIDEO/ Blocarea TikTok și Telegram în timpul campaniei electorale - zvon sau realitate? Președinta: „Nu am de ce să...”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 816: Sfatul lui Băsescu pentru Moldova, atacuri mortale și navă distrusă! Avertizarea lansată de Estonia
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 816: Sfatul lui Băsescu pentru Moldova, atacuri mortale și navă distrusă! Avertizarea lansată de Estonia

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram